am defrișat pădurile mele de gând,
prea nu erau în interiorul rațiunii de a
lichefia lumina ce
cădea a o piatră, traversând văzduhul
ca pe o
trecere de pietoni, agățată vertical
pe unde
circulă cu viteză
vehicule aviare

taică-meu îmi zice mereu
că o să mor și nu mă vindec de-a mâzgăli
eu îi arunc o vorbă că-s poet,
râde
- pierzi vremea, băiete, poezia e o curvă pentru sărmani -

domiciliat în interiorul visului
înfig în stânca interioară steagul izbânzii
pe cruce sunt figurine de pluș, ce dansează
pe furiș de tata mama îmi citește din
arta de a scrie fără a zice nimic
- băiete, mă bucur și-mi place cum întinerești eternitatea -

dulce mamă, cruea mea din cuvânt izvorăște
voi muri treaz de sărăcie să știu și tot
voi aluneca albastru pe un gram de hârtie