Paul Valéry a promovat, atât prin scrierile sale teoretice, cît și prin creația sa poetică, efortul de înțelegere lucidă a lumii și a creației artistice. Geniul investigator și analitic al lui Leonardo da Vinci a rămas pentru el exemplul ideal al creației conștiente de sine. Estetica este pentru Valéry o "estezică", o știință a senzațiilor, prin intermediul cărora se constituie bucuria artistică și o "poetică" înțeleasă ca studiu al capacităților formative umane…
„Versurile mele au înțelelesul care li se conferă. Cel pe care-l acord eu lor nu mi se potrivește decât mie și nu se opune nimănui. E o eroare contrară naturii poeziei, și care i-ar putea fi chiar fatală, aceea de a pretinde că oricărui poem îi corespunde un înțeles adevărat, unic și conform sau identic cu o anume idee a autorului. O consecință a acestei erori este inventarea exercițiului școlar absurd care constă în a transpune versurile în proză. Iată ce înseamnă să inculci ideea cea mai fatală poeziei, adică să demonstrezi că e posibil să-i divizi esența în părți ce pot subzista separat. Să poți crede că poezia este un "accident" al "substanței" proză. Dar poezia nu există pentru aceia cărora această operație le pare imposibilă, și care cunosc poezia tocmai după această imposibilitate. Cât despre ceilalți, pentru ei a înțelege poezia înseamnă să-i substitui acesteia un alt limbaj căruia-i impun, ca pe o condiție, de a nu fi poetic.“ (Din „Prefață“ la vol. „Farmece“ publicat de Gallimard).