Avem nevoie de o sursă de iubire nesecată, din veșnicie în veșnicie.
Avem nevoie de iubire în noi, pentru noi și dinspre noi.
Nu ne putem ascunde de iubire, vom muri negreșit.
În viață, apa este iubire.
În viață, soarele este iubire.
În viață, pământul este iubire.
În viață, aerul este iubire.
Putem trăi fără măcar una din ele? Nu putem.
Suntem iubiți, știați asta?
De când ne naștem încep să curgă valuri de iubire. Altfel nu putem rezista pe planeta aceasta.
Dacă soarele s-ar supăra o săptămână și ar pleca într-un mic concediu binemeritat, noi am muri cu toții instantaneu, de frig și prea mult întuneric.
Dacă aerul ar spune: ” mă duc să comunic, să respir în altă parte viața” am fi osândiți la sufocare și singurătate.
Dacă pământul ar dori să danseze un dans tribal în cutremure de la gradul 10 în sus.. noi oamenii am fi pe nicăieri.. sau mai precis, pe sub dărâmături, strânși de o îmbrățișare mortală de faliile pământului. Nu am rezista, chiar dacă suntem deștepți și construim buncăre și rachete. Nu am rezista.
Dacă apa ar spune: ”hai să mă revărs cu izvoarele mele, cu norii mei de apă, cu toată puterea peste pământ să văd cine rezistă la nebunia mea de moment” ... cine ar putea rezista?
Arca lui Noe s-a construit în o sută douăzeci de ani, nu peste noapte. Și după un plan precis, la milimetru respectat atunci. Nu facem noi singuri vapoare să țină piept furiei apei , dacă aceasta se înfurie cu adevărat.. nu putem, oricât de deștepți am fi.
Suntem iubiți copiii mei, suntem iubiți de două ori chiar. O dată că soarele există, aerul exista, apa exista, pământul există și a doua oară pentru că nu își dau în petic, nu își iau concediu , nu își arată puterea, nu sunt vanitoase. Sunt ascultătoare. De cine? De un Creator, nu se poate altfel. Nu văd altfel să se poată.
Întâmplarea nu își are loc în echilibrul acesta.
Mai suntem iubiți și a treia oară, că suntem născuți, crescuți, învățați să vorbim, să privim, să înțelegem viața. Mai sunt și excepții de neiubire, dar nu trebuie să le lăsăm să crească în putere, în număr.
Aici este și rolul nostru pe pământ. De ce facem umbră? Doar să avem pântecul plin și nevoile de putere și control satisfăcute?
De ce facem noi umbră acestui pământ?
Noi ce dăm în schimb pământului?
Dar aerului?
Dar soarelui?
Dar apei?
Am sădit un pom?
Am dat o dovadă de iubire la schimb?
Noi suntem iubiți. Faptul în sine că citim poezii acum, ascultăm muzică, ne plimbăm, facem sport.. este o dovadă că suntem iubiți. Ni se oferă tot confortul. Dar noi nu suntem datori cu iubire?
Sau numai să primim?
Suntem prinți și prințese răsfățați, unici la părinți, care vrem totul acum, aici?
Asta suntem?
Unii au înțeles, dar nu în totalitate și se închină la soare ca la un dumnezeu. Alții la idoli din lut pământesc. Alții la zeități ale aerului furtunii, norilor, cerului.
Au înțeles că trebuie să dea înapoi închinare. Dar au înțeles parțial. S-au pierdut cu înțelegerea pe drum. Nu au ajuns la destinație.
Alții nu au înțeles mare lucru. Nu se închină la nimic sau , alții se închină lor înșiși spunându-și că nu există ceva mai desăvârșit ca ei, ca mintea lor...
Aceia care cred asta eu simt că nici nu au plecat la drum, au rămas copiii răsfățați ai mamei în leagăn și vor să fie legănați până la sfârșit de viață.
Ei nu caută să dăruiască iubire la schimb. Doar vor să primească. Sunt ca acele găuri negre de care ne vorbesc cosmologii că ar exista pe undeva prin univers.
Eu am înțeles altfel lucrurile și nu îi condamn pe ceilalți de nu înțeleg asemenea mie.
Eu am înțeles că de la soare trebuie să învăț lecția altruismului. Să dăruiesc fără să aștept la schimb imediat ceva.
Să iubesc fără să aștept mângâierea pe creștetul capului.
Să încălzesc cu lumina inimii mele sufletele întristate care caută un ajutor și îl cer.
Să fiu acolo sus, la nivelul cel mai înalt al așteptărilor mele despre ființa mea, mereu. Să nu cobor ștacheta niciodată.
De la pământ am învățat să am stabilitate în credința mea, în acțiunile mele, în promisiunile mele altora. Să fiu un sprijin, un umăr pentru cel în nevoie. Să simt că ceilalți se pot baza pe mine așa cum eu mă bazez pe pământul de sub picioare că mă va ține și mă va duce la destinație.
De la aer am învățat că trebuie să rostesc ceea ce simt, ceea ce gândesc, celorlalți. Să nu țin în mine adunate frustrări, gânduri pline de incertitudine, complexe. Aerul este mijlocul prin care vorba mea ajunge la tine și vorba ta ajunge la mine. Am învățat să am urechile deschise mereu, nu doar când am eu chef să aud.
Am învățat să fiu receptiv la viață în permanență, nu în sincope.
De la apă am învățat să mă revărs în oricine, oriunde, oricând. Așa cum apa ia forma oricărui recipient în care curge, așa și eu trebuie să mă modelez celorlalți, să mă adaptez la vibrația de trăire a celorlalți. Am învățat să fiu mai flexibil, mai îngăduitor. Judecata celorlalți nu îmi aparține, deși avem tendința să judecăm pe oricine nu gândește ca noi.
Apa m-a învățat să nu fiu dictator, fanatic, extremist.
Apa mă învață să curg. Dar să nu îmi pierd calitatea mea de apă. Să rămân eu însumi dar să curg.
Iar la capitolul închinare am înțeles că nu soarele cere închinarea. El este într-un fel ca și mine, un slujitor.
Nici apa nu cere închinarea mea. Nici aerul sau pământul.
Ele sunt exemple de altruism, ascultare. Sunt principii ale vieții.
Dacă eu intru în ascultare, devin și eu parte a vieții.
Secretul în asta constă, să devenim principii ale vieții.
Viața contează. Noi suntem doar rotițe în acest angrenaj uriaș numit viață.
Închinarea nu o pot da unor slujitori ca și mine, minunați dar slujitori.
Închinarea nu mi-o dau nici mie însumi căci am ieșit din leagănul copilăriei și al egocentrismului.
Închinarea în schimb o dau celui ce este în spatele acestui joc.
Căci viața este la urma urmei un joc.
Un joc dur, dureros dar și plin de iubire.
Este un contrast între piesele albe și negre pe o tablă uriașă de șah.
De noi depinde cum mutăm piesele, miliardele de piese...
Mutăm greșit, fără iubire, suferim.
Mutăm altruist, cu albele, primim iubire și alinare.
Nu putem știi cum se termină partida, nu e treaba noastră. Dar putem știi cum mutăm noi pe tabla de șah cu piesa noastră, care ne reprezintă, care are numele nostru.
Și în funcție de asta, în funcție de gradul de iubire și iertare acordat piesei de pe tabla de șah, vom avea și răsplata.

Totul depinde de alegerea noastră.
Să lăsăm iubirea să fie alegerea de fiecare zi a mutărilor pe tabla de șah.

6 februarie