Privită de un ochi curat, cartea cu pagini albe începu a se scrie singură... Rândurile începură să înnegrească albul ca niște pâraie, chiar acolo, sub ochiul acela ...

Când eram mic și speriat de lume mi se întâmpla uneori să citesc versuri de Nichita Stănescu și inima-mi venea la loc. Uite, ziceam, și el a fost în lume, și el a trăit, și el a trecut prin ce te așteaptă pe tine. Cât de greu, cât de oribilă poate să fie viața, dacă cineva care a dus-o în spinare, a putut să scrie, chiar în ea, de-a lungul ei, atâta de frumos?

Marile idei devin odioase TOCMAI pentru că sunt ”dăruite” poporului. De la Isus la Marx&Engels și Mark&Spencer, devin monstruoase pentru că sunt puse în practică! Marile idei sunt făcute pentru visare nu pentru acțiune. Și apoi, ele nu sunt pentru oameni. Ele vin de la îngeri și sunt destinate îngerilor, nu oamenilor. Dacă ajung uneori și la anumiți oameni, mai mult sau mai puțin luminați, asta nu înseamnă că se adresează omenirii, în ansamblu. Dacă fac parte dintr-o specie, asta nu înseamnă că sunt sclavul ei. Nu am obligația să-mi ofer sufletul pe tavă către specia în care s-a nimerit să mă nasc. Tot ce atinge mintea omenească devine căcat. Vezi și rabinul din Zohar: ”Nenorocire dacă le voi spune acestea, nenorocire dacă nu le voi spune...” aici e buba

Orice mare idee dăruită poporului, e de fapt dăruită liderilor săi politici și religioși, care nu sunt decât niște haimanale ...

Cuvântul nerod, sau nărod, nu vine de fapt de la norod? Și atunci cine poate numi poporul ”suveran” dacă nu niște haimanale?

Diacritice:
credibilitate
credibili-țâțe

Intrigi mici pentru pitici.

Prin câini
zâmbetul omului
prin câini îmbătrânirea
prin câini înțelegerea
amurgul...
prin beznă și prin câini

Nu am smerenia indispensabilă actului de a înțelege.
De câte ori mă apropii de un înțeles
spectrul nedreptății de a fi fost adus pe această lume
mă orbește,
învăluie totul într-o lumină roșie.
De aceea nu înțeleg
și nici nu voi înțelege niciodată
nimic.

Surâsul unui prieten,
o strângere caldă de mână
îmi declanșează erupții buboase pe piele.
La o cină romantică în oraș
femeia splendidă pe care o privesc
devine treptat un fluture
cu cap de câine
legănându-se ușor pe o floare
ca și cum abia s-ar fi oprit din zbor
și atunci alerg disperat
bântui aiurea prin beznă
pe coclaurile asfaltate cu câini
iar dacă reușesc să urinez la rădăcina vreunui copac înstelat
fără ca nimeni să mă vadă
sufletul meu
invadat este
de lumina cea sfântă...

Nu știu cine a dorit nașterea mea.
Dumnezeu?
mama?
Ceaușescu?
Iar dacă eu am fost cel care mi-am dorit-o
blestemat să fiu
să mor cu mine de gât
alunecând la nesfârșit
în prăpăstiile roșii ale Infernului...

Prin câini
zâmbetul omului
prin câini îmbătrânirea
prin câini înțelegerea
amurgul...
prin beznă și prin câini

Mănăstirea Cash-in...

”M-am întors recent în casa copilăriei mele și am găsit acolo cărți pe care pur și simplu le devoram când eram mică, cărți despre care și uitasem că există...” (o voce de femeie, la radio, de 8 martie 2018, Ziua Femeii)

Împușcătură în umărul stâng: eu nu am fost copil niciodată
Împușcătură în umărul drept: sângele.

Cuvinte moi pentru creiere fleșcăite. Asta se cere. Asta se consumă. Cu voluptate. Lacrimi de căcat pentru suflete de căcat.

8 martie: la colț de stradă florăresele vând întuneric.

Vine copilul la mine și zice:
”Vrei să ne jucăm?
Uite, eu scriu,
iar tu încearcă să-mi împuști mâinile
în timp ce scriu.
Vrei?”
Am vrut
dar am tras strâmb...

”Cine a făcut România posibilă - un proiect Digi24”. Dar cine a făcut-o imposibilă?
Asta când aflăm?

În revista 22 Octavian Manea îl numește pe Rex Tillerson ”T-Rex”. Foarte michetaux!

La RR Muzical cineva anunță că urmează Simfonia a V-a de Beiii-tovăn ...

Nu-l executați, că de murit oricum moare. Haideți să-i facem altceva...

Oprirea prin lege a crimelor, a războaielor... toate născocirile astea ale civilizației sunt împotriva Naturii. Pe Dumnezeu îl respect trăind ca florile și ca lupii ... Toată ”evoluția” noastră nu este decât stafidirea sufletelor noastre. Scurtarea respirației. Mitocăniile colegilor de școală, agresivitatea, gașca de bătăuși, acolo e Natura, acolo e Dumnezeu. Natura nu are ce face cu delicații. Potrivit legilor Naturii eu ar fi trebuit să dispar atunci, ucis de mâna unui copil de clasa a IV-a. Ceea ce ne întreabă pe noi Putin, pe noi ăștia ”occidentalii” e tocmai asta: ”Băi delicaților, ați văzut voi pe pământul ăsta o specie la care masculul Alfa e ales prin vot?”

Loc de dat cu gândul.

Să nu vă supărați dar eu nu mă bucur deloc că am fost adus pe lume. Mă simt ca și cum aș fi fost drogat și apoi târât într-o afacere murdară. Nu-mi luați deci în nume de rău că ignor aniversările voastre ...

A depus mărturie în fața unui complex de inferioritate format din 3 judecători: mama, tata și doamna dirigintă ...

Caut cu Google - imagini ”reforma agrară 1916”. Rezultat: Varujan Vosganian cu o lanternă de miner pe frunte într-un coteț de găini, cu o găină în brațe, zâmbind ...

Mihaela Dedeoglu către Cristian Șofron directorul teatrului Odeon:
- Se mai fabrică gonguri în ziua de azi?
- Nu cred, dar cine a avut inspirația să-l păstreze are de ce se lăuda ... (martie 2018)

Mall Veranda, 25 martie 2018, ora 10.00
La intrarea în mall, în plin soare, un copil de 2-3 ani săruta, sedus, un croissant cu ciocolată. Intensitatea erotică explozivă din privirea lui ... senzualitate adevărată, ochi scurgându-se

Îmi inventez mici evenimente. Pe raftul din bibliotecă omnibusul în cutia lui. Amân zile în șir scoaterea lui din cutie și expunerea în toată frumusețea ...

La piscină la Dinamo îmi place să-i privesc pe oamenii care înoată pe sub apă. Par că zâmbesc. Și apoi, am certitudinea că nu vor deschide gura ca să vorbească, ceea ce mă face de-a dreptul fericit ...

46 de bazine. La 24 am simțit că la următorul braț (crowl) îmi pot lua zborul... La 42 a apărut starea de ”Da' când plecăm acasă?”. La 46 starea de bine se consumase ...

Pe Facebook poți vedea fără să fii văzut. Și asta fără să fii nevoit să te furișezi pe după vreun zid, sau vreun copac ... Apoi - nimeni nu așteaptă nimic de la tine ... sau cel puțin eu nu simt asta

A debutat la vârsta la care mâinile începeau să nu-l mai asculte ...

Când mă gândesc câte lucruri aș fi putut face dacă nu aș fi fost adus pe această lume (-bordel), mă apucă tremuratul ...

Nu doar în arta erotică există un punct G ...

În stația RATB Barbu Văcărescu mi-am dat seama că autobuzul 182 nu este al meu, nici al vostru, nici al urmașilor voștri, ci al urmașilor urmașilor voștri, în veacul vecilor... (Tunete, trăznete și conjuncția și...)

Drepturile omului includ și dreptul omului de a rămâne o buruiană umană?

Tentația de a te compara cu restul Lumii, ca și cum aceasta ar fi un personaj ...

Vă așteptăm pe toți la expoziția de grafică ”Bucuria defecării”, de...

Pluteam în derivă, rechinul se apropia. Nu mai aveam ce face: m-am predat chiloților lui ...

Dacă aș fi avut un prieten, așa cum visam eu ideea de prietenie în copilărie, i-aș fi spus așa: ... toate astea - jurnal de supraviețuire...

Iubește-ți vecinul cu bormașină
iubește-ți vecinul cu aspirator
montează-ți un closet în bibliotecă
producția de oameni zero este în creștere
conform planului.
Perforează o cariatidă
atârnă-ți bunica de labii în pomul de iarnă
producția de oameni zero este în creștere
conform planului
Concentrează-te pe sonoritatea următoarei flatulențe
urinează peste furculițele nespălate din chiuveta de la bucătărie
producția de oameni zero este în creștere
conform planului.

Mă tem foarte tare pentru oamenii care se simt în largul lor în această lume, care se simt aici la ei acasă, care se simt ”împliniți” ... Dacă aș ști CUM să mă rog, și cui, m-aș ruga pentru ei ...

Publicăm nu pentru că mai sperăm să fim înțeleși ci pur și simplu pentru a ne semnala existența... suntem atât de mulți încât asta e tot ce ne-a mai rămas... Doar groaza că existența noastră nu mai înseamnă nimic pentru nimeni ne face să mai scriem și să ”publicăm” ... adică să aruncăm în neant ceea ce scriem.

Este uluitor cum formatorii de opinie, cronicarii, scriitorii, înțelepții zilei etc se fac că nu observă că votul universal duce la impunerea prin lege a mentalității de buruiană umană și la marginalizarea spiritelor înalte. Oamenii mici, ”ca noi”, mereu la putere, cât mai sus ...

Condiția caraghioasă a omului: de la frica din peșteri, la idolatrie deșănțată și acum acest nou zeu suprem: votul universal. Legiferarea mediocrității ...

Cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi numit Melan Colie?

Ghiță kind of magic!

Jurnal de supraviețuire mentală

Noli me tangere, că n-am chiloți pe mine!

Traian l-a bătut pe Decebal. Ok, de acord, dar de ce bal și nu spital?

Platforma România o Sulă!

”... aceste locuri prestigioase, încărcate de frison istoric” (Matei Vișniec)

Reclamă la SPOR - confund cu SPQR.

”Victima a fost identificată cu ajutorul unei căngi...” purtător de cuvânt ISU Neamț la Digi 24, după accidentul microbuzului care a căzut într-un lac (9 morți înecați)

Am divorțat de mama.

Dacă am fi siguri că existăm, cum ne-ar mai afecta cei care se fac că nu ne văd?

Întunericurile mele
Întunericelile mele
Întunericimile mele
Întunericuțele mele

9 aprilie, a doua zi de Paște: Dimineață, la Câmpulung, Andra mi-l citează pe Montherlant, care spune că ”Prin Femeie, Prostia și Fățărnicia au intrat în lume”. Toată ziua facem o excursie superbă cu mașina pe culoarul Rucăr-Bran (inclusiv cheile Dâmbovicioarei). Seara la TV un film despre Hypatheea, ultima stea a elenismului, târâtă de creștini într-o biserică și tăiată în bucăți. (Regizorul încearcă să atenueze varianta originală a lui Socrate scolasticul, introducând un personaj care, înaintea execuției, crează o diversiune, îi trimite pe idioți să caute pietre ca să o omoare cu pietre, timp în care el îi taie gâtul ca să o scape de chinuri). O zi interesantă, nimic de spus...

10 aprilie, dimineața, pe drum spre servicu, pe biclă, prima dimineață cu mânecă scurtă, cu Hypatheea în minte, prin Herăstrău, ideile pocneau ca floricelele de pocorn...

Prima oară când am auzit numele fiicei lui Beligan, am înțeles Labia Beligan în loc de Lamia Beligan și era să exclam, uite ce tată curajos!

”Vacanțe încheiate bară la bară” 10 aprilie, Digi24.

Oare cu cât ar crește PIB-ul pe cap de locuitor în România dacă nimeni, dar absolut nimeni, n-ar mai spune ”ora doișpe” în loc de ”ora douășpe”?

Toți oamenii lumii munceau cu voioșie pe șantierul pe care se construia Singurătatea mea ...

Am deschis ferestrele către dimineața însorită și auzeam cântecele voioase ale oamenilor care lucrau cu spor pe șantierul Singurătății mele ...

Oameni mici - oameni moi - oameni zero

Negrule, îți doresc să ai mereu puterea de a-i lăsa pe oameni să te aștepte. Fă-ți din absența asta un titlu de noblețe și o armă. Mândrește-te cu Timiditatea ta și respect-o. Doar așa, lăsându-te așteptat și negândindu-te la cei care așteaptă, vei putea scrie ce trebuie să scrii, până la capăt, în liniște. Nu te rușina de ei. Ei nu te așteaptă decât ca să-ți sugă seva, vigoarea asta metalică cu care scrii. Ei toți, care lucrează neabătut pe șantierul Singurătății tale și o înalță de la zi la zi, etaj cu etaj... Excelsior!

Nu e nimic acolo sus, pe piscurile înzăpezite. Doar aceeași tristețe în care aceste picioare, care au încetat să mai urce, au înotat toată viața ...

Siria, după atacul chimic de la Douma. O mamă povestește că în tabăra de refugiați fetițele săpau tuneluri pentru furnici, ca să nu se sufoce ...

Citindu-l pe Montherlant: Să-ți ștergi sângele din ochi, să-ți privești fix călăul și să-i spui, pe jumătate amuzat: ”Domnule, îți irosești puterile inutil. Pentru mine dumneata nu exiști” și apoi să te lași mai departe purtat de loviturile lui, ca de valuri ...

Tâmpenii dezinvolte la RRA: ”La București vremea este în continuare frumoasă iar la Londra în acest moment a început meciul Chelsea - Crystal Palace. DEOCAMDATÃ scorul este 0-0...”

Frenezia cu care vrăbiile ciuguleau florile vișinului din fața RRI. Tentativa de a le alunga ... și renunțarea.

Despre rolul esențial al butoanelor Off, Logout, Shut Down. Le asociem cu sinuciderea ... dar ele sunt primul pas către viața adevărată

Piese pe care le-ai ascultat automat, de mii de ori, din liceu până azi, când ai 50 de ani și, în sfârșit, dai atenție și textului: ”I saw you dancing / And I'll never be the same again ...” - Te-am văzut dansând, de-acum nu voi fi mai fi niciodată același ... (Caut piesa pe Youtube - mi se afișează o reclamă imensă: ”Încearcă Almette cu ridichi!”)

Nimicirea sincerității ...

Pentru a putea suporta Prostia omenească, să fii un afemeiat așa cum era Montherlant - e un avantaj colosal ...

Vrei să înțelegi lumea pe care ești ascultându-i pe cei care vorbesc. Dar pe lumea asta sunt mulți care nu spun nimic. Caută-i și află de ce nu vorbesc - și atunci ai să înțelegi pe ce fel de lume ești ...

Nu suferințele din dragoste, ci suferința de a descoperi, de-a lungul întregii vieți, prostia propriei tale mame (ceea ce e tot un fel de suferință din dragoste) iată motorul scrisului meu... oare?

La radio, despre o trupă rock britanică, din care doi membri suferă de autism, vor să ajute la ”integrarea copiilor cu autism în normalitate”. Care normalitate? Noi ăștia fără autism suntem normali? Pe bune?

”Vreau să mă asigur că le ofer oaselor mele susținerea de care au nevoie” (Reclamă RRA la Calcidin)

Ca să-mi mențin un minimum de respect față de specia mea, încerc să o asemăn cu alte specii, îmi spun adesea ”oamenii sunt precum caii...” sau ”oamenii sunt precum pisicile...” etc Dar nu sunt! Nu sunt!

”Stăteau sus în stejar și vorbeau despre păsări, omizi și despre lumina de pe frunze ...” (Varan și Hakka, în Brittania, HBO)

Un haiduc (sau poate un geambaș) de pe la începutul secolului XIX, stă tolănit într-o rână, singur, în mijlocul pustei , păzind niște cai. Fumează pipă. Prim plan îndelung pe chipul lui murdar, feroce, dominat de o mustață imensă, ungurească. La un moment dat pipa dă să se stingă. Camera urmărește mâna care scoate din teacă un cuțit uriaș. Cu o privire cruntă își scoate pălăria soioasă de pe cap și, cu mișcări de expert, râcâie jegul uscat acumulat pe partea interioară a pălăriei, acolo unde aceasta intră în contact cu capul, adună cu mare grijă această materie sfărâmicioasă și o toarnă, fără să piardă un singur fir, în pipă. Pufăie de câteva ori și nori groși de fum îi învăluie chipul satisfăcut ... (filmul ”Cântecul vântului”, Ungaria, 1976, Vineri 20 aprilie 2018, TVR2)

De ce uneori când privim fundul unei femei ni se pare că vedem infinitul? Pentru că exact de acolo venim. That's all folks!