M-am simtit cuprinsa adeseori de limte carora le-am dat forme. Forme geometrice, in principal, din cauza unghiurilor in care trupul meu s-a asezat, privind. Am observat ca din unghiul de nouazeci de grade privesc cel mai comod, dar am ramas dezamagita repede de forma patratului…Colturile acestea perfecte seamana cu pedepse, cu singuratati, cu taceri…Politica, am privit-o adesea obtuz sau ascutit si m-am amuzat de panta usor aplecata a tavanului si-a podelei. Rotundul l-am simtit doar iubind, datorita leganarii, un drum ametitor, alunecos in dorinta pasilor facuti.

Cand parasesc perimetrul orasului, imi dau seama ca incep sa depasesc limite…

Evident, sunt constransa de limita de viteza, de carosabil, de linia continua sau intrerupta, de indicatoare, sa tin un drum, dar, dincolo de toate acestea, imi simt sufletul nelimitat.
Chiar si linia orizontului, in locurile deschise, ma face nesfarsita…

Bucurii marunte, ca niste perle scuturate in suflet, in buzunare ascunse, puse, pe nesimtite, la pastrare…

Se asterne uitarea, uitarea zilei si, parca o iau de la capat, alta EU, alta EU…

Nici fir de teama, nici fir de tristete, imi traiesc calatoria in straturi amestecate de copilarii si adolescentze…E ca si cand as deschide usi, usi, usi, intrebarile, oricat de grele, au raspunsuri usoare…Uneori, la asfintit, ma amuz si reiau o problema care, acolo, acasa, imi parea fara vreo rezolvare. Cu toate diagonalele si inaltimile, medianele, care devin, la un moment dat, o increngatura de raze, printre care trebuie sa te strecori, ca si cand ai fi pe un teritoriu tabu, ca si cand ai patrunde intr-un spatiu de unde vrei sa furi fara sa fi prins… Ei bine, usurinta trupului si libertatea mintii, a sufletului se strecoara…Revelatia imaginii, dincolo de toata stransoarea, descoperind creste cu promoroaca, turla unei biserici, acoperisuri de case si LINISTE…Multa liniste asezata in zori, la fel, pe straturi…

Aproape ca pot fi oricine si pot face orice…:)

Acasa e cuvantul reintoarcerii cu picatura de dor a universului propriu, a intimitatii, a fiecarui ascunzis cunoscut si iubit. Redevin EU, EU, EU…Cu fiecare mila ce ma apropie de perimetrul orasului meu…Nu stiu daca ma plac asa, sau ma iubeam mai mult acolo, putand fi oricine, putand face orice…Regrete si mereu acel “daca”…


Am oprit la benzinarie. A trecut in viteza, dupa o buna bucata de drum petrecuta impreuna…O masina eleganta, puternica.

Soseaua gatuita…Amurgul ciudat, plafonul de nori limitand orizontul, cele doua masini

strivite una in alta…



“Daca”…

Drumul a devenit tremurat…

Inserarea ca o ciuda, aducand atmosfera sinistra…

Acasa e bine…si cald…

Si totusi, limita in care ne zbatem e, de fapt, forma aceea sinuoasa ce se cheama Destin