agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-07 | |
Golit de substanța gândurilor am îmbrățișat-o, însă ea a rămas inertă când s-a oprit din râsul sec. Deznădejdea de a gasi atmosfera uleioasă, de schit, în încăperea în care bunicul legionar ne-a împins, anulase intențiile sensibile. Gestul meu metamorfozat în consolare a descătușat lamentația:
"Nu pot să cred! Nici pe departe ceea ce ni s-a promis." Ce rost avea să îi amintesc că promisiunile la care se referea erau mai degrabă proiecțiile închipuirii noastre? Și apoi nu în dorința de a găsi o soluție îmi căutase umărul cu fruntea. Nu am făcut greșeala de a nu fi de acord cu ea dar nici nu am căutat alternative la starea de fapt. Eram prea obosit. "Nici pe departe! Dar nu-i chiar atât de rău!" am repetat ca un ecou stins și neconvingător, despovărându-mă de bagaje ca o declarație mută că nu mă mai mișc din acel loc și că nimic în lume nu mă va convinge să îmi urc din nou în spinare tona de bagaje. Și abia atunci am îndrănzit cu adevărat să mă uit în jur. Aș fi râs dacă nu aș fi fost deja pus în gardă; o încăpere mică, luminată slab prin mansardă și de un bec galben, în care proprietarii îngrămădiseră până la refuz mobila: o canapea extensibilă, două fotolii decojite, o masă șchioapă ocupând tot centrul camerei, un dulap șubred, ros pe alocuri de carii, de o culoare nedefinită – ceva între roșcat și maro – și o noptieră cu vitrină, prin al cărei geam dezlușeai formele unor vase ciudate. Covorul umed și destrămat se răsfira direct pe dușumea în culori sumbre, culori ce apoi se urcau și pe pereți. Și dacă în curte golurile erau invadate de verdele proaspăt al ierbii, în pereții camerei, crăpăturile se constituiau într-o rețea de desene fantastice în tuș negru. Pe una din laturi craterele se pierdeau sub “Răpirea din Serai” ce se lăbărța fără rușine dintr-un colt într-altul. “Deh! Cutremurul!” avea să mă lămurească proprietarul la plecare, însă nu știu de ce nu sunt nici acum convins, bănuind mai degrabă explozii din primul sau cel de-al doilea război mondial. În periplul cognitiv în jurul mesei am descoperit unghiuri jilave în care dansau umbre caraghioase. Am tatonat podeaua cu neîncredere căci la fiecare pas ofta înfundat. Pe vârful degetului rămâneau urme de praf, mărturie a faptului că trecuse ceva vreme de când nu îndrăzniseră alți vizitatori să calce pragul. Părea o încăpere bântuită: jocuri de lumini, zgomote grave, obiecte mișcătoare; camera respira și se supăra pe noii intruși. Nu eram bine-veniți! Dezastrul era previzibil dacă nu reușeam să conving ochii ei frumoși să lumineze încăperea și să alunge spiritele. După ce am efectuat un tur complet am regăsit-o în ușă încă socată. O clipă dezlânată, anunțată de invazia dezamăgirii s-a întins între noi. De un capăt se ținea ea, strâns, cu furie; de celălalt trăgeam eu ca de o gumă de mestecat. O singură ieșire: să distrug esența amărăciunii prin declanșarea unui nou început. M-am apropiat ofensiv de ea. Vroiam să cred că eram de’ajuns pentru a umple universul ei, pentru a anula orice alt obiect interpus între noi care ne stingherea. M-am declarat centrul de greutate al lumii cu nonșalanța proprie ego-ului masculin: am sărutat-o. Mă așteptam la orice: o palmă, un brânci, un ghiont, dar nu la un răspuns dezlănțuit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate