Scriu acum despre ceea ce am văzut acum cîteva săptămîni pe fereastră.
Uneori mă gîndesc dacă e bine sau nu că nu i-am făcut creaturii o fotografie. Mă gîndesc că omul nu este dator să distrugă corola de minuni a lumii cu înregistrări ale imaginii sau sunetului zilnice. Mai mult decît atît, consider că multe din relele omenirii au venit de la faptul că oamenii au inventat diferite cuști în care înregistrează trecutul observabil prin simțuri la un moment dat și, deoarece viitorul și trecutul sînt, ca orice realități perceptibile, constuite din anumite procente de viață și de moarte amestecate, atunci ele se pot regăsi la un moment dat coexistente. La fel, și lumina sau întunericul sau o imagine și negativul său.
Sînt perfect conștientă că mulți vor spune că a fost o halucinație vizuală a mea, singura pe care am avut-o vreodată. Unii pot crede că a apărut ca halucinație datorită deteriorării creierului meu prin diverse substanțe care omoară, inhibă sau excită neuronii. În momentul în care s-a întîmplat au intrat unii peste mintea mea în engleză cu ideea că este o imagine holografică proiectată în fața ferestrei mele (fiindcă eu locuiesc într-un bloc în formă de U, pe latura din mijloc), în romănă cu ideea absurdă că este o armă secretă a rușilor, cu ideea că este dublul meu și voi muri fiindcă toți cei care au văzut chestia au murit ulterior (dar ei cei care spuneau aceasta, cine erau ei atunci?) sau cu ideea ulterioară că ei, cei care mă chinuiau cu obscenități țipate la fereastră în serile din jurul momentului cînd s-a petrecut, s-au speriat cînd au văzut chestia și m-au lăsat în pace. Alții spuneau că au fost obligați să spună diverse minciuni peste mintea mea ca să liniștească oamenii speriați care au văzut același lucru odată cu mine. Unii chiar insinuau că oamenii au început să creadă că eu nu aș fi om, că aș fi un fel de robot așa cum sînt camerele de luat vederi sau CD playerele, dar eu afirm că din acel punct de vedere multe femei (toate) sau bărbați pot fi roboți, părți componente asamblate în diferite mecanisme inventate de om (de obicei de bărbați) de-a lungul istoriei. ”Cuceririle” tehnice depind de sistemul social în ansamblu. Nu avem cum să ne săpăm drumul vieții, ca oameni, decît în noi înșine, chiar dacă totul pare să ne vină de-a gata de la Soare.
Să vă explic puțin arătarea. Priviți desenul meu atașat. Era un om care se mișca - cu formă androgină a corpului - adică nu avea șolduri sau sîni sau talie accentuată. Am desenat cam prost, cu mouseul. Nu se vedeau haine. Se putea vedea o proporție a trupului mai degrabă asociată formelor corpului unui copil. Imaginea omului era neagră, o umbră peste lumina încăperii în care se vedea doar lumina. Tot neagră era și rama ferestrei în fața căreia stătea și tot neagră era cutia dreptunghiulară din fereastră. Cutia putea fi considerată drept ceva din fața ferestrei, care lăsa umbră în imagine. Omul se mișca rapid de la dreapta la stînga și înapoi astfel apărea în poziția 1 fără picioare și în poziția 2 în întregime. M-am speriat și m-am temut că va intra peste mine, în camera mea. Percepeam ceva agresiv. M-am găndit în mod absurd să merg în dormitor să văd dacă și acolo se vede și dacă e la fel și să aprind luminile toate sperănd că îl/o voi respinge. M-am dus și am văzut că era tot acolo. Era în fața ochilor mei, cam la 15 metri în fața ferestrei, deasupra copacilor, cam la nivelul ferestrei mele, puțin mai sus parcă. (eu nu pot aprecia corect distanțele). Multe glasuri în română mi-au spus atunci că acea creatură era Dumnezeu. Alții ziceau că e o sechelă rămasă din secolul 16.
Citeam acum povestirea Celălalt a lui Borges, pe care vi-o recomand și m-am găndit să spun adevărul despre acest lucru cel puțin neplăcut. Dar, trebuie să înțelegeți că eu consider, și eu, că omul e dator să accepte lumea, universul în general, trecutul și viitorul, așa cum i se întîmplă. Dvs. l-ați fi fotografiat? Era o umbră de fapt. Acum îmi pare rău puțin că nu l-am fotografiat fiindcă mereu ați rîs de mine că mint, deși aveam toate dovezile despre ce sînt și cum m-au maltratat sau otrăvit oamenii răi, fără niciun motiv. I-am întors spatele și după vreo 10 minute poate, a dispărut și m-am dus să mă culc. Îmi fusese teamă că va intra peste mine din poziția 2, dar nu a fost așa. Acum cred că a fost un lucru bun, unul din puținele care m-au vizitat vreodată, eu fiind marginalizată. Agresivă nu era umbra, deși părea nebună prin modul în care fugea din dreapta în stînga și înapoi (asta de fapt mă speriase), ci oamenii care intraseră peste mintea mea cu idei urîte sau minciuni, deși eu nu am greșit nimic, fără niciun motiv, numai fiindcă mă ”fu...eră” și spuneau că trebuie să mă omoare fiindcă m-au fu.... Și cei care m-au respins o viață întreagă, cu ideea fixă că ”trebuie să mă omoare ca să ascundă” faptele lor, cei care neagă orice adevăr despre mine.

Se pare că acea imagine era o hologramă și un vecin cu bani mulți a vrut să facă o glumă proastă.