agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-01 | |
Din zecile de papirusuri expuse, pe care erau povestite tot atâtea zeci de legende egiptene, unul singur mi-a atras atenția în mod deosebit. Poate, pentru că în el, faraonul stătea în fața unei balanțe pe ale cărei talere se cântăreau inima lui și un fulg. Am aflat că scena ilustra judecata de apoi, iar zeii, prin acea balanță cântăreau faptele faraonului. În acele timpuri, se credea că sufletul și mintea stau în inimă, creierul neavând nicio însemnătate. Dacă balanța se înclina înspre partea cu inima, însemna că inima e grea, adică plină de păcate și devenea gustare pentru lei sau alți monștri. O dată mâncată inima, faraonul pierdea viața eternă. Dacă rămânea în echilibru (ceea ce se întâmpla cu toți faraonii din picturi, deoarece erau desenate înainte de moartea lor și oricum nimeni nu s-a-ntors să se plângă că a pierdut viața veșnică) atunci inima nu păcătuise prea mult și zeul Osiris îi oferea viața veșnică. În pictură apar mai mulți zei, Zeița Isis și Zeul Anubis îl conduce pe mort la judecată, într-o barcă, a zeului Ra, iar pana dreptății aparține zeiței Maat. În timpul judecății, Zeul Thot notează pe niște tăblițe hotăririle lui Osiris, decizii care arătau mereu că faraonul trăiește veșnic alături de Osiris.
Ceea ce mi s-a părut interesant a fost contragreutatea inimii. De ce pană? De ce zeița Maat nu și-a ales ca greutate un alt simbol? Au încercat să-mi explice că pana era simbolul adevărului, dar nu mi s-a răspuns de ce pana? Doar fulgul este mai ușor ca pana și asta pentru că reprezintă pana înainte de maturitate. Viața veșnică e în echilibru. În ochi de muritor, balanța nu e corectă. O inimă nu se poate cântări cu o pană, chiar și atunci când e vorba doar de simboluri. Accept ca mântuirea să stea la finalul unui echilibru, unui cântar, însă nu accept o cumpănă a inimii cu o pană, oricât de frumos este simbolul. De ce? Pentru că ceva ce stă în aer nu poate să simtă pulsația pământului. De sus, ansamblul e complet, imaginea e întreagă, însă din detașare nu poți înțelege simțirea. Trebuie să treacă prin tine, ca sunetul cu notele prin timpane ca să devină muzică pe care să o asculte sufletul. Nu poți să cântărești faptele inimii cu pana. Mai ales când inima e trădată de fapte. Un cinefil din Spania mi-a dat un citat de-al marelui regizor rus, Nikita Mihalkov. „Fiecare ființă umană are în sufletul său un sunet foarte fin, nota sa. Este sunetul esenței sale, al ființei sale. Iar dacă faptele vieții lui nu coincid cu acea notă, persoana nu poate fi fericită“. N. Mihalkov.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate