agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-22 | |
Dacă mi-e frică de moarte?!Da,recunosc mi-e frică(spun asta cu umilință,căci nu sunt puțini oamenii care își așteaptă moartea resemnați).
Doar gîndul că într-o zi am să mor mă îngrozește.Suntem oameni... Și totuși nu vreau să trăiesc.Îmi pare absurd și banal,totodata,să fac în fiecare zi lucruri,care practic sunt aceleași de ieri,de o săptămînă,chiar de o viață. Se repetă. E,pur și simplu, irosire de timp. Însă mă gîndesc la ai mei, la ce-mi place, la ce iubesc,mă gindesc la idealuri și vise;realizez că aș fi o lașă,(poate cea mai mare), și egoismul meu ar depași orice hotar al nebuniei.Nu!Nu!aici e locul meu. Dar apoi stau iar și mă gîndesc. E toamnă... E o toamnă tîrzie, atît de tîrzie că îmi pare senilă.Cît am așteptat acest anotimp(iubesc toamna,ploaia,chiar și noroiul;iubesc si compătimesc frunzele,plîng și mă bucur simultan). Plouă,vîntul poartă frunzele în văzduh,apoi furios le trîntește(alteori din noblețe doar le lasă să cadă) în băltoace,în noroi.Stropii de ploaie m-au udat...îi simt cum curg în suflet, în creier,îmi inundă gîndurile și ultimile idei pe care le acunsesem în dosul inimii(le-am ascuns nu de ochii lumii, ci de mine).Simt în ochi cum se amestecă două izvoare ale durerii,simt cum din mine naște tristețea unei lumi nefericite,simt că...(Mai simt?! Ce simt?!Furie,ură,iubire,regrete?).Nu, nu mai simt nimic,e o iluzie... Mai stau încă la geamul întredeschis și privesc cum plouă peste oamenii atît de grăbiți(atît de grăbiți încît nici nu se observă reciproc),peste frunzele zbuciumate(ale unui an care a schimbat balanța vieții),peste pămînt(pămînt...voi fi pămînt). Ploaia mi-a cuprins ochii,privirile s-au pierdut în ceața înecăcioasă a timpului, pleoapele le simt tot mai grele ,de parcă cineva mi-ar fi legat de ele munți întregi. Încet îmi lunecă fruntea pe braț;cu gîndul la ploaie și la frunzele aurii-ruginite cred că adorm. Nu mai aud ce se întîmplă afară,suflarea mea îmi țiue asurzitor în urechi și parcă, cu zgomot surd aud bătăi ca într-un clopot vechi de cînd lumea.Bate rar,tot mai rar,pauză...Mai bate o dată,încă o dată. De undeva din altă lume aud ecoul slab al dangătului și... Tăcere.S-a oprit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate