Pe drum să afli omul ce te iartă

Și să primești, și lacrimi, și prescură...

Pe ochii plânși, mi-e viața mea, o poartă

Și plânsu-mi roșu cade la presură

Prea rece-n suflet, zării priponite

Mi-s șapte taine-n mine, sine-mi graur

Mai merg prin lume, timpuri proorocite

Pe la picioare-mi zac suflări de plaur

Mi-e mare haina, ochii mei de faur

Mi-e mult prea frig, feminități rănite

Să tot fi mers, zadar, pe-un furt de graur

Prea tâmpă zarea, plină de ispite

Prea amplă turla, văd voinți oprite

Sunt preoți mult prea mari, și-ocare

Și nu îmi sunt, doar sieși, orișicare...

Și auru-n cupolă, dor de aur

Doar moartea-mi n-o să meargă pe ivite...

Ci-n rugăciuni, mi-sunt visele de zi

Sunt ruguri ce se sting, pe nevăzute,

Mai zbiară, încă, muma, la moșii,

Și nu Îl vezi... ți-e trupul numai vrute

Dar n-ai greșit nimic, vei înfrunzi

În tine însăți, visele-ți pierdute...

În gândurile tale ancestrale

Zărești verdeți, castele-s de-argint

Măcar acol` durerile îți mint

Și nu te-o lau austrul, pe rafale...

E cerul viu, urdorile de-absint...

E Învierea, lacrimile-ți ții...

Căci plâng, de plec, îndepărtării mute

Însingurarea pleapa și-a asmute

Să plâng pe scara nopților, de-Învii!

Dacă Te rog, Mult, Noaptea, să Învii...


...Dacă mă vezi, sunt lumea cea de laur

Ce luat-a Lemn pe spate, să te-ajute...


De trece, Viu, pe frunze adormite!

tu iar, adoră-ți, ție, că-s pustii...

Pădurea veche
Lacrimă străveche

Și ochiul meu coclit
De infinit

Dar glasuri cristaline
Fericiri
Grauri de firi
Copaci și trandafiri
Și în străvechea grijă, de la miri
În grija mea,
atâtea pătimiri...

În `tini sunt numai zări și scai, redute

Doar, unul singur, `sborul să îl ții

Sunt zări ce vor, și vrute, și nevrute...

Și sufletul, în tine, va dormi

Nu vin la nimeni, numai la copii,

prea mult, în lume, plâns-au veci și ciute...