Dimineața, viața mea de Poet începe încet
Mai încet decât cel mai lent sonet
Gândul să merg la gutuiul din livadă
Unde să stau de vorbă cu el, cu stelele și cu Luna
Îmi pare să fie cel mai frumos gând posibil
Aşa cum i-am învăţat pe prietenii mei
Să fie de cuvânt în Ştafeta faptelor bune,
Așa fac și eu, acum, cu gutuia din fereastră

Personajul meu de suflet spune să bem o cafea
Și după o cafea, omul devine alt om
Ba, dacă-i un pic poet, poate deveni un pom
Da, chiar vreau să fiu acum un gutui
La care să vii tu să-ți culegi gutuia din fereastră
În care Shakespeare vorbește pe românește

A venit anotimpul acesta peste noi
Bem să ne aducem aminte omul acela
Care-am fost cândva-undeva, în piesa
Ascultă glasul meu și scrie Sonetul XL

Într-o mantie roșie, cu tichie albastră
Poetul se apropie de ceata noastră
Ca între prieteni vechi, ca să facă tăcere-n jur
Ne vorbește în șoaptă
Înțelegeți voi cum vine aceasta?
Între a fi și a nu fi,
A nu fi sunt mai mulți
Sonetul XL ar fi acesta:

“Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
ești mai bogat de le vei dobândi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire, poate,
dar ea a ta este de când o știi.
De dragul meu dacă-mi primești iubirea
și-o cheltuiești, nu te voi fi blestemat
și totuși te blestem de-i iei sclipirea
fără să ți-o dorești cu adevărat…”

Un gând copleșitor pleacă de la izvor pe un covor zburător țesut invizibil cu iubire și dor...

Constanța, Duminică, 15 Octombrie, 2023