Elucubrațiile se ramifică în paradoxuri, contradicții și absurdități, orientează ființa înspre ridicol, psihopatii și gafe și dacă sunt active în minte înseamnă că au distrus logicul, raționalul și luciditatea care erau fragile și au impus ilogicul, incoerența și iraționalul care deraiază omul de la normalitate și îl împinge în spațiile anormalității.
Gândurile elucubrante influențează voința să se transsubstanțieze în non-voința care respinge raționalul și se înfășoară într-un câmp construit din non-uri.
Elucubrațiile au consistențe de malformări și deformări grotești, mecanismele lor au ceva sinistru, obscur și sepulcral, care dacă ar fi văzute de oamenii normali i-ar oripila.
Elucubrațiile apar în oamenii care au idiosincrazie la adevăruri, obiectivitate, raționalitate, conveniențe și bun-simț.
Când posomoreala mă străbate evitând reziliența ce caută să-mi transplanteze în structură veselia, ascult și sondez natura din care îi abstrag epifenomenele pe care le atașez la fenomenul esențial al vocației pe care îi grefez eshatologia ce cuprinde raționamentele religioase proprii având prelungiri în destinele supreme ale omenirii.
Genomul oamenilor este sursa fenotipurilor și genotipurilor care au evoluat odată cu antropogeneza încărcând genealogiile din primordial și până în prezent cu cunoașterea diversificată și secvențială augmentând dimensiunile ființiale care deschid mințile oamenilor pentru a se acorda la mintea universului.
Eshatologia proprie străbate metafizica explorând cu spiritul supranaturalul din ea și cercetează transcendentul prin mijloacele conferite de supraconștient, făcând un pattern destinelor finale și planetare ale omenirii.
Caut să inserez în eshatologie supremul având similarități cu absolutul, iar eshatologia proprie are în centru savaotul în jurul căruia orbitează toate speciile antropomorfe și arealul eshatologiei ia forma universului pe care îl percep din punctul de vedere al animismului.
Simbioza dintre religie și filozofie induce eshatologiei raționamente filozofice, iar destinele tuturor oamenilor converg în sinele lui Dumnezeu sub forma unui destin suprem construit de Dumnezeu pentru a asigura veșnicie antropogenezei speciei umane.
Prin acordarea omului la destinul universului ne vom schimba structura minții, a sinelui, a spiritului, iar sufletul va fi inoculat cu substanța sufletului universului.
O eshatologie care absoarbe sincretismul își va implanta canoanele religioase în configurațiile artelor care dobândesc în plus o dimensiune religioasă.
Vocația dacă valorifică eshatologia concepe o doctrină a destinelor exponențiale, planetare și asimptotice ale omenirii și principiile religioase având în imanența lor semnificațiile nemuririi, se augmentează în principiile ontologice ce străbat opera artistului în căutarea animismului.
Destinul unui om ignar este iluzoriu și derizoriu, însă influențat de eshatologie se racordează la destinul umanității construit de mintea planetară inspirată de mintea universului care procesează eonii.
O paradigmă a eshatologiei va avea o viziune care aplicată destinului îi va regla traiectoria pentru a urma optimul, beneficul și metanoia.