Dialectica proprie extinsă prin raționamente reflexive, gnomice și mistice care le apropie de transcendentalul colonizat cu entitățile de natura meta-urilor, construiește paradigme care extrapolează și sintetizează lirismul transfigurat în metalirism și reflexivul evoluând în metareflecții.
Paradigmele proprii sunt științe vocaționale spiritualizate având ca fundament spiritualitatea și ca orientare metanoia.
Toți oamenii dețin propriile dialectice, însă unele absorb falsitățile când dialecticile se desfășoară în simulacre structurale, în timp ce altele absorb adevărurile care le întăresc cu principii, axiome, gnomic, concepții și precepte structurile, axele și sistemele.
Dialectica își inserează în matricea ființială principiile care iau forma elementelor și au conținut sincretic.
Dialectica își structurează eclectismul eterogen într-o paradigmă în care ideea inflorescentă s-a mărit și augmentat atât de mult încât s-a transsubstanțiat într-un adevăr arhetipal, exponențial și esențial din care au germinat adevărurile dialectice similare cu adevărul sursă.
Dialectica își multiplică fațetele prin conectarea la creația având sursa într-o vocație la care dialectica manifestă coeziune și coerență.
O dialectică rezistentă și durabilă este direct proporțională cu valoarea aflată în imanența ei.
Când valoarea se mărește în imanența dialecticii aceasta capătă dimensiunile profunzimilor și valorifică vocația creațională, iar din colaborarea dialecticii cu forță persuasivă cu vocația cu forță creatoare ambele se apropie de desăvârșirea pe care o caută perfectibilul care împreună cu dialectica cercetează câmpul care înconjoară exhaustivul pentru a și-l însuși.
Când non-valoarea se infiltrează în dialectică aceasta se contractă în jurul unui adevăr minuscul și deprecierea dialecticii este echivalentă cu diluarea de esențe, de valoare și de profunzime a vocației conectată la dialectică.
Dialectica ființei telurice are în prim-plan naturalul, fizica, firescul și terestrul care împreună extrapolează, explorează și elaborează materialismul.
Dialectica ființei spirituale elaborează, amplifică și sintetizează spiritualitatea din care derivă supranaturalul, metafizica, extra-urile și misticul, agnosticismul ei conține sincretismul și eclectismul cu ramificații în esoteric, exoteric și eshatologie.
Dialectica spiritualității primește raționamente persuasive cuprinzând adevăruri spirituale, metafizice și mistice de la omul-spirit, ființa gnomică și entitatea imanenței și este superioară din toate punctele de vedere dialecticii ființei telurice.