Sufletul:
- E o întreagă dramă pe care mi-o pricinuiești, tu, Trup al meu, faptul că pe deoparte imi ești necesar și bun, pe de alta imi faci pricină de suferință și osandă. Problema nu e de ordin teoretic, ci e trăită dureros. Orice cale aș alege e împreunată cu dureri. Dacă te las în plăceri, acestea sunt trecătoare și urmată de dureri temporare și veșnice. Dacă te opresc de la plăceri, aceasta înseamnă iarăși durere îndelungată, pentru tine.
Complexitatea problemei se datorăște faptului că, tu, meriți să fi salvat pentru că în fond de salvarea ta depinde mântuirea mea. Dar... mântuirea nu înseamnă a te lăsa în plăcerile tale, nu înseamnă a te salva așa cum ești - căci aceasta nu e salvare - ci a te curății și a lupta mereu pentru curăția ta.
Numai din simțurile mele te învăț și numai de aceea pot învăța și din ale altuia, întrucât le confrunt cu ale mele, întrucât le provoacă pe ale mele, se întâlnesc împreună. Iată, nu-ți voi spune ceeace nu știi deja, ci ceeace cunoaștem împreună "noi" suflet și trup care formăm "o unitate!".
In ce chip și fel te voi judeca pe tine prieten al meu, după pilda celorlalte patimi, odată ce te voi lega pe tine, nu știu. Căci te dezlegi înainte de a te lega; mă împac cu tine înainte de a te pedepsi. Cum voi biruii pe cel pe care m-am obijnuit să te iubesc prin fire ? Cum mă voi elibera de tine, eu, care m-am legat de tine pe veci ? Cum să te pot omorî pe tine, cel ce vei învia odată cu mine ? Cum te voi arăta nestricăcios pe tine care ai primit prin fire stricăcioasă ?
O... vai, Doamne!... Ce lucru binecuvântat voi spune celui ce a dobândit prin fire cele binecuvântate? De-l voi lega cu postul, osândind pe aproapele (care nu postește) mă predau iarăși lui. De-l voi birui, încetând să-l judec,înălțându-mă cu inima mă voi vedea iarăși coborât. Îmi este și împreună lucrător și vrăjmaș; și ajutător, și potrivnic; și susținător, și iscoditor de curse; slujit mă războiește, topit (cu postul pierde din putere; odihnit iese din rânduială; iarăși nu rabdă; de-l intristez, îl primejduiesc; de-l rănesc nu am pricină să dobândesc virtuțile; pe acelaș îl îmbrățișez, și îl resping.
Care e taina cu privire la mine Doamne ?...Care e rațiunea alcătuirii mele? Cum îmi sunt mie însumi dușman și prieten?
Spune-mi tu ‘ trupule’, soțul meu, firea mea! Căci nu caut să aflu de la altul despre tine. Cum aș rămâne nerănit de tine? Cum aș putea scăpa de primejdia nașterii mele? Fiindcă m-am alăturat lui Hristos, ca să te dușmănesc, cum voi putea biruii tirănia ta? Căci am ales să te supun voii mele !
Trupul:
-Nu-ți voi spune "Suflete al meu" ceea ce nu ști nici tu, ci ceea ce cunoaștem amândoi. Eu am în mine dragostea de mine ca mamă și slujirea mea din afară, și tihna în toate ca născătoare a fierbințelii mele; iar prilejurile văpăii și mișcării dinlăuntru a gândurilor se nasc din odihna de mai înainte și din poftele săvârșite. Eu zămislind, nasc căderile, iar acestea născute, nasc, la rândul lor ’moarte prin deznădejde’.
- De ai cunoaște limpede adânca neputință a mea și a ta, mi-ai lega mâinile, Dacă mi-ai înfrânge lăcomia, mi-ai lega picioarele ca să nu merg mai departe. Dacă te-ai însoți cu ascultarea, te-ai despărti de mine. Daca ai dobândi smerenia, mi-ai tăia capul.
Concluzia :
"Cel liber de lăcomie", dimpotrivă, cunoscând că sufletul e infinit mai valoros decât trupul și că el e nemuritor, dispune de un mare curaj. El poate renunța la toate ale lumii, până și la trup, pentru un suflet nepătat.
"Lacomul" vede în sine numai trupul. Această patimă a lui merge crescând, și, pe măsura creșterii ei, scade iubirea de oameni, ajungând până la "ura" de oameni.
"Lăcomia", e patima care urcă, mai mult decât toate, la "învârtoșarea progresivă" a firii omenești, făcută pentru libertate, prin iubirea de Dumnezeu, izvorul iubirii și prin iubirea de oameni.
O "fire învârtoșată" e o fire în care s-a uscat viața, e ca soția lui Lot, prefăcută în stâlp de sare, care nu are și nu comunică cu viața.
Concluzia:
"Aflarea liniei adevărate între extreme, linia echilibrului sau a dreptei socoteli".
De ce?
"Totul tinde în viața omului spre un echilibrul!"
Învățătura:
"Toți dracii se luptă să întunece mintea noastră, apoi insuflă cele plăcute lor!"

Inspirat din Filocalia, din mult folositoarele si valoroase versete ale fericitului suflet, marelui cărturar plecat dintre noi în "Bucuriile Stăpânului nostru", Sfant, Părintele Dumitru Stăniloaie.