Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecișicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise ședința ordinară a Judecătoriei din Urlați, săgetând asistența cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care își auzi numele strigat, o blondă vopsită și fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … și Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiți ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecișicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămașă albă și cravată roșie, la care se adăuga un ghiul uriaș de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acțiunea de divorț, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părțile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie și ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular și întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi își ridică ochii spre reclamantă.
– Aveți cuvântul pe fond !
– Vă mulțumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă și irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beția, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia și violența, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulțumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopții strigând să-i deschidem că altfel sparge ușa, lucru care s-a și întâmplat. A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit și a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea și de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele și multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliție și ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poți să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranța ostașului dinaintea luptei, adică foarte degajat și motivat.
– Cu voia dvs., domnule președinte, aș începe prin a vă asigura că nimic din cele susținute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată și de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în așa fel încât să camufleze adevăratele intenții ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întâmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulțimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentația pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstrați liniștea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuați, domnule Mormoloc ! Deci ați fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea ușii ?
– Până la spargerea ușii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon și m-au chemat să facem o înțelegere amiabilă. Eu, de bună credință, am dat curs acestei invitații, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forțat, trădându-și adevăratele intenții, m-am dumirit și am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Și din cauza acestei „replieri” soția dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltați acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr și mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufragerie ! Se înțelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mișcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menționate mai înainte și vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există și pierderi colaterale, domnule judecător, și ca să ne întoarcem la ușă, adică de unde am plecat, trebuie să știți că ușa n-a fost sfărâmată pentru că aș fi vrut s-o distrug, pur și simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentința rămâne în pronunțare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi își ridică ochii și-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneți-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că ați ieșit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul își lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!