Zbârcea se însoară


Jana fusese zburdalnică pe măsura frumuseții sale, și era frumoasă și când am cunoscut-o eu care sunt născută cu 23 de ani în urma ei. Era o gospodină perfectă, când dorea. Se pricepea să facă multe lucruri. Avea ochii de un albastru intens cum rar am văzut. Școala nu-i prea plăcuse dar promovase cele șapte clase, obligatorii pe vremea ei, efectuând toate sarcinile de lucru în grădina învățătoarei sau a directoarei. Părinții, văzându-i zburdălnicia, de teamă să nu pață vere-o rușine au hotărât să o mărite. O curta Gheorghe Zbârcea tânăr cu statut: avea liceul, era suplinitor la școală, un frate la București despre care se zvonea că ar lucra la securitate…
Au fost făcute vorbele și urma pețitul fetei. În seara stabilită, pregătiri, emoții, dar cei așteptați nu mai soseau. Cum viitorul ginere stătea pe aceeași uliță, la mică distanță, au mers să spioneze casa respectivului. Au remarcat veselie, cântece… s-au întors acasă, au așteptat… până i-a doborât somnul și nervii și s-au culcat.
Mai târziu s-a aflat că mama și frații lui Gheorghe sperau într-o căsătorie mai avantajoasă pentru fiul și fratele lor… așa că l-au îmbătat și l-au culcat pe cel ce aspira la statutul de soț al Janei. Evident, nu a mai urmat nici o nuntă!
Jana, la câți admiratori avea, nu a rămas nemăritată. Gheorghe a sfârșit în ștreang, pe la vreo patruzeci și ceva de ani. Era încă holtei. Familia lui avusese obiecții asupra tuturor fetelor la care el aspirase. Probabil reușita celui de la București le întunecase mințile.
Abia după revoluție s-a aflat că, de fapt, fratele de la București era doar șoferul lui Caraman - cel care făcuse de râs serviciile secrete franceze – dar pe vremea pețitului nu știa nimeni asta. Oricum, era o onoare și să fii șoferul lui Caraman!