În vizită la Ussais
ADRIAN GRAUNFELS
Desenul copertei MIRIAM GAMBURG
Rishon le Zion-ISRAEL-2007

E dificil să scrii despre o carte atât de diferită față de alte cărți de poezii în proză de pe la noi ! Mulți sigur nu vor înțelege această partitură simfonică în patru părți, legate între ele doar printr-o împărțire subiectivă a scribului, relevată clar în poemul în proză “ultimul text la Kyoto”, să exemplificăm:
“Concursul începu fără un termen anume, dar se cerea scrisul fără încetare de poezie. Mâini delicate caligrafeau febril toate poveștile, toate catrenele posibile, epigramele în haikometri, tokomanii spirituale, yakuze de o frumusețe sublimă. Spre zor au fost găsite moarte (gheișele-scrib) de epuizare cu degetele roase până la sânge, îngropate sub mii de foi (…). Nu mai rămase nimic de inventat decât această umilă adunare de texte”…
Lucru adevărat, poetul și-a adunat textele într-o carte frumos alcătuită, incredebil de atractivă, la vîrstă când inima fuge mai repede decât picioarele … Poetul inventează cuvinte care sună bine, neșablonizate, fără dex-ul obsedat de exactitate, uneori trezindu-te într-o lume fantastică, nedescoperită încă, o galaxie a poeziei neermetice, greu de localizat în horoscopul Israelui e o “mutație” dada în panorama poeziei. Să luăm un exemplu din “Ambrozia dialogului decadent”:
“Dialogul nu mai curge, dragă Abukir, pentru că ambrozia din care ne hrănim noi, vicioșii și noi, canibalii intelectuali e ireversbil stricată, e putredă”
Uite tu, de pildă, ai maniere frumoase. Tu muști din căpățină de la miez spre înafară.”
Erotismul e evident, îmbracă toate poemele, “e o nepolitețe să vin murdar și nepoftit” zice autorul, deci să-l invităm pe marele bulevarde elegante pe care le concepe poetul,umblând aproape gol, căutînd sa fie vazut, purtîndu-și lenjeria goliciunii riscant, nespulberându-ți imaginele fantastice ale unui copac răsucit:
“Într-o zi ai să mă găsești cu totul și cu totul înfipt în podeaua ta rașchetată, rădăcinile mele îmbrățișând picioarele patului”(radio ga-ga)
Autorul crează tablouri pastorale scrise cu pana de gâscă și pictate după modelul dada, atingând pe undeva corzile viorii poetilor Emil Brumaru sau Gherasim Luca. Decoperim un registru nou, colaje cu partenere poete, uimitor așezare în pagină, echilibristică fină, balet pe poante efemere, chițibușar, atacând cotidianul nostru spălăcit și vulnerabil, dansând pe toate meridianele lumii în poeme în proză elevate, proaspete în “facerea lumii”,” scrisori arse” “femei mici”, Pavană pentru o infantă moartă, o zi fără poezie, Viva la Vida, etc. etc sau “scenariul unei deportări” (teatru scurt):
“În spatele nostru, copilăria se scufundă
În aburii ghetoului bântuit de hoți de frumusețe.
Te auzeam bocănind prin pod, săpându-ți tinerețea !”
Tonul uneori e împrumutat ca și o cravată, scotocind în poezia țîșnită parcă dintr-un laringe erodat de cuvinte, de prea plin, autorul uneori se expune prea mult la soare, capâtănd un fel de insolație poetică, și e normal la Marea noastră atât de Moartă :”mă faci să vreau să te distrug/nimeni nu mă provoacă la ciuperci mai bine tu/am zodia stâlcită de creveți
mă cațar pe copacul tău din curtea ta de supă”(pag.75)Dar toate acestea nu scad din valoarea sau pofta de a mânca, din ochi, această trufanda poetică, desenul copertei codifică, în fapt esența cărții. Poemul “deportarea” m-a făcut să mă uit înapoi!
Bianca Marcovici



***

cifra 7 ne desparte


exagerezi mai tot timpul
pisica trebuie trasă la raspundere
duetul-duel nu se răsvrânge asupra publicului
care-i bont si ursuz si nu te înțelege
improvizația pe o coarda
flexibilă, tomastică în flageoletul excitant

chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
de stalactite
și vioara mi s-a dezacordat
dar, cum ți-am spus,

fericirea începe numai după ușa masivă,
cea zăvorâtă
cifra 7

bianca marcovici
17.09.2007