agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-19 | |
E rândul meu să-ți spun o poveste. În seara asta mă vei ierta, în seara asta nu-ți voi spune nicio poveste. Te voi aștepta făcând adnotări pe marginea unor coli de viață. Te voi aștepta încălzind cu respirația mea aerul unei camere goale în care, vântul de toamnă aduce arome de mere coapte dar și iz de nostalgii. Cunosc sentimentul...așa că te voi aștepta cu o cupă de vin. Un vin pe care îl știi de mult, de când proaspăt ieșit din boabe ce aveau închise în ele soare, îți tulbura simțurile și-ți pornea sângele în vârtejuri amețitoare. Erai...erai tânăr, erai grăbit, trăiai clipa, nu aveai timp de subtilități, beai vin și atât.
Azi vreau să bei cu mine. Te aștept în mână cu o cupa de vin vechi, în pahar înalt, suplu, asemenea corpului unei tinere și delicate femei. Vei lua cupa în mână, vei repeta gestul știut de mângâierea, de-a lungul finei curbe ce-i dă formă, apoi îl vei duce spre buzele însetate. Nu...nu te grăbi să bei, inspiră, inspiră adânc și trăiește mireasma unică a acestui vin vechi...apoi, deși setea îți este mare, pune pe limbă doar o picătură, simte soarele ce începe să te încălzească, simte arșița zilelor lungi de vară cum începe să te pârjolească, soarele este undeva aproape și mii de raze le simți cum pleacă spre cel mai tainic ungher al ființei tale. Și dacă nu mai poți de sete, hai bea...nu vei bea vin ..vei bea elixir, vei simți că trăiești, că te înalți în altfel de zbor decât cel știut, vor reînvia senzații pe care le credeai uitate, mult mai intense, mult mai vii. Nu mai este grabă, este timp din ce în ce mai puțin, dar acum avem înțelepciunea să ne trăim setea cu toate simțurile, nu le mai trăim doar prin prisma unicului simț, acum în mica noastră disperare trăim cu toată ființa noastră. În seara asta te aștept, vreau să ne îmbătăm...cu vin vechi. Camera nu va mai fi goală, rece, iar aerul va fi impregnat de respirația noastră... 1001 de nopți și zile...și tot atâtea cupe de vin vechi...nu învechit, ar trebui sorbite domol, în dimineți prin care odihna să adoarmă flacăra...dreptul să și-l ia, plătit cu stropi, de apă vie. 1001 de...de șoapte...șoptite, cu vin vechi și aer greu, impregnat de respirația noastră, apoi să vină refrenul.... un refren pe care spunem că l-am așteptat...că-l așteptăm....Dar ce ne va aduce? Nu știm...Poate doar să stingă dorința de apropiere...să stingă focul ce face ca inima să bată cu putere maximă...să facă sufletul să vibreze la auzul unui refren de mult dorit...de mult așteptat....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate