1. Anormalitatea dă psihopatie gândirii și are manifestări ridicole.

2. Anomalia privilegiază absurdul și își așază malformatul în enormitatea pliindu-și sinistrul pe senzorial și senzitivități.

3. Aberația deviază de la normalitate, iar abstractul ei calamitează concretul.

4. Apetența se apropie de adicție prin dorința creată de o voință în căutarea sensurilor.

5. Aroganța se manifestă prin complexul de superioritate având conexiuni cu un sine exacerbat care se vede numai pe el.

6. Adicția dă viciului consistență și sevraj de drog și se diluează în contact cu forța volitivă, cu vectorul îndreptat înspre normalitatea neviciată și netarată.

7. Abaterea de la doctrina realității are ca efect vizualizarea interstițiilor realului ce ne pot proiecta într-o lume absurdă.

8. Aducerea în prim-planul vieții a superlativelor cu potențe fascinante, ne îmbogățește, stilizează și estetizează existența.

9. Antitezele din matricea ființială a omului dau dualității o perspectivă a contrariilor.

10. Alternanța lumină-întuneric are echivalențe cu alternanța bine-rău, cu binele reflectând pozitivul și cu răul reliefând negativul.

11. Asimptoticul cu evoluția deplasându-se pe el, urmărește infinitul niciodată atins, atâta timp cât se înscrie între coordonatele existențiale.

12. Adversitatea cu cohorta sa de resentimente, dispreț, discordie și dușmănie, separă ființele între ele și surpă interrelaționarea, căci doar iubirea unește.

13. Aversiunea modelează intoleranța până capătă formele și conținutul adversității ce face din oameni antiteze.

14. Arealul vieții se folosește de genealogii și antropogeneză pentru ca de expansiunea sa să beneficieze evoluția omului.

15. Antropogeneza dacă ar avea conexiuni cu teogonia, din interacțiunea lor s-ar naște extra-oamenii, înzestrați cu extra-senzorial, extra-sensuri, extra-calități și extra-vocații.

16. Bună-starea și-a însușit germenii progresului, care s-au augmentat și s-au coagulat în structuri evolutive.

17. Bună-dispoziția, când întâlnește satisfacția, îi devoalează încântarea de a ființa împreună cu o viață fascinantă.

18. Bunătatea își caută puritatea pierdută în primordial și nu găsește decât impurul covârșit de mizerii existențiale.

19. Bună-voința se propagă în recunoștința față de ofertele vieții și este o formă de prețuire îngăduitoare la erori, defecte și malițiozități.

20. Boala își extrage energia negativă din disfuncționalități, dezarmonii, dezechilibre și desincronizări, iar învingerea bolii coincide cu instaurarea în organism a sănătății.

21. Busola normalității indică adecvatul și raționalul în sistemul vieții influențat de funcționalități și disfuncționalități.

22. Beția degenerează și distorsionează percepția obiectivă a realității, căreia îi distinge fluctuațiile, interstițiile și trepidațiile.

23. Bonomia variază de la calm la bunsimț, respinge violențele, compulsivitatea și adversitățile și caută chietudinea prieteniei ce scoate ce e mai bun, mai nobil și mai tolerant în oameni.

24. Blândețea are similarități cu bună-voința și are drept calitate cumsecădenia.

25. Coerența leagă logicul de persuasiv, are propensiune la principii și dă coeziune raționamentelor, respingând aporia și eclectismul.

26. Concupiscența dă magnificență lubricului, apetența ei către desfrâu pervertește, degradează și degenerează omul.

27. Cinstea își perpetuează onestitatea, creând un melanj între demnitate, adevăr, sinceritate și transparență.

28. Curtoazia face din complimente sistem de referință și dezmembrează jignirile pe care le consideră josnice.

29. Complezența își așază amabilitatea în conveniență și este o calitate a firilor vesele și îngăduitoare.