Adam își desfăcea încet firul de sîrmă ghimpată,
o întindea pe gard.
Cuiul ascuțit, este tot o lume în sine:
apare, uneori rănește pe alții, îmbătrînește și moare.
Atăt timp cît încă nu a venit apocalipsa,
cît timp toate lucrurile au început și sfîrșit binecunoscut,
și noi, toate Evele, sîntem cuie dintr-o sîrmă ghimpată.
Dar sîntem și cuie boante și șuruburi și piulițe.
Și bine că mai putem visa că sîntem flori.