zile albastre se scurg încet pe langa mine
cu iz de primăvara, totul a luat viata si observ cum înflorește
eu stau la geam, trăgând absent dintr-o țigara.
cu mintea zdruncinata, nu mă gândesc decât la tine
de-o imbratisare am nevoie in aste clipe dificile
căci nu sunt eu, e altceva in mine.
un demon parca m-a cuprins, si-mi soarbe toata vlaga,
lasandu-ma cu amintiri fierbinți si gânduri fragede ce se topesc in lumi întunecate.
cu creaturi sinistre si îngeri aroganți,
ce-ntruchipează binele, când ei,nu vor decât ura si neliniște...
satisfăcuți de ale omenirii griji,
mă vad pe mine.

- inocenta a nopții, fetita a luminii!
de ce stai si te holbezi la noi cu ne-nțeles?
lumina ta vrem sa o soarbem, căci nu ne-am saturat
iar tu, ești vulnerabila, si-i bine,
căci ești ușor de modelat.
așa ca...lăsa-ne sa te ghidam in întunericului taine.
așa-mi șopteau, mișcându-se pe langa mine in ritmuri triste de chitara sparta.
- dar ce vedem?o lacrima?
din ochii de-un albastru infinit?
hrănește-ne,chip chinuit!
- ba nu!nu vreau!nu pot!
si cu mișcarea brusca a mâinii,mi-am șters nervoasa lacrima de pe obraz.
- nu vreau tristețe! si nici necaz!am suferit destul!ajunge!
luat-va mâinile seducătoare de pe mine!
ștergeți-va zâmbetul macabru de pe chip,
căci de la mine nu veți primi nimic!
tot ce-i frumos traiste-n mine, căci dragostea pe care-o port mă copleșește...si stinge gândurile negre!

acum mă-ntorc!căci zgomot de viata mă-nconjoară, trezindu-mă din negura întunecata.
ramaneti cu bine!si ardeți in focuri dulci tulburătoarea întristare.
redeveniți copii boemi, cu bucle aurii,
căci viata e frumoasa, si merita sa o trăiți!
in următoarea clipa, când ochii i-am deschis,
o ploaie albastra de primăvara m-a întâmpinat.
si printre zgomotele văzduhului,încet i-am auzit,cum bucuroși,la instrumente naturale,
cântau impatimiti,un dulce tril de fericire-amețitoare.