agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4857 .



Partage la Paris (4)
personale [ ]
publicat în Jurnalul Săptămânii - 10.07.2008 - Tel Aviv, Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2008-07-17  |     | 



Cum vă povesteam în fragmentul anterior, eram la masă în clădirea UNESCO, în pauza de prânz a celei de a doua zi a Forumului „Partage”. Și polemizam cu Umberto Eco, care venise cu propuneri originale și „revoluționare”, pentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu.
-Israelul nu are interlocutor la ora actuală, i-am spus. Arafat nu este un partener onest de dialog, nu a abandonat violența și terorismul, iar soluțiile impuse cu forța de marile puteri sunt inacceptabile. Israelul e un stat suveran, nu o colonie a Uniunii Europene, iar Chirac, deși încearcă să se erijeze în intermediar, adoptă în mod deschis o atitudine pro-arabă. Interesele Franței în țările arabe nu reprezintă un secret pentru nimeni. Chirac s-a compromis deja în ochii guvernului israelian, susținându-l întotdeauna pe Arafat.
Umberto Eco a rămas surprins de intervenția mea, și-a retras încet-încet propunerile, am început să ne tutuim, s-a interesat de originea mea; când a aflat ca sunt născut în România a căutat să mă măgulească, afirmând că cei mai inteligenți evrei sunt cei de origine română. Interviul cu Roger-Pol Droit a fost întrerupt și m-am trezit, brusc, în centrul atenției. Toți ochii erau îndreptați către mine, mi se puneau întrebări, cursul dialogului s-a schimbat, cei din jur deveniseră deodată pro-israelieni, plini de înțelegere pentru lupta împotriva terorismului și pentru dorința Israelului de a-și asigura securitatea.
-Suntem în aceeași barcă, le-am spus; civilizația occidentală se confruntă cu terorismul mondial, cu fundamentalismul islamic, se uită prea repede 9/11, iar presa occidentală prezintă unilateral conflictul din Orientul Mijlociu, fiind ostilă Israelului, atât prin selectivitate în menționarea faptelor, cât și prin terminologie, se folosesc denumiri absurde, precum kamikaze sau combatanți, în loc de teroriști.
Nu vă voi relata întreaga discuție, dar cel puțin am avut satisfacția să văd persoane de cultură, din diferite țări europene, fiind dispuse să asculte și să își reconsidere poziția. Baroneasa Helena Kennedy, la sfârșitul mesei, s-a ridicat, m-a atins prietenește pe braț în semn de solidaritate și aprobare.Un reprezentant al Ministerului de Externe Francez s-a apropiat de mine, mi-a oferit cartea de vizită și m-a rugat să transmit Ministerului de Externe Israelian și Ambasadei Israelului la Paris, că Franța dorește ameliorarea relațiilor cu Israelul.
-Dar eu sunt o persoană privată, nu am nici o legatură cu lumea politică, am ripostat eu.
-Păstrați, totuși, cartea de vizită, mi-a șoptit el. Oare credea ca sunt un agent secret sau un delegat trimis în mod special, incognito, la Congres?
Am rămas la masa doar eu și Umberto Eco, cu care am mai dialogat puțin în franceză și italiană, ne-am schimbat adresele și, cu toate că îi combătusem toate opiniile, ne-am despărțit în relații cordiale. M-am oprit apoi câteva minute lângă Wole Soyinka (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și bun prieten cu Shimon Peres), la masa căruia șezuse... Stephanie.
Reveniți în sală, am audiat conferința doamnei Michelle Perrot, ”Le partage des sexes”, apoi discursul baronesei Helena Kennedy pe tema ”Le partage des cultures”. În pauză, Helena Kennedy a coborât în sală, s-a apropiat de mine, mi-a povestit că este maritată cu un chirurg maxilo-facial, evreu, că a înțeles perfect punctul meu de vedere în disputa cu Umberto Eco și ca era de acord cu fiecare cuvânt. Urma să viziteze în scurt timp Israelul și am stabilit că vom păstra legătura.
Simpozionul a continuat cu o masă rotundă, moderată de Franz-Olivier Giesbert, cu participarea Juliei Kristeva și a lui George Charpak pe tema ”Le partage comme experience humaine”. Poate unele nume va sunt necunoscute, dar puteți găsi numeroase informații pe internet sau în presă, nu are rost să prezint fiecare personaj în parte.
Pe la 17:30 rumoare în sală: preotul Ceyrac și sora Emmanuelle se urcă pe scenă și, împreună cu Elie Wiesel, încep o dezbatere înfocată, pe teme religioase, desigur, legate de „Partage”. Interesant că, pe cât de liniștite fuseseră discuțiile, indiferent de aspectul la care se refereau, când s-a ajuns la teme religioase, spiritele s-au încins, intervenții și din sală, se vedea că preotul și sora aveau numeroși admiratori. Forumul s-a încheiat la 6 seara prin concluziile lui Elie Wiesel. M-am despărțit de cei pe care i-am cunoscut în aceste două zile, Michelle Perrot m-a sfătuit să iau parte în mod activ la simpozionul din anul următor, pe tema ”Comunități”. Din păcate, în 2004 nu am putut veni, iar în 2005, Academie Universelle des Cultures și-a suspendat activitatea din lipsă de fonduri.
Am părăsit clădirea UNESCO, peste Paris cobora întunericul, dar, simultan, se aprindeau luminile feerice, am băut singur un espresso în apropierea stației de metrou ”Școala Militară”, apoi am revenit la hotel, lângă Gare de l`Est.
Am rămas în Paris încă șase zile, într-una din seri am fost invitat la cină, la Francoise și Jean Paul, unde l-am revăzut pe Maximilian Barret, fiul lui Francoise și nepotul biologic al regretatului Raphael Chercheve, despre care v-am povestit în trecut. Pereții casei erau împânziți cu picturile lui Raphael. Francoise mi-a dăruit "Migrations et errances" și "Imaginer la Paix", volume ce sintetizau forumurile din 2000 și 2002, organizate de Academie Universelle des Cultures, care, așa cum menționam mai sus, după încă doi ani, și-a întrerupt reuniunile anuale. Mare păcat! Atâtea personalități, oameni de cultură, cu dorința de deschidere către un dialog cu mesaje umanitare, în perpetua căutare a progresului spiritual, uniți de un ideal comun, pentru a îmbunătăți comunicarea între oameni, acceptarea alterității, pentru a dărui ceva din ei înșiși... Și totul s-a prăbușit din lipsă de bani, în ciuda apelului repetat adresat Ministerului Francez al Educației și Președintelui Chirac.
Poate că, odată cu venirea lui Sarkozi, pentru care nu îmi ascund simpatia (și pentru nevasta sa, Carla Bruni, dar asta e o altă poveste), Academia Universală a Culturilor va porni pe un drum nou.
Pentru mine a fost o experiență de neuitat. În afară de ocazia de a cunoaște oameni de bună credință, care au capacitatea creativă de a realiza schimbări în lume, care s-au dedicat unor idei, au dăruit din timpul, energia și cultura lor și, mai ales, din dorința de a face bine, reuniunea de la Paris m-a făcut să cred că există o șansă de progres, o fereastră deschisă spre o lume mai bună.
În ciuda conflictelor internaționale, a războaielor, a violenței, atâta timp cât există câțiva oameni cu concepții diferite, dar animați de năzuința de a asigura punți pașnice, căutând armonia și nu divergențele, putem avea o speranță. Iar eu mă simt onorat că am putut participa, măcar o dată, la întâlnirea dintre aceste spirite deschise, la Paris, unde, deși ajuns doar în calitate de spectator, am reușit, în jurul unei mese sau pe coridor, să schimb, chiar într-o mică măsură, ideile unora dintre ei, relativ la Israel și situația din Orientul Mijlociu.
Aici se încheie relatarea mea despre ”Partage la Paris”. Aș fi vrut, poate, să povestesc mai mult despre ”Raportul Wiesel”, elaborat în anul 2004, care, după părerea mea, și-a realizat doar în mod parțial scopul, neajungând la cunoștința populației din România, deși acceptat ca raport oficial. Dar despre asta, cu altă ocazie.
A, da! Am uitat să vă pun la curent cu episodul Stephanie. Ei bine, aici m-am jucat cu fantezia. Bineînțeles că am glumit, pe Stephanie nu am revăzut-o și, de fapt, nu aveam nimic personal să ne spunem. Oricum însă, sunt convins că nu Stephanie vă interesa, ci, desigur, Congresul ”Partage la Paris” și povestea valizei pierdute, nu-i așa?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!