îţi scriu mamă dragă din mijlocul mării
care leagănă fiinţe felurite
înghite oameni şi vise de parcă
nu au fost aievea vreodată
şi dureri de tot felul cu vieţi cu tot
şi uite doar pe mine nu mă vrea

îţi scriu dintr-o biserică goală
unde e ceva ce-aşteaptă pe toată lumea
în care am intrat de bună voie
convinsă că îmi pare rău
de orice e nevoie să îmi pară rău
sau din pământ unde mişună
vietăţi şi mai nefolositoare
le simţi târându-se mulţumite prin întuneric
săpând tunele şi croind cărări
unde pentru mine nu e loc
sau în înaltul cerului mamă
unde norii se împăunează
mîndri nevoie mare
de parcă ar şti ei
ceva ce noi nu ştim
şi uite doar de mine se ascund

mamă dragă
tu ştiai de când m-am rupt din carnea ta oare
câtă depărtare ai pus în mine şi cât drum
care o să mă ducă departe
de toate cele la care jinduim noi oamenii

uite, noaptea aceea mamă
când m-ai ţinut mai altfel de mână
când mi-ai dat de înţeles
că trebuie să plec de acasă
mi-a închis toate drumurile
şi nici măcar noaptea aceea
şi nici măcar mâna aceea
mamă dragă
nu mă mai vrea