agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-01 | | Înscris în bibliotecă de serban georgescu
Fragment din prefață:
"Manuscrisele de la Marea Moartă ar trebui privite ca ceva mai mult decât un simplu subiect al controverselor savante. Pentru cei ce le vor citi cu înțelegere, acestea vor avea o valoare neprețuită prin faptul că transmit mesajul religios al unor oameni care au renunțat la lume și au fost capabili să-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur și simplu fiindcă au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat și au realizat, în ultimă instanță, că răstignirea poate fi, în sine, o înviere" Text: MANUALUL DE DISCIPLINÃ - despre legământ Toți cei ce vor să se alăture comunității trebuie să se lege prin legământ să-l respecte pe Dumnezeu și pe oameni (...) să se poarte cu credință și drept în această lume și să nu mai urmeze învârtoșarea sufletului și desfrânarea ochilor, făcând tot felul de rele (...) Ei nu trebuie să se abată în nici un fel de la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu atunci când timpul i-a rânduit; Ei nu trebuie să fie nici împotriva vremurilor, dar nici să se supună lor (...) Blestemat să fie cel ce a intrat în Legământ cu pata Idolatriei în suflet și care și-a arătat nedreptatea înaintea Lui și care, când aude preceptele acestui Legământ se laudă în sinea lui zicându-și: "Voi avea pacea, chiar dacă aș urma după pornirile inimii mele!" Dar, fie că-și urmează poftele, fie că este însetat de împlinirea lor, acesta va fi lepădat și nu va fi iertat. Fie ca Domnul și mânia judecăților Sale să-l nimicească în focul veșnic și fie ca toate blestemele de temut din acest Legământ să se pogoare asupra lui. Fie ca Dumnezeu să-l alunge din mijlocul copiilor luminii pentru nelegiuirea și necredința de care a dat dovadă. Fie ca Domnul să-i pună pe cei ca el în rândul celor blestemați întru vecie! Și toți cei primiți în Legământ vor repeta drept răspuns: "Amin, Amin" (...) - despre cele două duhuri din om Aceasta privește pe cel ce îi aduce pe alții spre vederea lăuntrică, pentru a putea înțelege și învăța pe toți copiii luminii firea adevărată a omului, judecând după cum este fiecare în parte, faptele lor de-a lungul vremurilor și dând seamă de temeiurile pentru care sunt acum în mizerie, sau dimpotrivă, se bucură de bunăstare (...) Temeiul Adevărului se află în Fântâna Luminii, iar cel al stricăciunii în Izvorul Întunericului. Cei cu bună credință se află sub stăpânirea prințului luminilor și merg pe căile luminii, în vreme ce aceia dedați stricăciunii se află sub stăpânirea îngerului întunericului și merg pe căile întunericului. Dar prin îngerul întunericului chiar și cei care săvârșesc cele drepte sunt supuși greșelii (...) Mai mult chiar, toate chinurile omului și toate necazurile lui sunt în mâna acestei puteri necurate, căci toți cei stăpâniți de îngerul stricăciunii îi fac pe fiii luminii să se împiedice. Cu toate astea, Dumnezeu și Îngerul Adevărului său sunt întotdeauna acolo, spre a da nădejde fiilor luminii. Căci Dumnezeu este cel care a făcut aceste duhuri ale luminii și întunericului și le-a pus la temeiul oricărui act, al oricărei fapte și al oricărui gând. Cel pe care Dumnezeu îl iubește întru vecie, este pururea mulțumit de faptele sale; dar orice alăturare cu cel pe care El îl urăște, va face ca și acesta să fie urât de Dumnezeu până la sfârșitul vremurilor (...) Răsplata celor ce merg pe această cale este bunăstarea, alături de binecuvântări veșnice și bucurii fără de sfârșit, într-o viață veșnică și o cunună a slavei, o haină regească, prin lumina veșnică. Însă duhului stricăciunii îi aparține lăcomia, uitarea facerii de bine, fărădelegea și minciuna, pizma, înșelăciunea și șiretenia, trufia fără margini, iuțimea la mânie și nebunia, patima neînfrânată, desfrânarea, necurăția, vorba nechibzuită, orbirea, surzenia, înțepenirea gâtului și apăsarea inimii, iar țelul lui este ca omul să se îndrepte pe căile întunericului și ale șireteniei diavolești (...) Este dat ca toți oamenii să se nască cu aceste lucruri și este dat ca mulțimea acestor duhuri să fie moștenite de-a lungul tuturor neamurilor (...) Ca apa curățirii, El va pogorî asupra lor duhul Adevărului și oamenii vor ajunge la cunoașterea divină și la înțelepciunea Copiilor Cerului; și fiind făcuți să se căiască de faptele lor netrebnice, vor fi înzestrați cu vederea lăuntrică (...) Membrii Comunității nu trebuie să adoarmă cam o treime din nopțile unui an, perioadă ce va fi consacrată pentru a citi cărți, a studia legea și a se ruga împreună (...) În mijlocul adunării, nimeni nu trebuie să vorbească despre ceva ce nu privește pe toți cei aflați acolo (...) Nimeni nu trebuie să stea de vorbă sau să se certe cu cei nelegiuiți; iar în fața celor păcătoși trebuie să se abțină să vorbească despre Lege (Tora) (...) Acestea sunt rânduielile cu privire la purtarea pe care trebuie să o aibă oricine dorește să capete viziune interioară în aceste vremuri, atingând tot ceea ce este de iubit și tot ceea ce este de urât (...) DOCUMENTUL SADOCHIT - Reguli generale ale comunității Acum ascultați drepților și luați aminte la ceea ce Dumnezeu înfăptuiește: El are o vrajbă cu omul! Și va aduce pedeapsă celor ce l-au ocărât (...) Dumnezeu iubește cunoașterea. Înțelepciunea și dreapta socoteală Dumnezeu le-a pus înaintea Lui. Dreapta judecată și cunoașterea sunt rânduite de El. Lui îi recunoaștem răbdarea și iertarea fără de margini prin care poate izbăvi pe cei ce se căiesc. Dar cu El sunt de asemenea puterea și mânia, alături de focul mistuitor și de toți îngerii distrugerii (...) Pentru că sunt mulți cei care au apucat pe o cale greșită, încă din vremuri străvechi și până acum, chiar și vitejii cei puternici s-au împiedicat. Pentru că și-au urmat îngâmfarea ce o purtau în suflet, Păzitorii cerului au căzut; în adevăr, ei au fost izgoniți, pentru că nu au ascultat poruncile lui Dumnezeu. Asemenea și fiii lor, al căror stat era cât al unui stejar iar trupul precum un munte era - și aceștia au căzut. Și la fel toată "făptura ce era deasupra uscatului". Toate acestea pentru că ei au făcut după voința lor proprie, neascultând de poruncile Dumnezeului lor. La sfârșit mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lor. În același chip, fiii lui Noe s-au îndepărtat și astfel, atât ei cât și familiile lor, au fost înstrăinați. Avraam însă nu a urmat această cale. Astfel, pentru că a ascultat de poruncile lui Dumnezeu și nu și-a urmat propriile porniri ale minții sale, el a fost numărat printre Prietenii lui Dumnezeu și această dreaptă purtare a transmis-o și lui Isaac și lui Iacov (...) Ziua în care Dumnezeu nu va mai pedepsi va fi cea despre care profeții spun: "Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul la hotare; ca apa îmi voi vărsa mânia peste ei" (Osea 5.10) Ei vor nădăjdui izbăvirea, dar blestemul va fi asupra lor. Ei sunt cu toții blestemați, dar nu pentru că s-au abătut de la credință! Ci pentru că s-au pângărit prin porniri netrebnice și câștig mincinos și au arătat ură față de semenii lor și față de vecinii lor. Și-au înșelat propriul neam și s-au alipit necuviințelor, au râvnit la bogății și la bunuri și au făcut doar ceea ce credeau că e bine pentru ei, urmându-și îngâmfarea din inimă și nu s-au ținut departe de gloată, purtându-se nelegiuit și alegând calea celor păcătoși. (...) - despre ritualul abluțiunilor Acum, cu privire la curățirea prin apă: Nimeni nu trebuie să intre în apă murdară sau în ape mici. Nici un om nu se poate curăți pe sine prin apă turnată într-un vas, sau într-un loc în care nu se pot face valuri. Dacă o persoană necurățită vine în contact cu o astfel de apă, el rămâne la fel de necurat; și aceasta este adevărat și pentru apa luată dintr-un vas. (...) - despre mâncare Peștii nu trebuie mâncați decât dacă au fost despicați de vii iar sângele lor a ieșit afară. Cât privește lăcustele, acestea trebuie puse în foc sau în apă în timp ce sunt încă vii, căci aceasta e ceea ce firea lor cere (...) FORMULARUL BINECUVÂNTÃRILOR (Formulă de binecuvântare care să fie folosită de cei iluminați în binecuvântarea celor ce se tem de Dumnezeu, care vor să împlinească voia Sa, să păzească poruncile Sale și să țină Legământul Său și care merg cu credință pe căile Adevărului Său - adică pentru acei oameni pe care El i-a ales să fie părtași Legământului Său veșnic) Fie ca Domnul să te binecuvânteze și să deschidă pentru tine, din ceruri, fântâna veșnică. (...)în mâinile tale și te-a cinstit cu binecuvântările Sale și te-a făcut părtaș la cunoașterea pe care numai îngerii o au. (...) - Pentru binecuvântarea căpeteniei comunității (Formulă de binecuvântare ce trebuie folosită de către iluminați pentru a binecuvânta pe conducătorul comunității) Domnul te-a ridicat pe culmile Lumii, precum un turn puternic pe un zid înalt. Fie ca tu să lovești neamurile cu dogoarea limbii tale. Fie ca tu să usuci fântânile pământului cu toiagul tău și cu suflarea buzelor tale să omori pe cel rău (...) Fie ca dreptatea să-ți cuprindă șalele și credința să-ți încingă coapsele. Fie ca Domnul să-ți facă coarnele din fier și copitele din alamă și fie ca tu să împungi nedreptatea precum un juncan și să calci în picioare neamurile ca noroiul de pe uliță (...) IMNURILE ÎNCEPÃTORILOR (...) Nu-i voi mângâia pe cei rătăciți până ce nu vor apuca pe calea cea dreaptă (...) iar limba mea veșnic va mărturisi bunătatea lui Dumnezeu și fățărnicia oamenilor până ce nelegiuirile oamenilor vor lua sfârșit vorbele goale le voi izgoni de pe buzele mele și pe cele murdare și pe cele viclene ce mi se ivesc în minte. Îmi voi păzi cunoașterea cu tainică înțelegere și o voi păstra prin tăria minții (...) voi răspunde mândriei cu blândețe, cu umilință răspunzând la cele josnice - oameni bogați în bunuri lumești care scornesc batjocură și scot la iveală gânduri nedrepte (...) Căci El, din Fântâna Cunoașterii a făcut să apară lumina și ochii mei au privit minunile sale; și lumina ce o port în inimă a străpuns adânc lucrurile existenței El va sta veșnic la dreapta mea. Calea pe care îmi pun piciorul e așezată pe o piatră trainică ce stă neclintită înaintea tuturor lucrurilor Căci piatra de sub picioarele mele este Adevărul lui Dumnezeu și puterea Lui este statul la dreapta mea; din fântâna îndurării Sale mântuirea mea este cu putință Prin tainica sa minune lumina mi-a intrat în suflet; iar ochii mei au putut vedea cele veșnice. O virtute ascunsă de oameni o cunoaștere și o nemaivăzută înțelepciune ascunsă firii omului; un izvor de putere, o țâșnire a slavei și deși nici unei făpturi nu i s-au dat toate acestea totuși Dumnezeu le-a dăruit lor, celor pe care El i-a ales să stăpânească întru vecie. Le-a dăruit o moștenire în rândul Sfintelor Ființe și viețuirea comună cu Copiii Cerului, pentru a întemeia o frăție, o singură comuniune, un lăcaș al sfințeniei, o plantă veșnic vie pentru toate vremurile ce vor veni. Dar eu - eu mă număr printre păcătoși, și sunt al cărnii păcătoase. Păcatele mele, nelegiuirile și minciunile și încăpățânarea din sufletul meu m-au blestemat să trăiesc cu viermii și cu toți cei ce merg în întuneric. Căci calea celui muritor nu este a lui și nimeni nu va putea să-i călăuzească pașii. Judecata aparține doar lui Dumnezeu și El va hotărî calea ce trebuie urmată de om. Doar prin cunoașterea Sa totul va fi așa cum este menit și tot ce este, e rânduit de al Său gând; căci fără El, nimic nu este făcut (...) Binecuvântat să fii Tu, Doamne că ai deschis inima slujitorului Tău spre cunoaștere călăuzindu-l întru dreptate și dându-i fiului roabei Tale îndurarea pe care ai făgăduit-o celor aleși să stea înaintea Ta întru vecie, Căci departe de Tine căile omului nu se pot împlini și fără voia Ta, nimic nu este împodobit (...) CARTEA IMNURILOR 1. (...) acestea toate ajuns-am să le știu prin pătrunderea cu care Tu m-ai hăruit, căci Tu m-ai făcut să aud în adâncul lucrurilor neștiute Făurit din lut muiat în apă, împovărat de rușine și sursă a răutății, un cazan de nelegiuiri și de păcate, un duh necurat, nevolnic și prostesc, în afară de orice judecată - ce pot să spun fără să fie deja știut sau ce să dezvălui din ce nu a fost spus deja? Toate lucrurile sunt înscrise dinaintea Ta într-o scriere știută, pentru fiecare moment al timpului, pentru veșnicele cicluri ale anilor, atunci când ele au fost rânduite. Nimic nu este ascuns și nimic nu lipsește din fața Ta. (...) Ale tale, Dumnezeu al tuturor cunoașterilor sunt toate lucrările drepte și taina adevărului; în vreme ce omul nu este decât robul faptelor sale nevrednice și al nelegiuirilor sale. Acest duh ce adastă în graiul omului, Tu l-ai pus. Tu, cel ce știi toate graiurile omului ai hotărât fructul buzelor sale, aceste buze pentru tine vorbesc (...) Tu, prin mila și bunăvoința Ta ai întărit duhul omului spre a putea să-și înfrunte chinurile și l-ai curățat de toate faptele sale netrebnice pentru ca minunile Tale să fie arătate în lumina lucrărilor Tale Astfel, în ceea ce mă privește legat sunt de toate chinurile la care vreodată am fost osândit și voi vesti oamenilor minunile Tale căci, prin mine, Tu ți-ai arătat puterea. Luați aminte, o voi înțelepți și voi, care sunteți nesăbuiți și neghiobi și căutați să aveți măsură în toate. Da, ascuțiți-vă! fiți drepți, voi cei ce ați împărțit nedreptăți și toți cei ce sunteți nevrednici fiți supuși nu vă mâniați și nu ocărâți Căci cei ce sunt cu sufletul împietrit aceste lucruri nu vor putea pricepe iar tainicul Adevăr al Domnului este ascuns pentru ei; și cei cu firea neînfrânată vor scrâșni din dinți. 2 II,2-19 Aduc mulțumiri Þie Doamne pentru că Tu ești puterea și cetatea mea și Tu mi-ai izbăvit sufletul de toate fărădelegile în care se afla. Căci Tu ai pus adevărul în inima mea și dreptatea în sufletul meu, odată cu darurile înțelepciunii Tale; și ai rupt șalele celor ce se ridicaseră împotrivă-mi. Veselie îmi aduci, o, Doamne, în sânul tristeții și plângerii, cuvinte de pace când sunt la ananghie, putere să înfrunt necazurile atunci când sunt slăbit și cad. Tu ai dat putere de a rosti buzelor mele tremurătoare; vigoare și tărie trupului meu slăbit și m-ai făcut să pășesc hotărât când mă aflam în stăpânirea celor păcătoși. Deși prin păcatele mele eu nu sunt decât întruchiparea neputinței totuși pentru cei ce se căiesc sunt un izvor de tămăduire; cumpătare pentru cei neprevăzători răbdare pentru cei ce se grăbesc. Tu m-ai certat și m-ai ocărât în fața celor ce trăiesc înșelând, însă întruchiparea adevărului și înțelegerii m-ai făcut pentru cei ce pășesc pe calea dreaptă. Temei de batjocură sunt în ochii celor păcătoși, un bârfitor pe buzele celor nestriviți; cei răi scrâșnesc din dinți. Un cântec sunt în fața celor păcătoși și hoarda nelegiuiților se abate mânioasă asupră-mi precum furtuna ce tălăzuiește marea atunci când valurile furioase îndepărtează noroiul și murdăria. Însă Tu m-ai așezat ca pe un steag în primul rând al celor Drepți, ca unul ce tălmăcește în chip limpede, adânc, lucrurile tainice, temelie pentru cei ce caută adevărul și pentru cei ce caută îndreptarea. Pentru cei ce predică calea cea rea, nu sunt decât un om de ceartă și pricină; însă pentru cei ce văd calea dreaptă sunt întruchiparea păcii dar pentru cei ce iubesc deșertăciunea sunt doar o răbufnire de zel; oamenii care trăiesc nelegiuit fac zarvă împotriva mea ca tumultul apelor Nimic din gândurile lor nu a rămas izbăvit de nelegiuire. Când, deschizând Fântâna Cunoașterii pentru cei ce aveau înțelegere, Tu ai așezat viața omului întru dreptate prin cuvintele buzelor mele, și l-ai învățat lecția Ta și ai pus înțelegere în sufletul său; - ei l-au împins înapoi în groapă și în locul acestor daruri ale Tale au oferit un neam lipsit de înțelegere cu buze tremurătoare și grai vulgar și îndepărtându-se s-au grăbit prostește spre al lor mormânt. 3 II, 20-30 Aduc mulțumiri Þie Doamne căci Tu mi-ai pus sufletul în legătura vieții apărându-mă de toate capcanele stricăciunii tocmai pentru că m-am agățat de Legământul Tău, oameni porniți pe rele mi-au încercat viața (...) Oameni puternici am spus s-au pornit împotriva mea armele lor spre mine s-au îndreptat săgețile lor spre mine s-au îndreptat săgețile lor s-au pierdut fără încetare; iuțimea săgeților lor este asemenea focului ce mistuie lemnul iar zarva vocilor lor precum urgia apelor. Precum potopul ce adună ruină și pustiu toate cele slabe și șubrede se vor prăbuși într-o cascadă zdrobitoare. În vreme ce inima-mi se topea precum apa Sufletul mi-a rămas neclintit în Legământul Tău iar ei - propriul lor picior a fost prins în capcana ce-o puseseră pentru mine; în capcanele ce le-ntinseseră pentru al meu suflet ei înșiși au căzut (...) 5 III, 3-18 Aduc mulțumiri Þie Doamne căci Tu m-ai luminat cu vederea Adevărului Tău; și întru slava Ta nesfârșită voi merge alături de cei sfinți ce auzit-au cuvintele Tale și Tu mă vei izbăvi de păcat și suferință. Și totuși acum sufletul mi-i trist și înspăimântat. Oamenii mă cred un ciob fără însemnătate și îmi văd viața asemenea unei oițe ce se afundă sau ca o cetate împresurată de vrăjmași. Da, în suferință mă aflu ca o femeie ce urmează să nască aducându-și pe lume primul născut; atunci când vremea i-a sosit durerea o cuprinde și toate durerile facerii o încearcă pentru acest copil Căci acum, în durerile morții o nouă viață este pe cale să se nască ca în sfârșit să vină pe lume Copilul-Bărbat îndelung așteptat. Acum, în durerile morții acest copil este pe cale să se nască. Acum, cu toate durerile iadului va ieși din pântece acea minune a firii, iar acel Copil-Bărbat va ieși din pântece! Este făcut loc pentru cel ce acum se află în pântece și ceasul nașterii lui se apropie durerile încep! În pântec durerile facerii încep, sămânța unei noi vieți! Deși, ca și cei ce poartă în pântecele lor sămânța netrebnicelor lucruri și din pântece dureroase vor ieși durerile iadului și ale caznei. Căci iată, peretele se va clătina până la temelia cea mai de jos, asemeni corăbiilor când marea se-nvolburează. Cerurile vor tuna cu glas mare și cei care astăzi stau în pulberea pământului vor fi precum cârmacii pe mare împotriva apelor învolburate; și toți oamenii înțelepți vor fi ca marinarii în adâncuri când iscusința le e zădărnicită de răbufnirile apei și de adâncurile frământate ce se schimbă neîncetat. Valurile se vor învolbura dând pe dinafară și chiar dacă ei se vor ridica porțile iadului vor fi deschise iar săgețile pierzaniei îi vor aștepta la fiece pas. Adâncurile vor răsuna de plânsul lor, iar porțile iadului se vor deschide, pentru toate lucrurile lor nelegiuite iar porțile pierzaniei se vor închide peste toate nedreptățile pe care ei le vor fi înfăptuit și veșnicia se va așterne peste toate cele necurate. 6 III, 19-36 (...) Pentru că. iată, Tu ai luat un duh împovărat de păcat și l-ai curățit de toate murdăriile și l-ai așezat în preajma ființelor sfinte punându-l alături de copiii cerului Tu ai făcut ca omul părtaș să fie la ceata Duhurilor Cunoașterii pentru a-ți slăvi numele în corurile lor și să repete minunile faptelor Tale înaintea tuturor lucrărilor Tale. Eu, cel ce din lut am fost făcut, ce sunt eu? Eu, cel frământat cu apă, cât prețuiesc? Eu, care m-am ridicat de acolo unde stăpânește ticăloșia, care mi-am tăiat legătura cu păcatul; al cărui suflet a locuit ca un cerșetor într-un loc fără de odihnă; Eu, ai cărui pași s-au împleticit printre dărâmături - pe ce fel de putere din mine m-aș putea bizui? când ispitele fărădelegii mă împresoară, iar capcanele celor păcătoși sunt la tot pasul, când depărtarea și urgia apelor năvălitoare se vor pogorî cu furie, când săgețile vor zbura fără ca nimeni să le împiedice, când sunt aruncate cu putere fără nădejde de scăpare; când vremea judecății va veni, când mânia Domnului se va arăta asupra celor părăsiți, când mânia Lui se va pogorî asupra celor nelegiuiți, când mânia Judecății de apoi va cădea asupra tuturor lucrărilor lui Belial; când torentele Morții vor cuprinde, atunci nu va mai fi scăpare, când râurile lui Belial se vor învolbura - râuri ce sunt ca focul mistuind tot ceea ce apele sale au tras, râuri ale căror valuri nimicesc copacii uscați și pe cei înverziți, râuri ce sunt ca focul și care mătură cu scânteieri arzătoare înghițind tot ceea ce poartă apele lor - un foc ce mistuie toată temelia de lut și orice trainică fundație; când temeliile munților devin cârpe în flăcări, când rădăcinile de granit sunt schimbate în râuri de smoală, când pârjolul va mistui înăuntru, în marele adânc, când potopul lui Belial se va revărsa asupra iadului însuși; când adâncimile abisului vor fi tulburate, aruncate în noroiul gros, când pământul plânge în chinuri pentru nenorocirile făcute în lume, când adâncurile sale sunt zguduite, și toate cele sunt înspăimântate tremurând de cumplita soartă; când cu al Său strigăt Dumnezeu se face auzit, iar tăriile Sale răsună căci al Său adevăr este arătat și oștile cerului dau glas strigătului lor și temelia lumii se clatină; când bătălia purtată de ostașii cerului cuprinde lumea întreagă până la Judecata de apoi. - oare fost-a vreodată luptă ca aceasta? 7(fragment) III, 37-IV, 4 Aduc mulțumiri, Þie Doamne căci mi-ai fost sprijin împotriva celor ce au vrut să mă nimicească și împotriva a tot ce ar fi vrut să mă necinstească. Tu m-ai apărat de nenorocirile tulburelui veac, [...] ce nu a venit [...] [Tu mi-ai pus] piciorul pe o piatră ..................... [Voi merge] pe calea cea veche și pe potecile pe care Tu le-ai ales ..................... 8 IV, 5-40 (...) Dar cât despre ei - ei umblă cu vicleșuguri în Fața Ta și umblă cu lingușiri. Ei strâmbă adevărul cu toții Și fără minte aleargă spre pieire. Au ajuns să se poarte prostește, devenind nesuferiți chiar și lor înșiși Deși Tu ți-ai arătat puterea Ta prin mine, ei nu m-au luat în seamă, și m-au alungat de pe pământul meu așa cum alungi o vrabie din cuibul ei; toți prietenii și apropiații mei nu se mai încred în mine, crezându-mă o cupă spartă. Ei sunt predicatori ai minciunii, profeți ai înșelăciunii. Au urzit mișelește împotriva mea, făcând poporul să se întoarcă spre minciună, de la învățătura pe care Tu mi-ai scris-o în inimă. Ei și-au luat învățătura de la cei ce sunt însetați și dându-le, să-și potolească setea să bea oțel, aruncându-și privirea asupra lor de parcă ar fi fost străini, luându-i în râs ca și cum s-ar fi clătinat și ar fi fost prinși în ispitele lor. (...) Oameni vicleni sunt ei, gândurile le sunt ticăloșite. Te caută cu inima îndoită, neputând fi tari în fața adevărului Tău. Fiecare gând al lor se trage din flori de pelin și fiere. În împietrirea sufletului lor ei rătăcesc veșnic căutându-te pe Tine în mincinoșii idoli. Ei își fac din nedreptăți piedici în fața lor, venind să întrebe de Tine pe mincinoșii profeți, oameni căzuți în nelegiuire. Apoi, cu buze tremurătoare și grai străin vorbesc în fața poporului Tău, căutând cu șiretenie să-l întoarcă spre pierzanie. Ei nu au luat aminte la învățătura Ta, și nu au ascultat de-al Tău cuvânt ci au spus cunoașterii adevărate: "nu este sigur", și drumului ales de Tine: "nu există așa ceva"! (...) Prin mine Tu ai luminat chipurile multor păcătoși și nenumărate sunt vremurile în care Tu ți-ai arătat puterea prin mine Căci Tu mi-ai făcut cunoscute lucrurile Tale adânci și tainice împărtășindu-le astfel cu mine. Și așa, arătându-ți a ta putere dinaintea celor fără de minte aceste minuni sunt arătate, pentru ca slava Ta să fie veșnică și ca toate făpturile să-Þi afle puterea. Totuși, nicicând singur trupul n-a fost în stare acest lucru să-l atingă, nici ceea ce-i făurit din lut să facă minuni atât de mari - ei au pășit în păcat odată ieșiți din pântece și în nelegiuire au trăit până în vechime. În adevăr știu că dreptatea nu se află în om și nici dreapta purtare în muritori. Căci doar întru Domnul pot fi cu toții drepți; și nicicând calea omului nu va putea fi hotărâtă de către duhul pe care Dumnezeu l-a pus în el să ducă spre desăvârșire viața omului muritor; ca toate lucrărileSale să știe cât de mare Îi este puterea cât de mare Îi este iubirea pentru cei ce îi împlinesc voia. Când mi-am adus aminte faptele lipsite de cuviință și necredința strămoșilor mei - când oameni păcătoși s-au opus Legământului Tău și oameni netrebnici, cuvântului Tău - toate oasele mi-au tremurat; inima mi-a devenit ca ceara înaintea focului genunchii-mi erau ca apa ce se lăsa la vale și am spus: "din pricina păcatelor mele am fost părăsit căci Legământul Tău nu a mai fost cu mine". Dar apoi, când mi-am adus aminte de puterea mâinii Tale și de nesfârșita Ta milă, m-am ridicat iarăși și am stat drept iar duhul meu a fost întărit în fața nenorocirilor; căci am trăit prin slava Ta și prin iubirea Ta fără margini. Căci Tu îmi vei spăla toate păcatele și prin bunătatea Ta pe om îl vei curăța. Omul singur nu va putea să facă ceea ce Tu ai săvârșit; căci Tu ești cel ce ai creat atât pe drepți cât și pe cei păcătoși și-am spus: "Prin Legământul Tău voi merge întărit înainte (...) 9 V, 5-19 Aduc mulțumiri Þie Doamne căci Tu nu m-ai părăsit deși am fost precum un călător în mijlocul unui neam străin (...) Pentru că Tu mi-ai pus în suflet adâncul Tău adevăr; și celor ce caută acest adevăr i-ai pus să jure. Așa că Tu ai pus un zăvor la gura acestor lei (...) Tu m-ai apărat, o, Doamne, în fața tuturor și ai ascuns învățătura Ta înlăuntrul meu până ce se va fi arătat asupra mea că timpul slavei Tale a sosit. (...) Tu le-ai ferecat dinții făcându-i să-l lase deoparte pe cel neajutorat; și i-ai făcut să-și înghită limbile precum o sabie în teaca sa ca să nu-l rănească pe slujitorul Tău. Mai mult: pentru a-ți arăta puterea în fața fiilor oamenilor m-ai lăsat în nenorocire și apoi ai făcut o minune asupra mea trecându-mă asemenea aurului prin foc chiar atunci când pârjolește mai tare și asemeni argintului prelucrat în cuptor de pământ și curățit de șapte ori. Cei păcătoși aleargă după mine spre a mă prinde în ticăloșia lor și duhul îmi zdrobesc în fiecare zi Dar Tu Dumnezeul meu, ai potolit furtuna. Din fălcile leilor Tu ai tras un biet suflet pierdut. 10 V, 20-VI, 35 (...) Îngeri cu puteri tainice slujitori ai Tăi merg lângă cei supuși și lângă cei șovăielnici și lângă cei pierduți și nemângâiați ridicându-i din mlaștină când picioarele le sunt murdărite de noroi. Astfel, în ce mă privește celor ce mi-au fost apropiați am ajuns un temei de ură, întruchipare a mâniei și pricinii pentru cei apropiați mie, un temei de ceartă în fața celor ce mă cunosc. Toți cei ce au mâncat din pâinea mea s-au ridicat împotrivă-mi; toți cei cu care am împărțit barca au spus lucruri neadevărate despre mine, iar cei lângă care am trăit mi-au întors spatele și m-au ocărât. Din pricina celor tainice pe care Le-ai așezat în mine ei au mers și au spus minciuni împotriva mea. Și pentru că ei mi-au stat în cale și pentru nedreptatea lor fântâna înțelegerii și taina adevărului le-au fost ascunse în vreme ce ei - ei au mers în izbeliște cu nedreptatea din sufletul lor, deschizându-și gurile lor păcătoase și limbile lor mincinoase pentru a rosti neadevăruri ce erau ca veninul de năpârcă pe care îl aruncau în jur; asemenea năpârcilor ce șuieră - năpârci ce nu puteau fi îmblânzite. Era o durere fără de preget, o rană sângerândă trupul robului Tău, pecetluindu-i duhul întru amărăciune, doborându-i puterea până ce nu va mai fi putut rezista. M-au prins în amarnică strânsoare în care nici o scăpare nu era. ................ M-au chinuit în sunetul harpei și în clinchetul ocărilor lor. Teama și frica m-au cuprins, groaza și durerea, asemenea durerilor facerii. Inima-mi era frântă; m-am îmbrăcat în haine cernite; limba îmi era neputincioasă. În inimile lor m-au ocărât și și-au arătat veninul. Lumina chipului meu s-a preschimbat în beznă iar strălucirea mea în amărăciune. O Dumnezeul meu, Tu mi-ai deschis inima, dar ei au căutat s-o întunece. M-au înconjurat cu întunericul adânc. Mi-am mâncat pâinea alături de ei, iar băutura mea era amestecată cu lacrimi ce încă nu s-au sfârșit. Ochii-mi erau încercați de teamă și cu tot ce întunecă lumina zilei sufletul mi-a fost încercat. Trist era totul în mine, iar rușinea-mi acoperea chipul. Pâinea ce-o mâncasem Părea că plânge cu mine, Băutura ce-o băusem nu-mi pria defel. Ei și-au zis să pună piedici sufletului meu pentru a mă lăsa fără putere prin iscusința blasfemiilor lor încercând lucrările Domnului în ceea ce nelegiuirea lor a gândit. Eram însă legat cu fire trainice, cu lanțuri ce nu puteau fi sfărâmate. Un zid puternic se ridica împotrivă-mi; zăbrele de oțel mă împresurau și uși de alamă. ........... Peste suflet mi-au urlat torentele iadului ........... Inima-mi era atât de tristă din cauza rușinii cu care ei m-au acoperit. Ruina m-a cuprins dezastre de care nu știam nimiciri ce n-au sfârșit. ............. Dar Tu, o, Dumnezeul meu mi-ai deschis urechile, mi-ai apărat pricina împotriva tuturor celor ce m-au ispitit. Da, Tu m-ai îndepărtat din preajma netrebniciei de tovărășia crimei și m-ai adus într-o frăție cu toată sfințenia și curăția, curățându-mi sufletul de păcat. (...) Deși oamenii fac zarvă deși împărățiile urlă, eu voi merge fără să-mi pese. Când se vor aduna, nu voi fi înspăimântat știind că va veni vremea când Tu te vei ridica iarăși pentru poporul Tău și îi vei răsplăti pe cei rămași și-i vei izbăvi. (...) Toți aceștia pe care Tu i-ai adus în comunitatea Ta, i-ai pus alături de îngerii Prezenței Tale. Nu va mai fi nimic între ei și Tine și-i vei aduce înapoi la cuvântul Tău pe care acum îl vor înțelege; pentru că ei înșiși au găsit răspunsul prin Tine; ei sunt curtenii Tăi împărtășind cele sfinte cu toate ființele cerești. (...) Însă în văpaia focului toți cei necredincioși vor arde; va fi un foc ce le va mistui păcatele până ce vor fi nimiciți cu totul. Acești oameni îmi erau apropiați, au împărțit aceeași soartă cu mine, dar s-au lăsat ispitiți de cei ce au nesocotit adevărul și n-au mai vrut binele să-l împlinească. Tu le-ai dat porunci, o, Doamne, anume că se pot bucura de viață, chiar dacă sunt netăiați împrejur sau murdari. Însă pângăriți, ei nu pot trece! (...) Nădejde nu va mai fi defel căci armele nicicând n-au fost mai multe și nici scăpare nu va mai fi pentru cei ce se-mpotrivesc luptând. Căci biruința va fi a Domnului în ceruri ................. Chiar dacă cei ce zac în țărână și-au ridicat steagul, chiar dacă acest vierme care este omul și-a ridicat steagul să lupte împotriva adevărului, ei vor fi nimiciți când lupta se va duce cu cei trufași; și cel ce a căutat să aducă nenorocirea unui potop năprasnic nicicând nu va ajunge la acea cetate. ................ 10a VII, 1-5 Iată, buzele-mi sunt pecetluite, căci nimic nu iese din gura omului în afară de jurăminte strâmbe și minciuni. Brațu-mi e smuls din încheietură picioru-mi este înfundat în noroi; ochii-mi sunt încețoșați de la obișnuința de a privi răul; urechile-mi au asurzit auzind vărsare de sânge; inima-mi s-a învârtoșat tot gândindu-se la rău; căci oriunde oamenii își arată firea ființei lor acolo-i prezent și duhul josniciei. Întreaga mea ființă e zdruncinată până-n temelii; oasele-mi sunt frânte; măruntaiele-mi se înalță ca o barcă când suflă vijeliosul vânt de est; inima-mi este adânc îndurerată. În prăpădul fărădelegii lor un vânt bun mă ridică. 11 VII, 6-25 (...) Tu m-ai adus în al Tău Legământ. Cuvintele-mi ies singure din gură, ca și cum ar fi spuse de Tine, în vreme ce duhul urgiei a amuțit, iar cei păcătoși nu-și mai deschid gura (...) Tu m-ai ales pe mine și m-ai așezat drept părinte celor ce-ți sunt nespus de dragi și drept doică pentru cei pe care Tu i-ai făcut fără de prihană. Ei și-au deschis gurile pentru cuvintele mele, ca și cum ar fi supt la sân și asemeni unui prunc ce se joacă la sânul doicii sale. 14 VIII, 4-36 Aduc mulțumiri Þie Doamne căci m-ai dus într-un loc în care pământul ars se preschimbă-n iaz și pământul uscat în izvoare de ape, unde oaza înflorește în deșert; ca ulmul, mirtul sau chiparosul, copaci ce nicicând nu mor ce sunt sădiți întru slava Ta ascunși în mijlocul celorlalți copaci - toți copaci ce viețuiesc în locuri fără apă și totuși udați de-un tainic izvor întinzându-și ramurile neofilite înfigându-și bine rădăcinile înainte de a înflori care-și întind rădăcinile către un râu (...) Toți copacii ce viețuiau în locuri fără apă îl pizmuiau pentru frumusețea sa, căci ei trăiesc prinși în țarinile lor și nu-și întind rădăcinile spre râu, în vreme ce acest copac este sădit în Adevăr (...) Acest copac se hrănește doar din râurile ivite din Fântâna Vieții; spre deosebire de orice alt copac. Singurele ape pe care le soarbe sunt Apele Sfințeniei. Deși el însuși nu-l poate recunoaște, el simte Izvorul dătător de viață; deși nicicând nu știe ce este, veșnic îl simte, lăsându-i fructele veșnic proaspete. Iată, nu eram decât ca mușchii de lângă râurile revărsate ce-și aruncă mâlul peste mine și totuși Tu Doamne ai pus în gura mea ploaie în toate anotimpurile ca un izvor ale cărui ape nu seacă nicicând. (...) Viața mea se apropiase de Groapă iar sufletu-mi slăbit tânjea neîncetat după odihnă Ardeam precum un foc mistuitor închis în oasele mele flacăra mă mistuia cu totul sleindu-mă de puteri în fiece clipă încercându-mi trupul în fiece moment. Nenorocirile s-au abătut asupra mea nimicindu-mă cu totul. Căci putere nu mai aveam în trup și inima-mi s-a scurs precum apa și trupu-mi s-a topit ca ceara și frica mi-a pătruns în șale. Iar brațul mi-a fost smuls din umăr și mâna nu mi-o mai puteam mișca iar picioru-mi era prins într-un lanț și genunchii mi se topeau ca apa. Nu mai puteam să merg. Nu mai puteam să pășesc ca înainte căci picioarele și mâinile în lanțuri îmi erau, limba-mi era legată și împinsă înapoi; nu mai puteam vorbi pentru a înviora duhul ce rătăcesc sau pe cei doborâți de întristare. Buzele-mi erau pecetluite. ................... 16 X, 14-XI, 2 (...) Tu nu m-ai lăsat să fiu prins de bogățiile acestei lumi sau să alerg după câștiguri lumești. Tu n-ai creat nici o făptură din carne, nici o armată de războinici să-mi fie sursă de putere și nici nu m-ai făcut să mă bizui pe bogății nemăsurate de grâu, vin și ulei. Căci tot ceea ce posed și tot ceea ce am adunat nu înseamnă nimic de preț. Sunt ca un copac înverzit sădit lângă izvoare de apă, înfrunzit, plin de viețuitoare; căci Tu ai făcut plantele întru folosul omului și tot ceea ce răsare din pământ hrană va fi din plin (...) Slujitorul Tău a învățat să urască toate bogățiile lumești și câștigurile iar în mijlocul bogăției sufletul său nu va găsi plăcere. Însă în al Tău Legământ inima mea se va veseli și în al Tău adevăr sufletu-mi se va bucura. Mi-am făcut graiul să-nflorească deplin Iar inima-mi se deschide spre-un nesecat izvor și întru puterea cerului îmi pun nădejdea. Și nu duc fructe ce s-au vestejit încă din floare. Dar când aud cum îi judeci chiar și pe îngerii Tăi atât de mari în putere și cum îl judeci chiar și pe Duhul Sfânt! inima-mi este mult chinuită, șalele îmi sunt în durere vederea-mi pătrunde întru adâncurile cele mai adânci și străpunge totodată în tainițele iadului. (...) 18 XI, 15-27 (...) În ce mă privește, când am băgat de seamă firea omului, cum se întoarce el iar și iar înspre stricăciune și înșelăciuni, înspre păcat și fărădelege, o fântână de bocete amare a țâșnit din mine; lacrimile îmi curg șiroaie iar suferința nu-i străină de ochii mei. Aceste lucruri îmi încearcă sufletul și mă ating adânc, îndurerat voi plânge și amarnic voi jelui și voi continua să cânt la harpă în bocet amară plângere, până ce răul din lume va lua sfârșit iar oamenii nu vor mai trebui să sufere pedepsiți de lovituri și năpaste (...) Coloana XIV, 1-27 Aduc mulțumiri Þie Doamne că ai îngăduit câțiva scăpați în neamul ales de Tine și ai reînsuflețit moștenirea Ta. Tu ai ridicat printre ei oameni ai adevărului și fii ai luminii (...) Doar dacă Tu vei chema la Tine pe cineva atunci îl voi apropia și eu și dacă Tu îl vei ține deoparte întocmai mă voi purta și eu; și nu voi intra în legătură cu cei ce au întors spatele Legământului Tău (...) JUDECATA DE APOI Ei nu au luat aminte la adevăratul și tainicul înțeles al lucrurilor, ci s-au îndreptat spre cele înșelătoare. Ei nu cunosc nici înțelesul ascuns a ceea ce se întâmplă chiar acum! Și nici nu au înțeles lecțiile trecutului. Prin urmare ei nu cunosc nimic din ceea ce va veni peste ei și nu au săvârșit nimic pentru a-și izbăvi sufletele de la judecata ce se va abate asupra lor. Aceasta totuși va însemna ceva pentru voi. Ceea ce urmează să se întâmple (...) înseamnă că orice nedreptate va fi închisă încă din pântece și nu i se va îngădui să se nască. Răul va dispărea din fața Binelui, așa cum întunericul dispare din fața luminii. Așa cum fumul se risipește și nu mai rămâne nimic din el, tot astfel Răul va pieri pe veci, iar Binele se va arăta asemeni soarelui. Lumea se va rezema pe o temelie trainică. Toți cei ce se agață de științe deșarte vor fi nimiciți. Lumea se va umple de cunoaștere, iar neștiința va dispărea cu totul. Toate se vor înfăptui. Profeția este adevărată și prin aceasta vei afla că ea nu va fi anulată. Oare nu urăsc toți oamenii fărădelegea? - și totuși, oare nu este desfrânarea printre ei toți? Nu este lăudat Adevărul de către toate popoarele? - și totuși, există oare măcar un singur trib sau un singur neam care să se alipească de Adevăr? Cărui neam îi place să fie prigonit de o putere mai mare decât a sa și cine voiește ca bunurile să-i fie prădate? - și totuși există măcar un singur popor care să nu-și fi prigonit vecinul? Și unde în lume vei găsi un popor care să nu fi prădat bunurile altuia? (...) Editura Herald, Bucuresti 2005 Traducere de Simona Dumitru dupa THE SCRIPTURES OF THE DEAD SEA SECT with introduction and notes by Theodor H. Gaster Secker&Warburg Ltd., 1957, London |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate