agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3879 .



Citesti si tu ce scriu? - III
personale [ ]
Semn neinteles atunci

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alsacia ]

2005-10-21  |     | 




(6)

Am răsturnat șifonierul, deși nu era mare lucru de capul lui. Am fluturat prin fața oglinzii niște variante, cu mici variațiuni. Rămâneau doar câteva rochițe, dar asta nu însemna că alegerea era ușoară… A trebuit să-i deconspir mamei o parte a situației, ca să pot beneficia de niște îndrumări vestimentare. Ca o prietenă bună, a zâmbit complice și m-a susținut. Îmi pare rău că nu pot scoate din amintiri atitudinea tatălui meu în acest context. Ori nu știa, ori părea că nu știe. Târziu de tot am înțeles firescul scurgerii de informație la care avea dreptul și el…
În situații similare, apărute ani buni mai târziu, îl văd parcă zâmbind vreunui ziar – care putea foarte bine sta și cu susul în jos – în vreme ce eu probam și o consultam pe mama…

Ioana, colega mea de bancă, de a cărei prietenie mă mai bucur și acum, îmi împărtășea întrucâtva emoția. Era joi. Aproape că venise vacanța de vară a primului an de liceu. « Love was in the air » și orice suflet tânăr vibra…
Alesesem o rochiță decentă, dar mă simțeam ca la spectacol. Nu știu cum am trecut prin explicațiile ultimelelor ore de curs. Probabil că-mi tot aranjam rochia, părul, îmi verificam pantofii, să fie curați… Grija fardurilor nu o aveam, cum de altfel nu prea s-a lipit de mine nici mai târziu, decât ocazional.

Diriginta ne-a dat drumul mai devreme. M-am gândit să mă plimb puțin prin parcul de lângă școală, până se va împlini ora potrivită. Mergeam alături de Ioana pe aleile din Grădina Icoanei și priveam stingher fiecare trecător care corespundea vârstei ce mă interesa. Tremuram să nu fie vagabondul ăla cu țigara-n gură, sau băiatul ăla cumplit de gras… Era soare frumos, copacii crud-înverziți, copii mici cu bunici pe băncuțe…
Când a sosit momentul, ne-am întors în școală. Dar sala era goală, culoarul la fel, în curând și sufletul meu… Am zăbovit câteva momente, apoi nesiguranța și teama de ridicol au învins. Dacă vreun nemernic se amuza, ascuns pe după colț, de privirea mea cercetătoare, de așteptarea mea caraghioasă ?!… Nu. Mai bine lipsă. Am făcut stânga-mprejur și am început lupta cu lacrimile. Aveam drum lung până acasă, unde mă puteam descătușa…


(7)

La pagina 82 din agenda maro, scrisesem:

« marți, 2 iulie 1991
Am intrat în vacanță. Deși o așteptam, nu mă prea bucură. N-am nici un motiv, n-am ce face, doar să stau în București… (…)
Sunt și mai singură. Tare mult aș vrea să-l fi cunsocut pe Alex și să fie așa cum scrie în ultima scrisoare. Încep să-l cred… Mă consolez cu ideea că totuși se gândește cineva la mine ca la o prietenă adevărată, așa cum îmi doresc și eu de atâta timp. (…)
Afară s-a făcut întuneric și plouă înspăimântător ! Parcă-i o furtună pe un platou pustiu de munte. Când tună îți vine să-ți faci cruce de frică și să-ți astupi urechile. Acum plouă tare-tare și fulgeră des. (…)
Aud televizorul din bucătărie : « Cumpărați un pantof Gregorio-rizo !!! »
Azi am fost să duc manualele și să-mi iau carnetul, dar diriginta n-a venit la școală. Ce pustiu e liceul fără noi ! Am intrat în clasa goală și scârțâia parchetul sub pașii mei ca într-o casă bâtuită de stafii… Nu e prea bine în vacanță. »

Apoi :
« joi, 4 iulie
După amiaza.
Am lăsat un bilet în ușa din spatele școlii. Îl întrebam pe Alex de ce nu mă sună, sau dacă a renunțat. Sper că nu ! Azi e joi și poate, într-o speranța firavă, va veni să controleze « corespondența ».
Nu prea am chef să ies afară, dar nici în casă nu prea am ce face. Mă tot gândesc să scriu câte ceva, acum, cât mai am timp, dar nimic nu mi se pare prea bun. N-am curaj să povestesc despre viața mea sau ceva în genul ăsta ; poate fi ușor de recunoscut că e mai mult o biografie… »

Zâmbesc recitind cele de mai sus. Mă întreb dacă m-am vindecat de acea teamă. E evident însă că nu e nici o vitejie să scrii despre amintiri care nu prea mai au legătură cu prezentul. Ciudat mâncărici care te-ndeamnă să te povestești… Din moment ce există copii, să mai fie subconștientul în căutare de a lăsa ceva în urmă ?! Au toate astea vreun sens ? Gluma asta în care-am pornit să aibă oare vreo menire ? Câtă vreme nu pierd decât somnul, încă nu am ce regreta.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!