Râzi, azi, zi…
Azi râzi… așa cum soarele zâmbește în palma infinitului. Într-un identic „azi” dansezi a veselie pe trotuarul mânjit de cretă. Într-un asemănător „azi”, cânți ca floarea ascunsă în glastră. Într-un alt „azi” te îmbeți de fericire și urli: „Trăiesc!”. E bine să respiri în molecule de culoare, să dezlipești guma(gluma) de mestecat din părul-mătase al unei zile trăsnite. Azi te-ai privit în oglindă și ai râs de bulinele roșii și albe de pe materialul vaporos…. Sufletul ți s-a întipărit pe firele întortocheate și vesele. Sari de pe un picior pe altul!! Sari, ari, ri… ca un iepuraș, puraș, raș, aș…. Aș vrea să-mi zici unde ți-ai ascuns mingea mică de soare! Soare, oare, are ochi și buze de culoare. Culoare, loare, oare de ce ai ascuns-o? Þi-a fost teamă că o voi mânca? Bine, ine, ne… nu mi-e foame de sfere. Azi eu nu servesc sfere, azi eu vreau…. Să-mi spui ce dorești tu. Comanzi iubire într-un pahar înalt și rece cu o umbrelă boreală. Bei împlinirea unei zile născută în negură și crescută în beatitudine. Râzi de ceea ce zici. Schițezi colțuri de buze uscate în zâmbete spontane. Spontaneitatea ta e bizară. E ca un joc între febră și răceală, între demon și înger, între penel și tastă uzată. Aciditatea moleculelor tale aduce lumina între patru pereți, hrănește suflete tăiate, reenergizeză suflete anemice. Te oprești din hohotit. Te uiți în oglindă și te plesnești ca la urgențe. Ai leșinat în paloarea bizară. Azi râzi în palma cerneluită, ca un copil. Râzi, azi, zi… zi frumoasă ca tine.