Motto: "Vinovații fără vină cer să se facă lumină!"

Postez aici scrisoarea unui prieten, care se luptă de ani de zile cu un sistem ce nu mai iese din întuneric. Am ales momentul acesta ca o coincidență a repetărilor nefaste din societatea românească. O singură întrebare: ce am face de ni s-ar întâmpla nouă? Tăcerea ne ține răspunzători față de valori pe care le clamăm fără încetare, fără să
punem «umărul», în cazul de aici, «Cuvântul», cel cu putere în scrisul celor cu dar și har...

.............................................

În legătură cu tăinuirea adevărului de către sistemul medical

Ceea ce vă scriu mai jos se constituie drept precedent la situația pe care o semnalați în fragmentul extras din ediția on-line din 6 august 2007 a publicației Ziua:

"După ce conducerea Spitalului Fundeni a refuzat oferirea Foii de Observație reprezentantului legal al familiei, atât Costel Calapod cât și nepotul Patriarhului, Gheorghe Arapașu... sunt hotărâți să afle adevărul...".

Părintele meu, George Pavel Vuza, a deținut înalte funcții în statul român, distingându-se în lupta împotriva abuzurilor comunismului și suferind din această cauza consecințe pe line profesională și politică. Din cauza tensiunii psihice la care a fost supus în repetate rânduri datorită confruntarii cu organele de partid, dar și din cauza frigului instaurat în birouri și locuințe din ordinul dement al dictatorului, a suferit un infarct miocardic care a pus prematur capăt carierei sale, ulterior provocând o insuficiență cardiacă care i-a pus capăt vieții.

În seara de 31 ianuarie 2003 a fost transportat, împotriva voinței familiei, la sediul unei unități medicale de stat unde a încetat din viață zece ore mai târziu, în condiții care au rămas misterioase pentru membrii familiei pană în ziua de azi. Nici un fel de explicație nu a fost acordată membrilor familiei, iar accesul la dosarul medical a fost refuzat. De la acea dată am început lupta împotriva a ceea ce eu am numit "armata albă ", adică sistemul medical transformat într-o putere paramilitară care s-a autosituat deasupra societații civile și care nu se consideră datoare în nici un fel să dea explicații pentru acțiunile sale. Demersurile mele au constat in trimiterea, de-a lungul celor patru ani, a mai multor memorii către Ministerul Sănătății și Administrația Prezidențială. Rezultatul acestora a fost, până in prezent, nul. Cu toate acestea, sunt hotărât să continui demersurile prin solicitarea, la nevoie, a sprijinului din partea unor organizații internaționale, considerând că, prin împiedicarea accesului membrilor familiei la dosarul pacientului defunct, sistemul medical din România încalcă un Drept Fundamental al Omului precum și reglementări-cadru ale Uniunii Europene, ceea ce ar trebui să atragă răspunderea României în fața organizațiilor care veghează la respectarea acestor drepturi și reglementări. Totodată am publicat studiul "Familia Pacientului, Între Dreptul la Adevăr și Secretul Medical" in Revista Română de Bioetica, 4, 3 (2006), 20-38. În acest studiu am analizat modul în care problema accesului membrilor familiei la dosarul medical al pacientului defunct este considerată în alte țări și am adus argumente în favoarea aplicării principiului transparenței în problema menționată. Am exemplificat acolo, între altele, cazul Ungariei, unde dreptul de acces în discuție este garantat prin lege și am analizat cazul României care, prin legea 46/2003, ocolește garantarea dreptului în discuție. Deși, în mod paradoxal, acest articol a fost admis spre publicare într-o revistă a sistemului medical, apariția sa nu a schimbat cu nimic situația cazului din familia mea. Versiunea in engleză tradusă de mine poate fi citita on-line la http://aitel.hist.no/~walterk/wkeim/files/BioeticaEng.pdf sau la http://recherche.ircam.fr/equipes/repmus/mamux/BioeticaEng.pdf. Versiunea in limba română este disponibilă on-line la http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10066&node=1555 dar este afectată de unele erori de tipar datorate redacției.

Cred că nu este lipsit de interes să vă semnalez urmatoarea împrejurare. La scurtă vreme după încetarea din viată a părintelui meu, am depus primul memoriu către Ministerul Sănătății în care solicitam clarificări asupra celor petrecute pe parcursul internării și accesul la dosarul medical. Totodată am înmanat o copie părintelui Iustin Marchis de la biserica Stavropoleos cu rugămintea de a fi adusă în atenția Părintelui Patriarh, spunându-i că solicit aceasta pentru ca alții să nu mai pățească la fel ca și părintele meu. Când spuneam "a păți la fel" înțelegeam secretomania armatei albe și modul arogant de a trata de sus pe pacienți și pe familiile lor, ca și cum acestia ar fi din principiu retardați și incapabili de a înțelege problemele medicale, indiferent de cultura și pregătirea lor, ca și cum organismele ar fi proprietatea armatei albe dată în folosință pacienților. Nu știu dacă acel memoriu a ajuns la Sfinția Sa. Dar, dacă semnalele de alarmă ridicate în acel memoriu și în celelalte memorii și publicații ale mele ar fi fost luate în seamă, dacă societatea civilă din România, în loc să răspundă cu indiferență și tăcere demersurilor mele, s-ar fi mobilizat în lupta împotriva secretomaniei și a lipsei de transparență cu care s-a înconjurat, ca într-o fortăreață, sistemul medical, atunci Sfinția Sa Părintele Patriah poate ar mai fi fost și azi în viață. In caz că sunteți interesați să vă pun la dispoziție informații suplimentare referitoare la cele de mai sus, vă rog să-mi comunicați un numar de telefon unde vă pot contacta în vederea stabilirii unei întrevederi.

Cu deosebită stimă, Prof. Dr. Dan Tudor Vuza Cercetator gradul I Institutul de Matematică al Academiei Române Email [email protected] Pagini personale www.imar.ro/~dvuza