prin talpa pantofului simt trotuarul încins
e năduşeala mare de aud în cap
cum îmi plânge umbra şi mă roagă
să n-o mai târâi pe asfalt
că frige

soarele bate pieziş
degeaba părul mi-i alb
dogoare lui n-o respinge

îmi dojenesc imprudenţa de a ieşi din casă
dar firea mea păcătoasă
cum putea să refuze invitaţia
ei mieroasă la o îngheţată de fructe
servită la pat?...

zic umbrei să tacă
şi ne oprim sub un copac pe o bancă.

calea-i rămasă la două blocuri.
vizualizez scena din urmă şi mă simt nasol.
năclăiţi în sudori
ca doi cai după galop
plini poate de silă şi de umori...

o apelez: scuză-mă, tu, am fost anunţat
că-mi vine de la Suceava un văr.
de îngheţată şi... îmi pare rău,
poate că mâine...