Adevărurile s-au curățat de iluzii, simulacre și falsități prin substanța luminii, însă iluziile nu renunță la om, îi presară pe gene compoziția lor, vor să se imprime pe retină, pentru ca privirea să perceapă o realitate iluzorie, falsă, fictivă, virtuală, cu obiectivul sfărâmițat, ce se prelinge prin interstițiile realului.
Când privirea proiectează iluziile peste adevăruri, în ele se înghesuie simulacrele, care promit atrăgător și înșeală ademenitor.
Astfel de adevăruri și-au pierdut viabilitatea și validitatea, de ele țin cont doar oamenii duplicitari.
Scriu, apuc ideea ce vrea să zboare din minte, o scutur puternic, pentru a o deposeda de gnoza lirică ce se află în duet cu gnomicul.
Scriu, vopsesc cuvintele ruginite, înlătur mucegaiul de pe gânduri, doar spiritul e inoxidabil, și induce flexibilitate structurii existențiale, pentru ca aceasta să nu se rupă sau dezmembreze.
În timp ce scriu, crește progresiv lumina în conștiență.
Când tenebrele se depun peste fericire, făcând din ea o umbră țesută cu fire de bucurie intensă, pe care o aruncă irealității travestită în simulacrul realului, să proiectăm lumina conștiinței peste tenebre, pentru a le destrăma, și astfel fericirea eliberată de tenebre poate locui în ființele ospitaliere, ce creează din ea idealuri siderale.