agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-08 | |
Copilul ăsta din pântecul meu e cea mai mare minune a lumii și bătaia inimii lui e cel mai frumos lucru pe care l-am trăit vreodată.
Eu știu asta, însă durerea îmi spune parcă iar că micuțul nu știe încă. Poate că nu merit eu așa ușor o minune ca asta, pe care mi-o doresc de ani de acum... La 3 zile doar dupa confirmarea minunii, când cei din jur încă nu se dezmeticiseră și nu apucaseră să se bucure cum trebuie, a început perioada asta pentru care nici nu am cuvinte și care totuși ar trebui să fie cea mai frumoasă din viața mea.... Insă de atunci fiecare picătură de sânge înseamnă o mare de lacrimi și încă o zi de nelămurire și neputință. El are acum 9 săptămâni și 5 zile și de la 3 săptămâni stau aproape exclusiv în pat. Probabil că pot să stau așa oricât trebuie numai să știu că e bine. Dar roșul ăla viu îmi aduce și azi lacrimi de neputință și ....nu găsesc cuvinte pentru că nu înțeleg... Statisticile sunt crude, cum nu se poate mai crude. Articolele spun nonșalant că 1 femeie din 4 pierde sarcina în primul trimestru...E natural... Nu înțeleg însă cum toate femeile astea merg zi de zi pe stradă fără să urle și să-și smulgă părul din cap și suportând poate cuvintele obscene ale cine știe cărui maimuțoi de colț de stradă. Femeile astea sunt puternice pentru că așa trebuie și societatea le cere să meargă înainte. Se adună atunci din cioburi mai subțiri ca firul de nisip și își înăbușă durerea ce răsare abia în ridul cel nou care le întunecă privirea. Mi se spune că sunt veșnic nemulțumită, însă parcă nu mai văd acum inconvenient mai mare pe lume și nemulțumire mai mare decat durerea asta....Ma îndop în continuare cu pastile și de azi reîncep injecțiile...Mai pot încă deși mă tem și pentru sănătatea mea și pentru binele lui. Dar nu am ce sa fac. Nu pot dect să sper și să mă rog. Stiu însă o culoare pe care n-o să o pot uita și totuși nu o să o mai suport tot restul vieții : roșul aprins, acela care ucide speranțe și aduce întunericul în inima oricărei viitoare mame...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate