să mori în fiecare zi,
ca un cântec imprimat pe un vinil în care
ți-ai înfipt unghiile
până când
rănile tale s-au scurs în ridurile lui,
adânci

să te naști mereu și mereu,
după fiecare moarte,
ca o reluare a unui acord împiedicat,
rostogolit prin șanțurile săpate în eter,
de-a muzicii sângerare

să inviți la dans himerele
ce-alunecă pe pereții spoiți
cu amestec din fum de țigare și sudoare,
câte un dans pentru fiecare bob de nisip,
până la epuizarea eternității
în rutina unui
iar, și iar, și iar…