Se prăbușea sau se înalța, își luase zborul și uneori se lansa în picaj în întunecimea abisurilor. Parcurgea cărarea uitarii de sine, și-o impusese, dar drumul acesta era pavat cu amintiri. " Am privit-o si ochii mi-au îngenuncheat, obrajii mi-au înflorit, caci observasem în privirea ei iubirea; oare o meritam? am fugit ucigand sentimentul ce se nascuse pentru ea." Se ferea de iubire, de suferințele eventuale, de el probabil prea laș, de ea poate prea slaba.
Palate de marmura coborau din tavan- ba nu- erau iluzii euforice. I-ar fi placut sa se plimbe pe coridoarele de piatra imaculata ale unui astfel de chateau alături de o femeie care in primul rând să-l iubească și abia apoi să fie iubită de el, avea nevoie de certitudinea că este iubit pentru a exprima reciproca.
Se afla la plajă cu doi amici, Armand si Dan, si erau exuberanti, iubind marea linistită, îmbrățișînd soarele fierbinte, sărutînd vestigii ale vechilor civilizații de moluște. Însa din mare, doi copii au fost scoși, sărutați de sirene, și a început lupta dintre viață și moarte, în bocete disperate, isterizate, mânioase împotriva destinului, dar rugîndu-l să readucă viața. Vântul a început să strângă lacrimi, marea să tremure, cerul să culeaga cenușă- natura se transforma în conformitate cu durerile sufletești ale parinților, sau poate acestea o transformau.
Împreuna cu Armand a înfruntat marea în acel moment al spaimelor, dar marea nu mai era calma și zâmbitoare; s-au retras tremurînd și au plecat acasă înspaimântați de posibilitatea de a pierde ființa iubită.- un copil a fost salvat, celălalt a murit...
Un fior îi străbătu corpul și o negură amețitoare îi învălui mintea; poate nu zbura, înota și uneori se scufunda, sub apă respira mai bine, departe de lume, de griji, de consrîngeri, de reguli...
" -Să știi că te-am iubit.
-Nu știu decât că eu te iubesc!
-Nu se poate...sunt profesoara ta...
-În dragoste nu există imposibil"
Cât de mult credea atunci in iubire!...acum era doar o utopie...precum lumea lui Armand.
Percepu prezența cuiva în casă, deci unul din părinții săi scăpase de constrângerile unei alte zile de muncă, epuizantă dar de succes.
" - Îmi va rămâne veșnic în suflet o fărâmă de vis, o mână caldă în mâna mea și un răsărit de soare din mare.
- Iar eu nu voi uita niciodată că te-ai luptat cu marea pentru mine.
Ochii s-au ascuns sub pleoape, mâinile căutau trupuri, buzele s-au îmbrățișat, gustînd aroma ce nu o vor uita."
Părea o despărțire dar cei doi nu s-au despărțit, nu au putut trăi unul fără celălalt; au întemeiat o familie si s-a nascut el...Dar iată că totul se destrăma, pentru ei acel moment la malul mării nu mai însemna nimic...
Radu vroia o iubire nebună, magică, care să pară desprinsă din "Visul unei nopti de vara", insă nu găsise și astfel încetase toate cercetările- "Dorind un lucru, de atâta căutare am ajuns sa nu-l mai doresc."