Peturi și resturi de cutii de bere. La Schit, malul dinspre Brădiceni e uscat, Bistrița și-a făcut loc mai spre Hobița, susurând totuși caldă și îmbietoare, ca pe vremuri. Locuri pline de amintirile verilor petrecute la scăldat sau la pește. Ce timpuri, ce vremuri, ce oameni, ce locuri! Nimic nu mai e la fel. Nu mă mai regăsesc azi aici. Mă văd doar în câteva fotografii alb-negru surâzând în soarele unei adolescențe pierdute. Pierdută și abandonată pe malul azi de loc la fel al Bistriței pe care am regăsit-o schimbată și transformată într-o cenușie realitate pe care eu nu o știu, nu o vreau și nu o recunosc.