Dumnezeu manevrează exhaustivul și creativitatea supremă care îi permite să aibă o vocație care absoarbe toate artele pe care le duce la desăvârșire, căci Dumnezeu este artistul absolut, arhitectul suprem, iar picturile lui creează realități la care se conectează lumile antropomorfe.
În creația sa surprinde și reflectă manifestările și mecanismele universului căruia Dumnezeu i-a construit un sistem, o axă și o structură perfecte înzestrate cu veșnicie, ceea ce înseamnă că nu devin disfuncționale niciodată.
Omul fiind o ființă finită supusă erorilor care-i maculează libertatea căreia conștiența vrea să-i asimileze spațiile necuprinse, nu are la dispoziție probabilități infinite, însă și le poate augmenta și le poate mări amplitudinea care împinge viața în sus unde se află evoluția, pe când non-probabilitatea divide amplitudinea până devine minusculă și aceasta împinge viața în jos acolo unde așteaptă involuția.
O viață modelată de non-probabilități nu experimentează nimic, iar schimbarea sistată este înlocuită de haosul prin care rătăcește consecvența dezmembrată în care stereotipiile, obișnuințele și rutinele au o mișcare browniană.
Non-probabilitățile încastrează imposibilul în probabilități cu scopul de a le transforma în incertitudini existențiale pe care le asimilează non-probabilitățile, căci fiecare probabilitate are dimensiunea ei înglobând aptitudinile, dibăciile și vocațiile, iar o probabilitate distrusă este înlocuită de o non-probabilitate.
O viață construită de probabilități aplicate concretului își așază multiplul în sensuri și favorabilul în matrice, intuind în probabilitățile încărcate cu pozitivități un benefic multidimensional și cu multiple aplicații uluitoare.
Când în viață probabilitățile se confruntă cu non-probabilitățile, versatilul se înfruntă cu consecvența și dacă câștigă probabilitățile acestea construiesc o viață somptuoasă, maiestuoasă, diversificată și cu multiple beneficii, cu amplitudinea și dimensiunile direct proporționale cu numărul și calitatea probabilităților.
Când non-probabilitățile au câștig de cauză acestea aduc în viață nimicnicia, non-sensurile, deșertăciunile și non-ofertele, căci non-probabilitățile anihilează versatilul, decad consecvența în convingeri eronate, vetuste și nepersuasive și ostracizează libertatea la care au propensiune probabilitățile trimițând-o în spațiile non-libertății.
Non-probabilitățile degradează inițiativa ce ia consecințele unei improvizații prost și eronat făcute și restricționează predeterminarea la un materialism conformist proliferând în spațiile neputințelor, a non-inițiativelor, a stagnării și a stereotipiilor restrângând limitele ființării.
Libertatea respinge non-probabilitățile și inoculată în probabilități le augmentează și le dă amplitudine, iar non-libertatea respinge probabilitățile în care întrevede forme diverse de libertăți și cristalizează coercițiile exilând probabilitățile care îl propulsează pe om în spațiile subtile, inventive și inovative ale schimbărilor acordate la probabilități.
Haosul induce în non-probabilități provizoriul amplificat de incertitudini și eșecuri și platitudinile proștilor au consistențe de non-probabilități, pe când profunzimile inteligenților absorb probabilitățile din care modelează o sumedenie de sensuri, intuiții și viziuni.