Să nu spui nimănui că sunt viu, oamenii dorm, când mor se trezesc, uite, îți las totul în schimbul acestui secret, mai puțin întrebarea aia de ora 9 dimi – mai ți-s dragă?-, e un deal corect, nu mai ezita, nici măcar nu era întrebare, ci jumate încercare de fraudă, jumate ceva din ontologia lui a nu fi încă, îmi plăcea enorm cum o spuneai, fără nimic cognitiv în ea, un răsfăț al eului și-atât, nu-ți mai privi fâstâcită palmele, niciun chirurg plastic nu are curajul să-ți unească linia norocului cu linia vieții, ești o ființă prezumtiv atemporală, aruncă ixelurile alea și moldovenii de peste Prut pe care îi asculți pe repeat, ieși din încremenirea în seriozități absolute și redevino pentru o clipă ciuta aia sălbatică prinsă-n farurile mașinii, iarna, care râdea atât de zgomotos încât compania de telefonie m-a taxat suplimentar, hai, spune măcar un îhîm, poate porni mult mai multe decât un ciclu Carnot