Am coborât pentru o clipă
În spațiul larg al nemuririi,
Să-ncerc să-i înțeleg menirea
Și liniștea , nemărginirea.
M-am rătăcit printre idei,
Fără de formă sau substanță.
Am început atunci s-adun
În minte, plină de speranță,
Forme din spațiu într-un cub.
Le-am comprimat, le-am transformat,
În forme simple- geometrie plană.
Și, cu-n avânt deplin, le-am aruncat
Peste pământ. Am încercat!
Am încercat să le pătrund
Sensul ascuns și rafinat,
Acele legături ciudate ce-aduc în noi
Fiori de teamă.
O teamă ne-nțeleasă poate, de infinit, necunoscut.
Am aplicat altă metodă: le-am descompus
Și-am așezat apoi pe rând, cu grijă să nu pierd
Nici o fărâmă, să nu distrug într-un minut
Întreaga muncă milenară depusă de-alchimiști pe rând.
Eu le-am ales cum am putut: după culoare, după formă.
În fața mea se-amestecau din nou și-și alegeau vechiul lor loc.
Rămân buimacă pentru- o clipă!
Apoi o iau iar de la cap. Degeaba, același lucru se întâmplă!
Dar nu voi renunța usor! Mai e și mâine-o zi în care,
Voi reuși să deslușesc misterul formelor din spațiu
Care- așezate– n clare ordini, ele se-mprăștie- ntr- o clipă.