pomul
pentru care-n copilărie
străbătusem mii de km
pentru a –i ascunde vârsta lui mare
era aidoma copacului în care chabu
își aștepta sora de la despărțirea de eliade
trebuie
să spun
nu trăiam din cărți
& nici despre statusul social
nu vorbeam prea multe pe caua
din copacii mult prea de necuprins
se făceau butoaie pentru veteranii de război
(diogene
n-ar fi aprins un pai de chibrit)
pentru uitarea
de sine a celor amputate
întoarcerea din tatra
prin nepătrunse păduri
într-un fel
meseriașii de pe caua
dădeau o altă viață materiei
dacă arghezi poate fi citat
după ce muriseră & statusul lor social
nu fusese îmbălsămat
se știe doar că acesta se schimba
amirosind a lemn de cireș ars
nimeni nu știa
când avea să se nască shogunul
nimeni nu știa
ivirea lui pe lume va schimba
sensul fulgerelor din priviri
bunătatea pe care va fi aducând-o
nu aveau cum să și-o explice
printre mormane de fiare vechi & noi
acesta era shogunul
temerea de a schimba
percepția despre fenomene
schimbul de replici
printre ruinurile vechilor civilizații
izgonite din programa școlară
așa cum ai porunci
duhurilor nopții
să te lase să dormi
după ce le-ai fost
martor neputincios printre săbii
căutând să taie pomul
din care va rodi un imperiu
neînvins nemuritor neaducător de moarte
rangul suprem la care mai pot aspira
schiorii fără schiuri schiind printre
ninsori de floare albă de cireș