mă privesc tot mai rar și mai rar în oglindă
îmi apare un lanț ca și funia-ntoarsă
până sus într-un cot sprijinită de grindă
ursitoarea Aisa pregătește o farsă

mă întreb de curând pripășitul pe-acasă
aș pofti să mai fiu alintat ca oricare
dintre frații mei buni încă preget la coasă
nu-s în stare să-mi trag nici târligi în picioare

mumă rupe-mi un băț să o caut de ouă
pe acea lighioană nărăvită la vrăji
va fi iarăși de moarte lumea dată în două
dac-or pune strigoii să ne schimbe la străji

ori mai roagă un sfânt ce trăiește și poate
să-mprumute vreun om cum îi cere și vrea
eu țin bolta și lumea cât mai am zile-n spate
pentru toți păcătoșii absolviți și nu prea

iar mă duce un gând când privesc în oglindă
văd prin sufletul meu grațioase petale
ca din sângele scurs atârnate de grindă
nu știu cum nu mă ard azi cuvintele tale