agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 718 .



Oamenii de cultură
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2022-04-11  |     | 



Cu mai multă vreme în urmă am trimis în eter un strigăt de disperare. Cum chipurile am o mulțime de prieteni muzicieni, mă așteptam, dacă nu la un sprijin, măcar la o empatie. Tăcerea de mormânt a fost răspunsul! M-am adresat printr-un email și domnului Alex Ștefănescu, celebrul critic, de vârsta mea, pe care îl consider mai talentat decât Nicolae Manolescu. Domnia Sa îi luase apărarea lui Andrei Șerban, care, neacceptând așa zisa politică corectă și-a dat demisia din postul pe care îl ocupa (în S.U.A.) fiindcă fusese impus la catedră un candidat dintr-o minoritate sexuală, fără a merita postul. (Prin acest gest a dat dovadă de demnitate, a spălat o mulțime de alte gafe). Celebrul critic i-a luat apărarea și domnului Baconschi și chiar a directorului general al Ateneului, Andrei Dimitriu, când acesta a fost găsit necorespunzător de către o comisie de control din Ministerul Culturii. Așadar era vorba de o solidaritate intelectuală, pe care oamenii de cultură rareori o manifestă față de confrați. Ce îl rugasem pe domnul Ștefănescu? Să mă sprijine în demersul pe care l-am făcut domnului Andrei Dimitriu să programeze pe violonista Delia Diaconescu să interpreteze ca solistă unul din concertele Prokofiev 1, Haciaturian sau Șostakovici 1. (Cu altă ocazie o să fac mai multe precizări. Noroc cu pandemia, m-a vindecat Corona Virus de toate frustrările!!!) Cert e că domnul Ștefănescu mi-a dat totuși un răspuns, că e în vârstă, că e bolnav și nu are timpul și vitalitatea pentru a se implica într-un astfel de proiect!!! Dar oare eu sunt un intelectual?! Dar oare fostul director general al Ateneului, domnul Mandeal este intelectual? Domnia Sa mi-a dat replica: Ce dacă e bună, sau foarte bună fiica dumneavoastră, când o să scrie despre ea The New York Times sau Allgemeine Zeitschrift mai stăm de vorbă!!! Până atunci să fie mulțumită că poate să-și câștige existența! Iată de ce m-am hotărât să scriu despre ...Oamenii de Cultură.
Mai întâi, aşa, pentru mine, încerc să mă lămuresc ce înseamnă a fi un om de cultură fără a recurge la DEX, internet sau alte surse.
Mă gândesc eu, că, un atare personaj nu reprezintă doar un om care cunoaşte câteva limbi străine, a citit multe cărţi şi poate să aducă în discuţii, (sau în creaţia proprie), tot felul de trimiteri la diverse surse bibliografice. Poţi fi considerat un simplu intelectual dacă afişezi atare calităţi de prelucrare a informaţiilor.
Omul de cultură înseamnă ceva mai mult, este acela care face conexiuni surprinzătoare, inedite, între diversele informaţii acumulate de el, are spirit critic, poate prevedea, anticipa o evoluţie, sau tendinţele de amplificare-diminuare ale unui fenomen, fie el social, politic, ştiinţific-tehnic, artistic, sprijină promovarea valorilor naționale.
El mai poate avea un scop spre care să-şi dirijeze activitatea, se devotează unei cauze, ideal care odată obţinut, serveşte celor mulţi.
Ei bine, omul de cultură îşi creează şi o operă!
Sub acest generic, se integrează şi inventatorul (cu o reuşită brevetată), creator a cărui originală „născocire”, este cel mai adesea, pentru el, doar un „exerciţiu”, o „speculaţie” şi care nu întotdeauna a fost gândită să servească progresului tehnic!
Cum nimeni nu e perfect pe lumea asta, există şi oameni de cultură “găunoşi”?
Desigur!
Cum sunt aceştia?
Şi fără să vreau încep să caut exemple în jurul meu.... Aşa îmi apar în faţa ochilor, dispun de o uşurinţă impresionantă în mânuirea cuvintelor, pot vorbi ore în şir despre orice, ascultându-i poţi spune, vai ce „frumos” înşiruie ideile, dar de fapt bat apa în piuă.
Doi reputaţi oameni de cultură, A. P. şi G.L., au ei o operă? Bineînţeles, au publicat numeroase volume!
Au spirit critic?
Desigur, critic şi cinic!
Nu domnul G. L. ne spunea într-o emisiune TV, mai demult, că bombardarea civililor în retragere, pe un pod din Serbia, reprezintă doar pierderi colaterale? Dânsul, într-un elan contagios, a pupat mâna stăpânului în semn de recunoştinţă pentru un viitor „luminos” şi, tot el, la puţină vreme după aceea, a declamat: „speranţa a murit”!!!
A. P., ca scriitor, foarte talentat apreciez eu, se întreabă dacă îngerii au sex, aşa că de ce ar fi refuzat funcţii administrative bănoase şi îndoielnice raportat la înalta lui scară de valori care l-au propulsat şi în proprii ochi?!
Pentru cele două ”măşti” amintite mai sus, a lua în considerare prostimea, este un non sens, reprezintă o impietate, este la fel de inutil, vorba unei poetese, cu a agăţa o castană într-un pom desfrunzit, pe timp de iarnă, pentru a crea iluzia că vine iar toamna!.
Poate că totuşi, cei doi, personalităţi de prim rang în ziua de azi, au luat apărarea unor simboluri spiritual –culturale ale României, când acestea au fost discreditate, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Nicolae Paulescu, Ştefan Odobleja!....Cine altul decât A. P. a găzduit în revista pe care o conducea atacurile împotriva lui M.E.?
Fost medic militar, cu grad de colonel, Ştefan Odobleja (creatorul ciberneticii generale) n-a benefeciat de nicio pensie, fie ea şi valoric, simbolică. S-a retras la ţară (în satul unde s-a născut) şi a trăit în condiţii inumane. Când un reprezentant al Academiei Române i-a propus să nu mai susţină „aberaţia” că el ar fi de facto creatorul ciberneticii şi, în schimb, va primi onoruri şi pensia de colonel în rezervă, Odobleja i-a răspuns: „prefer să nu le deţin decât să recunosc asta, nu lupt pentru mine ci pentru amărâtul ăsta de popor din care fac parte”.
Asta mi se pare mie că ar fi deosebirea între un om de cultură ”găunos” şi un mare creator, un mare caracter!
Se pare că L. deţine exclusivitatea publicării operei lui Emil Cioran apărută în România. În această calitate este însă mult prea obsedat de avantajele materiale pe care le-ar putea obţine decât de promovarea ”necenzurată de ochiul stăpânului” a operelor scriitorului ”adulat”!!.
Ar mai fi un aspect. Un om de cultură trebuie să aibă onestitatea să recunoască valoarea operei, când aceasta există, şi la un „duşman”. Ce face însă, N. M., cu „indezirabilii”? Îi aruncă peste bord fără cea mai mică tresărire! Vezi cazul Liviu Ioan Stoiciu şi nu numai, ultimul pe listă Daniel Cristea Enache.
Am să mai dau un exemplu:
Unuia dintre Brătieni, închis după al doilea război mondial, i s-a cerut să recunoască faptul că Basarabia nu-i pământ românesc şi dacă va face asta i se va cruţa viaţa.
A preferat să moară decât să semneze actul!
Să fie oare aceştia, adevăraţii oameni de cultură, marile caractere?!.
Să pomenim şi numele a doi mari creatori, „monumente” ale culturii române, Mihail Sadoveanu şi George Călinescu. Când în 1951 Constantin Brâncuşi a oferit, prin donaţie, statului român atelierul său din Paris cu toate sculpturile ce se mai găseau încă acolo, o comisie a Academiei Române, prezidată de marele scriitor, a spus nu! M-am tot întrebat, care să fi fost motivul?! Să nu uităm contextul istoric şi politic, ţara era ocupată de ruşi iar cei care rămăseseră în străinătate erau consideraţi trădători.Cel mai bine, pentru aceia care ocupau diverse funcţii în înalta administraţie, era să nu intre în contact, în niciun fel cu „trădătorii”. Exista riscul ca Sadoveanu şi Călinescu să piardă privilegiile pe care le aveau. Nu au riscat, nu şi-au asumat această responsabilitate şi astfel un tezaur al ţării este păstorit acum de alţii. De altfel, Mihail Sadoveanu, când i s-au retras drepturile de autor pentru volumul „Mitrea Cocor”, pe care doar îl girase cu numele său întrucât nu era scris de el, (materialul fiind furnizat ca mesaj propagandistic pentru colectivizare, de către Moscova) a ameninţat puterea că se va sinucide, ceea ce, în contextul politic de atunci, ar fi dat foarte rău.
Am dat acest exemplu pentru a arăta că, în anumite împrejurări, oamenii de cultură români nu sunt solidari nici măcar cu ei înşişi. Fiecare îşi conservă statutul social şi nu „văd”, nu „aud” ce se întâmplă cu alţi confraţi. (cazul Lucian Blaga îndepărtat de la catedră, la fel George Călinescu ca şi mulţi, mulţi alţii.)
O remarcă merită şi subspecia oamenilor de cultură „deştepţi”, de nota zece, falsele genii, pentru că ştiu să obţină tot ceea ce doresc fără să facă mare lucru, doar prezentându-se în faţa unei uşi cu fotocelulă electrică. Şi prin „noroc”, „miracol”, „întâmplare”, „obiectivitate”, uşa se deschide imediat! Comentatorii nu obosesc în a le slăvi unicitatea, inteligenţa, ocuparea unor funcţii din ce în ce mai înalte! Vezi cazul domnului Mereu ...acelaşi!
Iorga a fost într-adevăr genial ca om de cultură, dar ca administrator a fost o catastrofă. Din câte cunosc n-a atins însă nivelul unui trădător de ţară.
Să mai pomenesc numele a doi oameni de cultură în mare vogă azi, A. Ş. şi H. P. Ce-i aseamănă?
Amândoi sunt lăudaţi cât cuprinde. Pentru mine sunt doar două fiinţe ”găunoase”! Când A. Ş. în calitate de „artist”a hotărât ca actorii să joace în pielea goală, asta a însemnat o descalificare a teatrului în sine. Confratele său, H. P., mai „vivace”, a promovat ca simbol al României, (din poziţia de şef al unei instituţii de cultură) falusul măgarului în erecţie. Dragilor, ţineţi-vă de mână şi plimbaţi-vă prin Bucureşti în pielea goală, pe Calea Victoriei, pentru a vă arăta în toată spendoarea şi impetutuozitatea voastră culturală!
Sau un alt om de cultură, de rang mult mai înalt decât ultimii doi, academician, fost ministru al Culturii, făcea un titlu de glorie din afirmaţia la un post de televiziune, că esenţa românilor o reprezintă trădarea!!! Se mai lăuda Domnia Sa că a şi scris despre asta, un articol. Parafrazând, spun şi eu, să vă fie ruşine domnule academician! Poate că esenţa dumneavoastră o reprezintă trădarea, în orice caz, eu am fost jignit de această afirmaţie. Domnule, vă mai amintiţi de nava „Libertatea”, exponat de patrimoniu al culturii naţionale şi poziţia pe care aţi avut-o? Sau de descărcarea de sarcină arheologică de la Roşia Montană? Rău este că în toate aceste situaţii, de pe urma trădării, prea puţini câştigă şi prea mulţi, o întreagă naţiune în cazul de faţă, au de pierdut. Mai mult, cred că, oricum aţi încerca să-l disimulaţi, oportunismul, ca atribut esenţial al cumulului de calităţi al acestui tip de Om de Cultură, nu este o atitudine diplomatică onorantă pentru dumneavoastră.
Mai există o problemă. Care este în societatea umană raportul dintre creaţie şi putere, mai ales în activitatea oamenilor de cultură. Câte concesii trebuie să fie făcute puterii, în calitate de creator, pentru a putea să te exprimi. Pentrucă şi azi, ca şi ieri, există o falsă libertate legată de dreptul de exprimare. Anumite subiecte sunt tabuuri şi dacă le „atingi”, rişti să fii ostracizat sau chiar exclus din viaţa socială.










.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!