Există cărți de care rămâi cumva îndrăgostit: crezi că le-ai uitat și totuși le duci atât de tare dorul… sau cărți cărora le-ai presimțit miracolul, fără să le fi cunoscut vreodată.
,,De ce iubim femeile” a lui Mircea Cărtărescu este cu siguranță una dintre acestea. O carte sensibilă, romantică, pudică pe alocuri, dar extrem de realistă, perceptibilă până în cele mai mici esențe, care cuprinde 21 de povestiri (istorisiri, proze scurte – nici nu știu care termen are mai mare tărie în această situație!) extraordinare, presărate cu descrieri surprinzătoare, idei în adevăratul sens al cuvântului, cu multe ,,incantații” lirice aduse femeii.
Despre Cărtărescu nu poți vorbi decât la superlativ, de aceea misiunea mea este cumva mai grea ca de obicei. Și totuși… regăsesc încă din primele pagini concepția pe care o am și eu despre un element vital din viața noastră: sex – dragoste.
,,Dragostea ca sentiment este uneori un inhibator al sexualității, iar fidelitatea devine greu de suportat în pat. Sexul implică o profundă îngustare a conștiinței, o coborâre adânc sub convențiile sociale și etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis și perversiune. Dragostea, cu puternica ei componentă culturală, tinde și ea să fie înlăturată în cele mai intense momente ale actului sexual, ca parte a carapacei cerebrale ce ne acoperă nuditatea”, scrie Cărtărescu. Spuneam și eu (anul trecut) în ,,Piersici dulci” cam același lucru, căci dragostea adevărată, genuină, de vis, a cam dispărut și i-a luat locul o dragostea murdară, carnală, sexualizând iubirea la maxim.
La un moment dat, Mircea Cărtărescu face o analogie surprinzătoare între sex și vis, atribuindu-le o senzație cunoscută, dar pe care scriitorul ezită să o numească ferm ,,deja-vu”… este, parcă, ceva mai mult.
De ce iubim femeile… ,,Pentru că au sâni rotunzi, cu gurgurie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare și grăsuț, pentru că au fețe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinți decenți și limbi de care nu ți-e silă. Pentru că nu miros a transpirație sau a tutun prost și nu asudă pe buza superioară”.
,,Pentru că-ți spun exact atunci când te iubesc mai puîin, ca un fel de compensație. (…) Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecționând mici observații și schițând subtile nuanțe psihologice, fie brutal și scatologic ca un cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare pentru care se scriu trei sferturi din poezia și proza lumii.’’
Cărtărescu devine surprinzător, rapace, simți în această carte cum cuvintele par să nu-i mai ajungă, integrându-se perfect în realități trecute. Orașe, femei, alei, iubiri… cam asta înseamnă toate povestirile de aici. Ambianța te supune atent universului descris de prozator cu atâta finețe și spirit viu, vezi cu ochii tăi ceea ce a simțit în priviri, te răsfeți adulmecând… FEMEIA! De la ,,Diavolul de hârtie” (memorabilă descriere a sentimentului prăbușirii și a geloziei brute adolescentine), la ,,Două feluri de fericire” (decelarea creativă a plăcerii fizice de cea spirituală – ce condiție!) până la ,,Zaraza”.
Întotdeauna mi-au plăcut scriitorii-psihologic, care surprind cu finețea penelului până și cele mai absconse gânduri. Poate că-mi place Mircea Cărtărescu pentru că și eu pot atinge ,,subconștiente,, pierdute. ,,Cei mai mulți dintre noi trăim în lumea exterioară și ne identificăm (o facem de la 3 ani) cu imaginea noastră din oglindă. SUNTEM CEI CARE SUNTEM.” Evrika! Iată o propoziție simplă, dar cu o încărcătură atât de puternică încât doar atenția îți poate aduce adevăratul înțeles psihologic al celor patru cuvinte. Și încheie: ,,Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”
Câți dintre noi ne căutăm pe sine spre a-și găsi… spre a se afla? Câte dintre blondele care defilează astăzi (și mai tinere și mai zbârcite!) se întreabă cine sunt ele de fapt? Câți dintre imbecilii ăștia care ne conduc astăzi reflectează măcar un minut pe an la aceste semnificații de ,,satisfăcut” fericirea spirituală?
Un pasaj care m-a făcut realmente să râd, senzațional de bine punctat: ,,Criticii îi împart pe scriitori în fel și chip, după afinități, după generații, după familii de spirite și după curente literare, dar în ceea ce mă privește cred că ei pot fi tot atât de bine clasificați în scriitori care-au avut puține femei și scriitori care-au avut multe femei.” De aceea de multe ori detest criticii, uneori nu mă suport nici eu pe mine. Dar, ce ne-am face unii fără alții?
Închei, scriindu-vă că face toți banii Cărtărescu, mai ales despre ceea ce am vorbit în ultimele două editoriale. Îi face pentru că merită, are cu ce… vorba unui cântec pentru oligofreni!
,,De ce iubim femeile”: ,,Pentru că n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineață, când timp de o oră ronțăiți biscuiți și puneți ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbați, nici altceva.”