agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-28 | |
Þi-aș scrie uneori sute de gânduri, amănunte simple din viața complexă a acelora ce nici lacrimi nu mai au si nici bocete... era vremea aia, a empatiilor, a simțirii până dincolo de lacrimi... nu vremea asta fără noimă și fără de neam și fără de dumnezeul ăla mult mai la îndemâna oamenilor pe atunci pe când, chipurile ar fi fost interzis...
Dumnezeul ăsta slobod de azi, ăla din gura bisericii, parcă nici nu mai ajunge la nevoiași... e fotogenic, artist - vedetă de televiziune, sființind toate cele nesfințite și de nesfințit... De neam ce să mai spun, ăia de avură o palmă de pământ se căsăpiră între ei ca frații, ăia de avură pământ de pământ făcură cimitire pentru căsăpiții cu palma de pământ... M-aș opri, amarul mi-e fiere, și totuși, parcă prea multe-s gândurile ce m-aleargă sâ tăinui cu dumneata, măcar așa în cuvinte strânse între dinți, bătute în cuie pe coala albă a hârtiei. Scrisoarea mea, pe care, nici măcar, nu ți-o voi trimite... La ce folos? Ochii tăi, secați de vedere, ca mai toate fântânile arșiței contemporane... nu mai văd nimica de atâtea noroaie înveninate ce tot îți sunt aruncate "cu drag" în poartă, doar doar s-o uita cumva de lumina aia a adevărului dosit bine de toate minciunile... Mai ții minte pomenirea aia din moși în moși, aia care vorbea de pomi... și te plângi de arșița noastră deșartă întru deșertificarea pământului, de parcă oamenii ar fi uitat tocmai de pomi, de pruni, de zarzări, de meri, de peri, de nuci, de salcâmi, de sălcii... pământ și grâu - povești ale vremii cu ploiile... foame sălbatecă, rar înflorită de floarea soarelui... lasă că la modă sunt palmierii, frumoși, exotici...fără noimă la noi... eram noi un fel de urmași ai basarabilor, dar amnezia bat-o vina i-a făcut pe unii să creadă că am fi urmași de-ai arabilor... harapilor... Valeriu Popa a zis cândva unora de voiau sănătate prin clinici străine: "Mănâncă roadele pomului la umbra căruia te născuși, de vrei să-ți fie viața viață..." Câtă dreptate avea... roadele astea aveau chimia lutului de acasă, compatibilă cu propria sănătate... Ne dăm palme la neumbra palmierilor cărora lutul ăsta nu le spune nimic... și ei și lutul risipire și vânare de vânt... Avem fițe, mode, și toate astea au gust de preș pe la toții mai marii trecători ai vremilor... Și uite, văd de la fereastră ce frumos crește cimitirul și oricum, dușilor nu le mai pot vorbi de poame și pomi... iar astora cu ochii roșii și haine cernite, ăstora de tunseră munții, lizierele, și desființară canalele de irigații zadarnic le-aș spune că roadele pământului unde au prins a se naște sunt aur, medicament... tot nu m-ar crede, nu-i modern să iubești aurul verde, și apoi fiecare trebuie sa moară de ceva... de ce n-am muri și noi de tăiatul crăcii de sub picioare?!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate