Au venit zilele reci
au venit cu 33 de ierni pe fruntea mea
dintr-o duminică de 17 de demult,
până într-altă duminică de 17,
au venit cu ninsori și ger,
cu cer sticlos și seri cu ceață,
cu nopți lungi și nemișcate
și dimineți ca o mahmureală.

Au venit zilele reci
și am numărat 12.045 de zile
care uneori parcă nici nu au fost ale mele –
aș zice că azi îmbrac un alt chip
pe care nu-l știi nici tu
și am putea fi din nou străini într-un oraș înghețat
sub ghirlandele luminoase rămase de la Crăciun.
A trecut iar timpul, nu-i așa?
Și iar ne-a spulberat ca pe zăpada abia așezată.

Au venit zilele reci
pe străzi și la umbra uscată a blocurilor,
sub soarele neputincios,
unde gândurile mele prind aripi
ca păsări rămase peste iarnă
și nu pot să le opresc zborul tremurând –
tot ce pot să fac e să le urmăresc cum se înalță pe cer
și să sper că or să se întoarcă aici,
la cuibul lor de demult.
Pot doar să sper că o să mă întorc la mine
ca o fiică risipitoare
și că o să mă primesc înapoi cu brațele deschise.

Au venit zilele reci
au venit cu o liniște apăsătoare,
cu încă un an care ar trebui să mă facă mai înțeleaptă
și să mă învețe răbdare
dar nu am răbdare și-mi înnăbuș furtuna
în pieptul meu mic, până dau pe-afară
ca un copil care plânge nervos, în hohote,
nici el nu știe de ce.

Au venit zilele reci
la care mă gândeam cu groază de astă-vară
și prin toată toamna cu zile blânde,
au venit ca o strânsore, ca un nod în gât,
ca o cușcă cu gratii de gheață,
au venit exact așa cum mă așteptam să vină
și nu am voce să-ți spun,
nu pot să vorbesc și nici nu pot să ascult,
pot doar să privesc de la distanță
și să te rog, să sper
că ești tot aici și înțelegi.
Să sper că ceva din mine ajunge acolo
unde pașii mei nu pot să meargă
și glasul meu nu poate să răsune.

Au venit zilele reci
nemișcate, ca o anestezie,
prin care trec dansând într-o rochie galbenă
cu zâmbetul pe buze
și nimeni n-ar știi că nu mai sunt eu.
Au venit ca un gol între coaste,
acolo unde mă țin ca pe-un secret
pe care ți l-aș spune doar ție, printre rânduri,
când ai avea timp să citești,
timp să asculți
și timp să-mi vorbești fără cuvinte,
într-o limbă pe care o știm doar noi.

Au venit zilele reci
și le las să-mi înghețe mâinile, pleoapele, buzele,
inima dacă se poate
până la primăvară
sau până mă întorc la mine.