Las din când în când fereastra din gânduri deschisă
Și sper,
Să mai pătrundă măcar pentru-o clipă,
În zbor,
Câte-o frântură de lumină, în joacă,
printre ramuri de copaci.
Încerc mereu să prind în palmă câte-o frunză rătăcită
Și-o întreb cu mirare: Ce faci? Cine ești?
De ce zbori mereu prin aer?
Se uită la mine zâmbind,
Și-mi răspunde cu glas subțirel:

Sunt frunza tristă a gândului tău,
Eu zbor și-am lăsat în urmă un loc,
Pentru gândul mai nou, mai frumos.
Nu plânge!
Mereu va zbura în palma ta,
O altă frunză... și-o alta...