El ar fi vrut sa o priveasca pentru o ultima secunda dar, agitat, se repezi la usa, uitand parca de gandul ce-i trecu prin minte. Cand puse mana pe clanta, isi dadu seama cat de mult vroia sa nu mai fie acolo. Stia ca ea il privea din spate, cu ochiii ei intrebatori . Stia ca ea intelegea ca el vroia sa fuga. Atunci, ea a rasucit cheia in urma lui, inchizand golul dintre ei. A ramas nemiscata pentru o clipa, asteptand inevitabilul. Simtea cum totul se prabusea in jurul ei, cum lucrurile se dematerializau, cum trupul ei se descompunea. E pur si muove, gandi atunci. Si a ramas cu mana lipita de broasca usii, de parca era singurul lucru material de care se putea agata. Ii era frica sa nu cada, ii era frica sa nu se piarda. Atunci, isi cobori incet mana de pe clanta, si se rezema de peretele rece, care parca i se paru mai sigur de data aceasta. Se ghemui infrigurata, lipindu-si spatele de ceea ce putea sa-i fie calauza mai departe in caderea ei. Speriata, isi amintea cum deseori ea il simtea pe el in jurul ei, il vedea in lucrurile ei, si il cunostea prin gandurile ei. Dar acum, nu mai stia cum sa-l reconstruiasca din franturi de ganduri. Incerca sa-si aminteasca de conversatia, de cuvintele care o ranira. Isi dadu seama ca nu-i mai putea reconstitui propozitiile. Vorbele lui se transformasera in sunete, iar sunetele in aer. Nu-si mai amintea nimic, decat durerea, care se raspandea acum inauntrul ei, ca o boala incurabila. Mai incerca pentru o ultima data sa se aghete de ceva, de orice, ca sa nu cada. Azulejos ii veni atunci in minte, acel cuvant ce o facea sa-si aminteasca. Dar cu neputinta, se lasa sa cada in adancuri. Nu ii mai era frica, vroia sa simta acea durere, vroia sa vada unde o poate duce. Acum intelegea. Duerea ii arata calea spre ea, ii deschidea un nou drum spre sufletul ei. Si parca acum era asa usor sa-l simta inauntrul ei. Se lasa cuprinsa din toate partile lasandu-si trupul sa se topeasca. Iar in final, isi redescoperi sufletul pentru ca durerea ii arata calea spre sine. Se redescoperise mai pura, mai vie. Era. Exista. Traia. Iar in final, cand simti ca nimic nu mai era de pierdut si regasit in ea, o liniste o cuprinsese. Se trezi brusc, parca uimita de lumina straina din camera. Se uita pe geam si intelesese ca se inserase. Intelegea ca acum, totul era pace.