Materialismul influențează homeostaza prin înlocuirea constantelor de natură consecventă cu constantele de natură telurică, somatică și stagnantă care au absorbit platitudinile, clișeele, ordinarul și stereotipiile, iar când sistemul uman își pierde acele constante pe care se baza funcționalitatea sa se transformă în non-sistem înlocuind structura ființării cu non-structura și axa ființială cu non-axa și omul influențat negativ de acestea decade în non-om, însă numai în cazul neimplicării spiritului, spiritualității și esenței din lăuntrul omului căruia materialismul activat de non-sistem îi suprimă dimensiunile, îi suspendă elanurile și efervescențele creatoare, îi transsubstanțiază viziunea în non-viziune, îi dezactivează spiritualitatea și îi anihilează intuiția, conectarea la competiție, estetică și evoluție și inventivitatea, iar sensurile în contact cu materialismul ce consideră somaticul arhetipul ființării alunecă în derizoriu, iluzoriu și superfluu.
Materialismul respinge religia de care se îndepărtează considerând promisiunile ei supreme iluzii cosmice și rezonează la ateismul pe care spiritualitatea îl evaluează ca fiind un sacrilegiu.
Materialismul rezonează la predeterminare căreia îi conferă calitatea majoră de a elimina entropia sistemului uman și de a destrăma haosul din viață prin principiile care pretind că și-au însușit adevărurile de mare puritate.
Materialismul ce a construit ordinea, prestabilirea, organizarea și planificarea deține acele adevăruri de mare impuritate maculate și întinate de teluricul ale cărui caracteristici se regăsesc în dialectica materialismului cu efecte de transcendere, de transfigurare, de beatificuri, de viziuni, de utopii și de libertate nule.
Materialismul consideră corpul arhetip existențial și dă întâietate materiei trimițând gândirea și spiritualitatea în subiacent, la periferiile, limitroful și dedesubtul ființării.
Spiritualitatea apreciază ca esențiale și exponențiale entitățile interioare ale omului cărora le atribuie funcții de conducere a corpurilor, considerând corpul un înveliș și o recluziune a ființei gnomice și a omului-spirit, fiind supus bolilor și lipsindu-i dimensiunile existențiale și viziunea care țin de spiritualitate.
Omul materialist acordă o atenție exacerbată cu privire la acumularea și atașamentul de lucruri și vede în mecanismele spiritualității funcții superflue și neadecvate funcționării sistemului ființial care își poate anexa materialismul sau spiritualitatea ce sunt duale și se resping una pe alta.
Aria de confort a omului materialist preferă să se acordeze la predeterminarea a cărei dialectică evită competiția, versatilul, schimbarea și necunoscutul și atrage materialismul considerând corpul arhetip existențial și conștiența, conștiința și spiritualitatea factori derivați și cu funcții și caracteristici de epifenomene însoțind viața pe care și-o atașează definitiv omul, căci materialismul crede că somaticul și-a făcut vasale entitățile din lăuntrul omului.