Poezia, ca și icoana, e vie
are sufletul preaplin
și te privește din toate colțurile,
știid cum e sa pleci
dar sa ramâi în același timp?
nimeni nu știe,
unde se-ascunde tăcerea de după durere
și dragoste!
laudă oaselor mele strivite pe cruce
sunt în anul tăcerilor grele
când așteptarea devine
calea mea regală,
oriunde m-aș duce!