tânără ca o căprioară,
albastră, măiastră și zeiască
este iubirea,
aur de albină, roșu de alizarină

în ochi crește cerul, înalt, peste lume aruncat
până când ceasul se întoarce de unde-a plecat
într-o gară de demult
când tăcerea pe amîndoi ne-a durut
în zori, ochii noștri în multe culori
s-au desprins de lume și-au căzut
la granița dintre suflet și lut

silabisind cuvintele, prețuindu-le ca pe-un dar,
printre nerostite minuni cu miezul întreg și clar,
tu prinzi între multe oglinzi
casa veche cu grinzi, trupul meu în care simt cum te-aprinzi

și norul alb ce s-a înălțat peste mărul cel rotat,
până când mărul din frunză a cântat,
a clipit verde stârnind vântul și și-a lepădat cuvântul
de iubire și de tulpiniță de busuioc, de mireasmă frumoasă,
ca într-un joc