Despre o ploaie de vară
(115)
De la fereastra mansardei ascult ropotul ploii pe miile de frunze ale arborilor din preajmă, cu efecte de sunet- tunete înfundate- și de lumină: fulgerele!
Orătăniile de prin ogradă s-au strâns buluc pe sub streșini și stau ca paralizate…
Cocoșul: mândrul, codatul, crestatul, fălosul, pieptosul stă cu coada la pământ! Izbind cu ciocul în șuvoiul de apă tulbure scoate o râmă lungă, roșie zbătându-se aprig în pliscul pasării. Una dintre găini, atentă la manevra cocoșului, ciupește un capăt de râmă din pliscul pintenatului, faptă pedepsită cu izgonirea ei de sub acoperiș, direct sub ploaia șiroindă…
Dintre norii alburii, apare soarele timid…
Triumfător, cocoșul îl întâmpină cu cântec!




Despre molizi în floare
(116)
Împreună cu câțiva colegi, ne aflăm într-o pădure de molizi în plină floare. Vrăjiți de coloritul verzui- rubiniu al florilor falnicilor molizi, la propunerea unuia dintre noi, ucidem trei exemplare frumoase, retezându-le vârfurile înflorite pentru a le aduce acasă în chip de pomi de…vară!
Trecând în preajma noastră câțiva cărăuși, ne întreabă de ce masacrăm nevinovații arborii?
Le răspundem că aceste terminații ne sunt cerute de către Institutul de cercetări în vederea efectuării unor analize(!)
…Acasă așez vârful de molid în tălpiciul pomului de iarnă; îl cercetez, de aproape, apoi de la distanță, și abia acum realizez ce gafă, ce act necugetat am săvârșit: ceea ce a fost cu adevărat o splendoare „acolo”, în munte, unde îi este locul, este fals și trist, artificial aici…
Această frântură de arbore plânge acum la mine în cameră, cu lacrimi vii, picurate de rășină plăcut mirositoare…




Despre vremuri și năravuri
(117)
M., femeie cu trei copii fără tați identificați, nimfomană și băutoare notorie, boemă, cu o tentativă de suicid, nereușită, la activ.
Gravidă, în luna a doua, cu ferme intenții de a-și provoca un avort, dorește să-și cunoască trecutul…apropiat(cine este autorul fătului?) și viitorul, tot apropiat: dacă va păți ceva după avort, crezând fără reținere în ghicitoarea de la Coriș.
Taxa, la prezicătoare, este, afirmă M., cincisprezece lei, trei kilograme de zahăr, precum și cinci litri de benzină de 98!
În barul „ Trei lulele”, cu fumul despicat cu cuțitul și cu miros acru, înțepător, de votcă ordinară și de transpirație, M. caută de zor pe la mesele lumpenproletariatului un amator de mari și unice delicii, contra a ceea ce va avea ea de achitat ghicitoarei…
Amatori ar fi, însă fără contribuția în zahăr și în benzină…dar M. nu cedează: vrea și benzina și zahărul.
Cu trei flacoane goale, cerute de la barmană, un candidat pleacă, cu taxiul, pentru a-i aduce și produsele cerute.
Între timp, M. cocoțată pe genunchii lui Corin- poștașul, pentru a dobândi încălzirea necesară pentru confruntarea care se întrevede, exersează cu înfocare sărutul prelungit…




Despre frunze și toamnă
(118)
Cum de știu frunzele să moară atât de frumos, în liniște și în dangăte de culori, în miez de brumărel?
Privesc, de minute bune, un cireș sălbatic și mă emoționează coloritul galben- portocaliu al frunzelor acestuia: parcă ar fi o vâlvătaie ce se extinde, fără niciun pericol, asupra arborilor din preajmă, asupra întregii păduri: fără… fumuri, fără sirene de pompieri: doar liniște și blânde culori!




Despre brazi în prag de Crăciun
(119)
„Brăduleț, brăduț, drăguț…
Ninge peste tine!
Haide, hai, în casa mea
Unde-i cald și bine…”
Chemare ademenitoare, perfidă, cu gânduri, apoi fapte, nimicitoare a milioane de tinere exemplare, doar într-un an,(echivalând, la nivel de țară, cu o suprafață aproximativă de 3000 de ha de plantație!), dintre cele mai frumoase exemplare, de brazi și de molizi aflați în pragul…majoratului!
„…Pom de Anul Nou te fac,
O, ce bucurie!
Cu beteală am să te-mbrac
Și steluțe o mie.”

…Până după Bobotează, apoi:
În container te-oi arunca
Iar ce bucurie!
Vecinii vor veni
Stâlcindu-te-n araci
De vie
O mie…




Despre un început de florar(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…)
(120)
Luni, în zori, concertul cristalin și vesel al păsărilor nu a mai avut loc…
O zăpadă, umedă, haină, umple surprinzător cu albu-i rece, ucigător, pădurea îmbrăcată cu verde fraged, clocotind de viață.
Cu brațele gătite, pline de sevă, întinse în chip de slavă către cer, soarelui primăvăratic, arborii primesc avalanșa amară, apătoasă a unei ninsori nemiloase, ucigătoare.
Aceste brațe, obișnuite să îmbrățișeze soarele, cerul albastru și triluri răsunătoare de păsări, nu au putut rezista plumbului moale, rece, neîndurător…
…Și atunci, arbori falnici, mulți, foarte mulți arbori: sute de mii, au început să cadă gemând și oftând sinistru, izbind nevolnici glia din care și-au avut obârșia.

Un soare timid, mirat parcă de cele întâmplate, topește omătul, insuportabil, din creștetul copacilor culcați, de pe corola florilor de creasta- cocoșului și păștițe.
Copacii plâng. Pădurea e în doliu…
Din trunchiurile frânte ale arborilor șiroaie seva.
Frunzele arborilor dezrădăcinați continuă să viețuiască, cu disperare, trăgându-și hrana din răgălii; până când soarele torid va seca ultima picătură de umezeală din rădăcinile dezgolite…




Despre o vizită la o stână
(121)
Excursie, în miez de gustar, cu membrii familiei mele și ai cumnatului, la o stână de munte, pe Dealul lui Iovan, la invitația baciului Iacob S.
…Vin, bere, țuică…fum, valuri- valuri, jintiță, caș, urdă…apoi din nou: bere, vin, bere, bere-vin, urdă cu roșii, și cu ceapă, fum înțepător de nu ne vedem; și iarăși vin…
Noapte rece. Cu ai mei, consoarta și fiica, dormim într-un comarnic învelit cu o folie de polietilenă spartă, amplasat alături de coșarul cu peste o mie de oi, cu tălăngi și clopoței, cinci cai, tot cu clopoței, precum și vreo opt dulăi care își fac datoria, hămăind noaptea toată.
Dârdâind de frig, dorm(?) un somn chinuit.
A doua zi, stare de rău general, pricinuit de nesomn, abuz de …lichidități și de alimente pestrițe.
După- amiaza, fotografiindu-ne cu doi minunați pui de câini ciobănești mioritici, precum și cu baciul Iacob, cu rucsacul plin de caș și de urdă, o pornim pe jos până la primul sat, unde ne așteaptă o mașină care ne va duce până acasă.




Despre viața la țară
(122)
Miez de cuptor.
Împreună cu Alexa V., crescător de viermi de mătase, mă aflu în satul Sevileni, o așezare izolată de forfota vieții moderne, ascunsă printre dealuri, cu pomi fructiferi, lanuri de porumb, și păduri de fag și carpeni.
Am venit aici pentru a tocmi oameni din sat la cules de frunze de dud. Ajungem în sat pe la ora nouă, după o ploaie scurtă și deasă.
Oamenii s-au retras de pe dealuri, lăsând fânul neîntors. Stau acum la taclale pe sub porți, pe drum…
De la câteva case se revarsă miresme unice, îmbătătoare, de pâine proaspătă. Aflăm că sâmbătă va fi nuntă!
Satul este bătrân, oamenii care îl locuiesc așijderi.
Stau de vorbă cu doi octogenari, obosiți de viață, amărâți. Primul dintre ei, mai optimist, confecționează greble din lemn, stând pe un butuc de fag, afară în șură. Îmi spune că a fost lucrător la C.A.P., are pensia insuficientă, așa că, cu greblele pe care le face mai agonisește câteva parale încât să-i ajungă de medicamente și pentru pâine.
Și, uite-așa, își mai prelungește, târâș- grăpiș, traiul solitar, chinuit și trist.
Cât privește dudul din grădină, nu permite să se culeagă frunze, deoarece acel pom îi dă lui de mâncare în aceste zile de vară: câteva dude negre, o felie de pâine, apoi o cană de lapte…
Cu cel de-al doilea moșneag discut șezând alături de el pe buza șanțului.
Soarele dogorăște puternic, canicular. Bătrânul privind în gol, scormonește…ceva în șanțul sec. Este nedumerit de faptul că nu vrea Dumnezeu să îl ia la El, că nu îl absolvă de chinurile senectuții.
Între timp revine și Alexa, din expediția-i rurală, cu rezultate descurajante: viermii lui de mătase pot muri de inaniție din partea bătrânilor sevileni!
Plecăm din Sevileni cu mireasma pâinii proaspete în nări, pâini coapte în vechi cuptoare țărănești pitite în colțuri de ogradă.
În suflet port singurătatea și amarul bătrânilor sevileni..









Despre singurătate în munți(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…)
(123)
…Este seară, a doua seară pe care o petrec aici, la sfârșit de brumărel, la cabana Scorușul- cea de sub poalele Secii.
Singur sunt, doar cu gândurile mele…
De 37 de ore nu am rostit un singur cuvânt, nu am auzit o voce umană…doar eu, cu gândurile mele.
Ba nu, este totuși cineva cu mine: o muscă zbârnâitoare, năucită, trezită din letargie de căldura din cabană(…biata gânganie, o fi crezând că peste noapte a venit din nou vara!)
Înainte de a se lăsa întunericul cel negru, mai ies o dată pe terasa cabanei pentru a-mi clăti ochii și sufletul cu aerul și cu priveliștea de afară.
Aerul este rece, înțepător, ozonat.
Coronamentele molizilor sunt argintate de un strat gros de brumă. Iarba înaltă a pălit, culcându-și firele lungi pentru odihna de iarnă, așteptând doar pătura albă, protectoare, imaculată a zăpezii.
E liniște…
Doar firul izvorului, din josul cabanei, se mai aude cântându-și cântecul de seară.
Din când în când, câte o adiere de vânt, abia perceptibilă, înfioară codrul de molid din preajmă. Și atunci, pădurea oftează…
Treptat- treptat, molizii din apropiere încep să-și piardă contururile, confundându-se în marea de întuneric a pădurii.
Pe cer aleargă nori imenși, semănând cu niște uriașe trâmbe de fum din ceruri venite.
Dintr-o zdreanță de nor apare curată, strălucitoare…ademenitoare- Luceafărul serii. Un oftat- al meu, al pădurii?!- și simt pornind un dor, pe lungul drum astral, către steaua ce-mi zâmbi îmbietor…




Despre un nou început(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…)
(124)

Miez de prier: natura răbufnește sub imboldul soarelui fierbinte de peste zi..
Păsările și-au terminat vacanța: trilul lor vesel și colorat umple văzduhul de cristal al dimineților încă reci.
Seara, mierle zburdalnice îmi cântă, sub fereastra mansardei, scurte triluri agitate, precipitate…
Mugurii așteaptă doar încă puțină încurajare de la astrul zilei pentru a-l răsplăti, apoi, cu mult verde și săruturi de flori înmiresmate.
Deocamdată și-a făcut apariția avangarda florilor de primăvară: podbalul, brebeneii, viorelele, plămânărica, spânzul, crucea- voinicului, creasta- cocoșului…
Un mirific fior străbate tot ce e viață.
Mi-e teamă de o reîntoarcere, peste noapte, a pizmașei ierni, ceea ce ar determina moartea atâtor fragede, gingașe, tandre frumuseți.
Dar de-acum soarelui îi va ajunge un singur zâmbet pentru ca iarna să fugă învinsă!




Despre punctul de întoarcere
(125)
Punctul de întoarcere aviatic: este punctul maxim până unde poate zbura un avion astfel încât, întorcându-se în acel punct, să mai poată ajunge înapoi la bază, independent de o nouă alimentare.
…În viață, oare de câte ori, și pe lângă câte astfel de puncte de întoarcere trecem, ignorându-le, ori, pur și simplu, nesesizându-le, pentru ca, mai apoi, să nu mai putem fi capabili de a mai reveni la…bază!