agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-02-01 | |
Se întâmpla într-o dimineață răcoroasă de iarnă. Nu-mi amintesc prea multe; mergeam împreună cu mai mulți oameni printre clădirile unui oraș de modă veche, în stil burghez, spre o destinație necunoscută.
Băieți și fete, toți îmbrăcați în paltoane, unii cu pălării și fulare pe străzile răcoroase, printre clădirile mari, luminate puternic de lumina soarelui. Printre râsete și discuții străbate o atmosferă de prietenie, în care toți păreau cu adevărat împăcați cu viața. Nu știam și nici nu mă gândeam la cauza fericirii noastre. Colindam fără un scop precis pe străzile lipsite de mașini, printre casele spațioase, colorate, cu multe ferestre și etaje. La un moment dat am intrat cu toții într-o încăpere la parter. Era o hală aranjată ca pentru un eveniment. Zarva dinăuntru era primitoare și călduroasă. Oamenii relaxați, unii gustând din paharele cu picioare lungi, alții chicotind și așteptând parcă să înceapă ceva. Printre tot soiul de discuții, urcă pe scena din fața mea fata cu pălărie roșie. Ca și cum aș fi așteptat și eu acest moment, fără să fiu surprins, aceasta ia în mână microfonul și uitandu-se spre mine, mă întreabă: "Ce este viața pentru tine, hai, spune, ce este viața pentru tine, vă rog, lăsați-l să spună". Stranie întâmplare, cred că acela a fost momentul când am început să realizez că visam iar cu această realizare împlinită, mi-am continuat visul. Am luat microfonul. Priveam cu afecțiune fețele invitaților, străini de mine, dar totuși, foarte apropiați. Oameni tineri și frumoși, îmbrăcați în haine de modă veche. Le zâmbesc. Eu știu că visez, ceva ce ei însă, nu știau. Cu o voce calmă, uitându-mă în ochii fetei de pe scenă, gândindu-mă la melodia "The End" (Sfârșitul) , de la The Doors, îi spun: "I'll never look into your eyes, again." (Nu voi mai privi în ochii tăi niciodată). Razele soarelui luminează hala prin ferestrele mari cu rame maronii. Privesc mulțimea de oameni curioși din jurul meu. Apropii din nou microfonul și ca un fel de rămas bun, le spun: Viața este o șansă la nemurire. Apoi, cu putință sforțare, încerc să mă trezesc. Deschid ochii. Ora șase dimineața. Singura mea grijă în momentul acela era aceea de a nu uita acest vis, și mai ales, replica de final. Nu știu cine sau dacă a mai zis-o cineva în felul acesta înaintea mea, însă mi-a plăcut atât încât să îmi sacrific somnul pentru ea. Viața este o șansă la nemurire.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate