agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1622 .



Gânduri pentru ani mulți și buni (13)
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin ]

2006-01-23  |     | 



Am cunoscut cu câțiva ani în urmă o femeie care la prima vedere avea un portret foarte ciudat, cu trăsături ale feței care o făceau să pară mai urâtă, dar avea o privire care aducea cu privirea unui copil de zece ani care iubește tot ce este în jurul său și are un comportament plin de respect pentru cei ce îl înconjoară.
Această minunată persoană mi-a spus că are în viață două principii: unul este pentru cunoașterea interiorului ființei sale și menținerea unei mentalități de copil de zece ani pentru inima și plămânii proprii, iar al doilea este acela de a nu domina sub nici o formă pe cei din jurul său.
Am urmărit mult timp această minunată doamnă cu o putere spirituală deosebită, dar și cu o sănătate demnă de invidiat.(bineînțeles de către cei care au o minte mediocră cu înclinații spre dorința de a domina din ce în ce mai mulți oameni). Această femeie are un interior plin de lumină, cu o prospețime continuă a inimii și a întregului interior. Am văzut-o jucându-se cu copilul ei și părea mai copil decât copiii, avea o putere de muncă și o capacitate creativă deosebită.
Personajele care ne înconjoară și nu înțeleg să creeze în interiorul lor raza de lumină care să le facă strălucirea acțiunilor lor între oameni, au în inimă (centrul emoțional) un întuneric care caută prin dorința de putere lumească sau de bani să depășească spaima care le domină interiorul. Sigur unii dintre cei care citesc aceste rânduri vor spune că se cunosc cazuri de oameni de acest gen care sunt puternici. Da, la prima vedere ar părea că este așa, dar nu toți ne naștem cu aceiași putere spirituală și nu e chiar totuna să-ți folosești această putere pentru automenținerea sănătății, sau pentru a lovi pentru a obține succese care nu au nimic cu interiorul.
Lumina interioară dă creativitatea. Nu cred că este nevoie să arăt că marile genii nu au obținut bogății materiale, pentru că au urmărit alte bogății care i-au făcut nemuritori.
Prima concluzie a acestor gânduri este necesitatea de a ne simți mereu în centrul emoțional niște copii care tind spre maturizarea corpului lor, să nu avem nici un gând de a ne compara cu persoane bolnave, să nu ne numărăm anii cu certificatul de naștere ci cu inima. În acest mod se va păstra o prospețime a corpului interior și micșorăm viteza de îmbătrânire. Se obține o libertate de înflorire care ne va face viața mai frumoasă și ne va ajuta să numărăm odată ani mulți. Mentalitatea de copil ne conduce spre dorința de creație de împlinire, de căutări curate și fără dorința de dominare a celor din jur.
Mulți îmi spun că sunt o persoană care m-am născut cu două sute de ani mai târziu. Poate așa este, dar răspunsul ar fi unul logic : oare vacarmul lumesc din ce în ce mai mare trebuie să ne omoare inimile și iubirea? Tot nu renunț la ideea că prin iubirea interioară și prin rugăciune ne dăm sănătate, iar prin iubirea între oameni, prin unirea mai multor rugăciuni putem crea o lume care să ne mai mângâie drumul către apocalipsă. Da, știu că iar voi avea critici, dar stau și mă mir cum de în aceste zile se face atâta circ pentru un mic ger de minus zece grade și nu vor trece mulți ani și ne vom dori un minus douăzeci de grade cum erau în iernile de acum treizeci de ani.
Astăzi lumea e plină de orice, în acești ultimi ani am trăit împreună zile pe care aproape că nu ni le mai explicăm. Dintr-o societate care era compusă din membrii de partid sau nemembrii de partid am ajuns într-o lume pe care toți o înțeleg, dar nu o mai înțeleg, suntem de atâtea feluri de nici nu mai putem pricepe, unii au bani și neamuri bogate, alții numără metri cubi de gaz consumat. Avem pe ecranele televizoarelor fețe de oameni de toate felurile. Priviți vă rog câtă ,,tinerețe’’ și ,,sănătate’’ este pe fața celor care au făcut, cum spunea un nu demult răposat, au făcut totul și comparați cum au îmbătrânit față de alții care au știut care este lungimea plapumei sub care îsi duc zilele pe acest pământ.
O ultimă concluzie este: spune-mi cum te iubești ca să-ți spun cât trăiești, spune-mi cât ne iubim ca să-ți spun cât trăim.Vârsta nu este numărul anilor trecuți ci este numărul anilor pe care îi mai avem de trăit, pare ilogic, dar la ani mulți de acum inainte azi avem și sănătatea necesară.














.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!